Viorel Cibotaru: Nimeni nu mai crede lacrimile lui Dodon, nici chiar Moscova

Regimul PD şi modul cum foloseşte instituţiile unui stat de drept, este deja în istorie şi mulţi cercetători îşi susţin tezele la tema ”cum se capturează un stat de mafie şi oligarhi”, afirmă liderul PLDM.
Viorel Cibotaru, noul preşedinte PLDM (pldm.md)
Ştefan Sârbu
03.01.2018

Preşedintele PLDM Viorel Cibotaru, fost ministru al Apărării constată că adevărata problemă după a doua suspendare temporară din funcţie de către Curtea Constituţională (CCM) a lui Igor Dodon ar fi ca în Republica Moldova instituţia prezidenţială ar fi demolată şi discreditată, nu ar mai exista Comandant Suprem al Forţelor Armate sau o autoritate legitimă care ar intermedia dialogul politic.

Cu referire la replica şefului statului care s-a limitat doar la a se plânge într-un comentariu pe pagina sa de socializare precum că CCM a trecut definitiv în zona gri a democraţiei şi a statului de drept, liderul PLDM susţine că ar fi prea târziu fiindcă nimeni nu mai crede lacrimile lui Dodon, nici chiar Moscova.

”Problema nu e că absolut nimeni, nici în Moldova, nici în afara ei nu-l mai stimează şi nu-l mai ia în seamă, ci în faptul că nu se respectă balanţa puterilor. De ce a râvnit această funcţie, dacă îşi bate joc astăzi atât de mult de rolul şi prestaţia unui Preşedinte de ţară?”, se întreabă retoric Cibotaru precizând că Dodon riscă să rămână în istorie ca un ”ANTIPREZIDENT”. Va fi aproape o premieră în istoria modernă.

”Cât priveşte regimul pd-ist şi modul cum foloseşte instrumentele şi instituţiile unui stat de drept, e de acum în istorie şi mai mulţi cercetători îşi susţin tezele la tema ”cum se capturează un stat de mafie şi oligarhi””, a ţinut să noteze preşedintele PLDM.

În contextul ultimelor evoluţii de pe scena politică de la Chişinău, Viorel Cibotaru atenţionează că recentele remanieri în Guvernul Filip ar avea menirea de a-l sacrifica la altarul viitoarelor alegeri.

”Gluma se îngroaşă. Tot mai complicat de a explica şi de a justifica consecinţele uzurpării puterii de stat: demolarea instituţiei preşedinţiei, desfuncţionalizarea parlamentului, lichidarea autonomiei autorităţilor locale. Ei îşi bat joc de noi, de oameni, de ţară. Am rezistat, ne-am opus, îi criticăm şi-i deconspirăm încontinuu. Dar şi virusul ăsta e unul nou, puternic şi agresiv, mereu în proces de mutaţie. Acum, la început de an, să aplicăm antivirusul: patriotism, dragoste, profesionalism, viziune şi acţiune”, a concluzionat liberal democratul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor