Viceministrul grec al finanţelor: Băncile elene se vor redeschide luni

Viceministrul grec al finanţelor Dimitris Madras a declarat joi că băncile ţării se vor redeschide luni, după ce Banca Centrală Europeană a fost de acord să mărească fondurile de urgenţă pentru instituţiile financiare elene.
Pensionari stau în faţa sediului închis al Băncii Naţionale a Greciei în Atena, 29 iunie 2015. (Captură Foto)
Andrei Popescu
17.07.2015

Viceministrul grec al finanţelor Dimitris Madras a declarat joi că băncile ţării se vor redeschide luni, după ce Banca Centrală Europeană a fost de acord să mărească fondurile de urgenţă pentru instituţiile financiare elene.

Băncile au fost închise în 29 iunie ca o măsură de prevenire a prăbuşirii sistemului bancar grecesc.

“Începând de luni, cetăţenii vor putea merge la ghişeele băncilor şi să efectueze orice fel de tranzacţie”, a declarat Mardas, după ce BCE a declarat că va creşte fondurile băncilor cu 900 milioane de euro.

“Dacă cineva nu doreşte să retragă 60 de euro luni şi doreşte să îi retragă marţi, de exemplu, atunci el va putea retrage 120 de euro, sau 180 miercuri”, a adăugat Madras.

Anunţul făcut de Madras are loc, de asemenea, după ce premierul grec Alexis Tsipras a cedat în faţa ultimatumului dat de creditorii europeni ai ţării în cadrul unui summit de 17 ore în Bruxelles, după luni de negocieri eşuate.

Parlamentul grec a adoptat joi setul de reforme cerut de creditorii internaţionali, incluzând măsuri de austeritate severe, în schimbul primirii unui al treilea program de salvare financiara (bailout) în valoare de 86 miliarde de euro.

Joi seara, în timp ce Parlamentul dezbătea problema, în Piaţa Syntagma au avut loc proteste violente, în cadrul cărora manifestanţii au cerut respingerea austerităţii şi au acuzat guvernul de stânga că îşi încalcă promisiunile electorale şi că nu respectă rezultatul referendumului din 5 iulie.

La protest au participat peste 12.000 de persoane şi unele grupuri de manifestanţi mascaţi au aruncat cu bombe cu petrol asupra poliţiei, care a răspuns cu gaze lacrimogene. De asemenea, grupurile de manifestanţi violenţi au spart vitrine, au aruncat cu pietre şi au incendiat o maşină în timp ce scandau cu furie diverse lozinci. Cel puţin 50 de manifestanţi au fost arestaţi.

Grecia a continuat să îşi crească incapacitatea de plată datorită nerambursării unui împrumut de 450 milioane de euro datorat FMI, în plus faţă de cele 1,6 miliarde euro ce trebuiau rambursate Fondului Monetar Internaţional în luna iunie, au declarat două surse pentru Reuters. Doar în luna iulie Grecia are de plătit 8 miliarde de euro, incluzând o transă către FMI. Niciuna dintre aceste plăti nu poate fi onorată fără ca Grecia să primească un nou ajutor financiar, aşteptat din partea aceloraşi creditori.

După criza economică din 2009, Atena a primit din partea creditorilor săi două pachete de salvare financiară în 2010 şi 2012, în valoare totală de 240 miliarde de euro. În schimbul banilor, Atena a trebuit să aplice măsuri dure de austeritate care au declanşat nemulţumiri în rândul populaţiei.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor