Verificatorii de conţinut ai Facebook primesc bani de la compania TikTok

Logo al companiei TikTok pe un banner (Sean Gallup/Getty Images)
Petr Svab
12.12.2020

Deşi Facebook îşi descrie armata de verificatori de conţinut ca fiind independenţi, banii din spatele a cel puţin unuia dintre ei au surse controversate.

Un astfel de verificator de conţinut, Lead Stories, este parţial plătit printr-un parteneriat cu TikTok, o platformă de socializare administrată de o companie chineză - deci aflată sub controlul Partidului Comunist Chinez. În prezent, TikTok este cercetat de oficialii americani ca o ameninţare la adresa securităţii naţionale.

Mai mult, organizaţia care ar trebui să supravegheze calitatea verificărilor este condusă de Poynter Institute, un alt partener al chinezilor de la TikTok.

Lead Stories afirmă că a fost contractat de ByteDance „pentru lucrări legate de verificarea de conţinut”, făcând referire la anunţul TikTok publicat la începutul acestui an - care arăta că a colaborat cu mai multe organizaţii „pentru a ajuta în continuare eforturile de reducere a răspândirii dezinformării”, în special în ceea ce priveşte pandemia virusului Wuhan, care a apărut în China şi s-a răspândit tocmai din cauza muşamalizării gravităţii focarului, sub oblăduirea regimului comunist chinez.

Lead Stories a fost fondat în 2015 de către programatorul belgian Maarten Schenk, veteranul CNN Alan Duke şi doi avocaţi din Florida şi Colorado. A listat cheltuieli de funcţionare mai mici de 50.000 USD în 2017, dar s-a extins de şapte ori până în 2019, în mare parte datorită celor peste 460.000 USD pe care Facebook i-a plătit pentru servicii de verificare a conţinutului în 2018 şi 2019. Compania a angajat peste zece lucători, aproximativ jumătate dintre ei interni ai CNN - şi a devenit unul dintre cei mai prolifici factori de verificare a conţinutului din SUA, pe Facebook.

Anul acesta, sursele sale de finanţare au inclus Google, Facebook, ByteDance şi mai multe servicii de publicitate online. Publicitatea a adus mai puţin de 25.000 USD anul trecut, a spus grupul.

„Cea mai mare parte” a finanţării provine în continuare de la Facebook, a afirmat acesta.

Cenzură

Parteneriatele Facebook de verificare a conţinutului au atras critici deoarece facilitează cenzura. O postare marcată falsă de către parteneri nu numai că primeşte o etichetă de avertizare şi un link către verificarea ştirilor, dar, mai rău este că Facebook „reduce semnificativ numărul persoanelor care o văd”, spune compania pe site-ul său.

Verificatorii de ştiri pot alege ei înşişi ce conţinut să verifice şi pot decide ce anume va eticheta Facebook ca fals şi adevărat. Orice reclamaţii cu privire la verdict trebuie adresate verificatorilor, care, în general, sunt cunoscuţi pentru reticenţa inversării verdictului.

ByteDance

Proprietarul TikTok, compania ByteDance cu sediul la Beijing, a avut propriile sale controverse legate de cenzură.

În septembrie 2019, The Guardian a raportat că TikTok i-a instruit moderatorii să cenzureze anumite videoclipuri care menţionau subiecte considerate „sensibile” de regimul chinez, precum masacrul din Piaţa Tiananmen şi Falun Gong, o practică spirituală aspru persecutată în China din 1999. Raportul s-a bazat pe documente scurse privitoare la liniile directoare de moderare ale TikTok.

TikTok a menţionat la acea vreme că astfel de politici au fost înlocuite în mai 2019 şi că nu mai sunt utilizate.

Dar în decembrie, platforma a fost din nou criticată pentru suspendarea relatării unui adolescent din SUA care a postat un videoclip criticând suprimarea de către Beijing a musulmanilor uiguri din regiunea Xinjiang din extremul vest al Chinei. Iar în iunie, aplicaţia a închis contul unui student internaţional chinez în New Jersey, după ce a postat un videoclip care lua în băşcălie imnul naţional chinez.

