"Virusul" Snowden loveşte: Germania acuză Marea Britanie de spionaj

Ministerul de Externe din Germania l-a convocat pe ambasadorul britanic din Berlin, în urma unor acuzaţii de spionaj, informează presa britanică The Guardian.

Conform unei informaţii publicate de The Guardian, Simon McDonald, ambasadorul Marii Britanii la Berlin, a fost chemat la o discuţie pe marginea unui raport întocmit de ziarul „The Independent”, care, citând documente ale Agenţiei americane pentru Securitatea Naţională (NSA), a scris că Serviciul Guvernamental britanic de Comunicaţii (GCHQ) are o unitate de spionaj în incinta ambasadei britanice din Berlin.

"Ambasadorul a fost invitat pentru o discuţie, la iniţiativa ministrului de Externe, Guido Westerwelle", a precizat Guvernul german.

* * *

Noul scandal al acuzelor lansate de Germania Marii Britanii porneşte la scurtă vreme după ce Obama a fost nevoit să o asigure personal pe Angela Merkel că telefonul nu i-a fost ascultat. SUA a asigurat că nu îşi spionează prietenii şi aliaţii tradiţionali.

Când au căzut Gemenii, pe 11 septembrie, mulţi analişti au spus că lumea, aşa cum o cunoaştem, s-a prăbuşit odată cu clădirile World Trade Center. Şi că începe o nouă eră, a neîncrederii şi-a fricii. Că de pe harta "sentimentelor" lumii, încrederea şi liniştea, ca şi concept, vor dispărea.

N-a fost aşa. În ciuda tuturor crizelor politice sau economice, a tensiunilor din Orientul Mijlociu, a reconfigurărilor pe harta intereselor geopolitice, a ameninţărilor Coreei de Nord cu arma nucleară, a naţionalismului, euroscepticismului alimentate de sărăcie etc. încrederea, ca sentiment pe harta lumii însă nu a dispărut. Până recent, când dezvăluirile lui Edward Snowden au dărâmat "gemenii" încrederii populaţiei în guverne şi au tensionat relaţiile diplomatice între state, de o manieră fără precedent.

Dezvăluirile lui Snowden, momentan aflat în Rusia, au expus public materializarea ororii orwelliene, Big Brother-ul care supraveghează implacabil lumea, făcând din intimitate un concept prăfuit şi devalorizat.

Oricine l-a plătit pe Snowden (ruşii? chinezii?) a lansat o bombă mai puternică decât avioanele kamikaze ale "teroriştilor arabi", o bombă cu un virus mai nociv decât antraxul, virusul neîncrederii, care se răspândeşte alarmant de rapid.

Cetăţenilor li s-a explicat că guvernele lor i-au vândut serviciilor secrete, în numele aşa-zisei lupte anti-terorism. Că nu mai au nimic privat nici conturi de emailuri, nici telefoanele mobile, că totul este, conform lui Snowden, monitorizat, ascultat, înregistrat. Şi toate acestea cu ştiinţa guvernelor lumii, care, sub sloganul "cooperării internaţionale împotriva terorismului" şi-au dat mâna întru crearea unor uriaşe reţele în care toţi suntem captivi. Baze de date comune, logistică comună, infrastructuri comune etc., o uriaşă distopie a spionajului universal.

Neîncrederea loveşte şi la alt nivel. Din ce mai des apar informaţii despre faptul că mai marii lumi se spionează între ei. Obama a spionat-o pe Merkel, în curtea ambasadei Marea Britanie din Germania a răsărit sub ochii nemţilor o unitate de spionaj. Pe lângă faptul că veştile sunt deprimante (dacă nici măcar mai marii lumii, protejaţi de servicii de securitate, softuri, parasofturi, ziduri fel de fel) nu pot fi protejaţi, noi, ca simpli cetăţeni, "vânduţi" deja de guvernele naţionale, la ce intimitate am mai putea spera?

Se alimentează şi alte boli grave, un alt cancer care roade deja alianţele la nivel interguvernamental. Ce rost are NATO, dacă aliaţii se spionează între ei? Ce rost are UE şi pe ce se bazează alianţele, când încrederea a dispărut ca fundament? Sunt întrebări la care Guvernelor lumii le va fi greu să dea un răspuns uşor înghiţibil de către cetăţeni.

Cine câştigă din dezlănţuirea acestui virus al fricii răspândit de Snowden? Rusia, China sau oricui nu îi convin alianţele între americani, englezi, francezi şi nemţi.