ByteDance nu a răspuns imediat întrebărilor trimise prin e-mail ale The Epoch Times despre parteneriatele sale de verificare a faptelor.

Loialitate Partidului

Companiile chineze sunt obligate să urmeze linia Partidului Comunist Chinez; Fondatorul ByteDance, Yiming Zhang, a descoperit pe propria piele că Partidul nu se joacă atunci când cere entuziasm pentru cenzură.

În 2018, oficialii Partidului i-au închis aplicaţia pentru umor şi meme „Insider Jokes”. Ca răspuns, Zhang a publicat o scrisoare de autocritică, promiţând loialitate faţă de agenda Partidului.

„Produsul nostru a luat-o pe o cale greşită şi a publicat conţinut care nu corespundea valorilor socialiste de bază, care nu au implementat în mod corespunzător îndrumările”, se spunea în scrisoare, potrivit unei traduceri a China Media Project.

În sesiunea de autocritică publică, Zhang a promis că firma sa se va concentra pe „consolidarea activităţii de construcţie a Partidului, de educare a întregului personal cu privire le cele 'patru conştiinţe', respectarea valorilor socialiste de bază, orientarea [corectă] a opiniei publice şi respectarea legilor şi reglementărilor, păstrarea responsabilităţii sociale a companiei”.

Doctrina celor „patru conştiinţe” se referă la directivele ideologice emise de liderul suprem al Partidului - Xi Jinping - în urmă cu câţiva ani, care solicitau membrilor să adere strâns la ideologia de partid, să-l susţină pe Xi Jinping, să se alinieze la conducerea partidului şi să aibă în vedere „imaginea de ansamblu”.

Zhang s-a angajat, de asemenea, să „aprofundeze în continuare cooperarea cu mass-media autorizată, ridicând distribuţia conţinutului mass-media corect, asigurându-se că vocile mass-media autorizate [Partidul n.r.] sunt difuzate cu tărie”.

Departamentul de Justiţie al SUA a citat scrisoarea lui Zhang într-un dosar recent al instanţei, numindu-l „purtător de cuvânt” al regimului comunist.

Ameninţare la adresa securităţii naţionale

Administraţia Trump analizează achiziţia (2017) de către ByteDance a Musical.ly, o platformă chineză de videoclipuri populară printre adolescenţii din SUA. ByteDance a închis platforma, iar milioanele sale de utilizatori au fost forţaţi să treacă la TikTok după fuziune, generând o creştere a popularităţii aplicaţiei chineze în rândul tinerilor americani.

Administraţia şi unii membri ai Congresului cred că TikTok este o ameninţare la adresa securităţii naţionale a SUA, deoarece ByteDance este guvernată de legislaţia chineză, care include cerinţe clare ca firmele să predea datele pe care le deţin regimului comunist. ByteDance afirmă că serviciile TikTok SUA sunt găzduite în Statele Unite, cu copii de rezervă în Singapore. Dar este cunoscut că Partidul Comunist menţine un nivel de control asupra guvernului din Singapore.

Departamentul de Comerţ al SUA a emis o interdicţie efectivă asupra TikTok, care trebuia să intre în vigoare pe 12 noiembrie, dar mişcarea a fost blocată de instanţe. Administraţia SUA negociază cu ByteDance vânzarea aplicaţiei TikTok din SUA către Walmart şi Oracle.

Cine verifică verificatorii?

Facebook îşi motivează controlul informaţiei transmise pe platforma sa şi al folosirii verificatorilor de conţinut spunând că trebuie să fie certificate de către Reţeaua internaţională de verificare a faptelor (IFCN).

Organizaţia, înfiinţată în 2015, este condusă de şcoala de jurnalism nonprofit Poynter Institute. Problema este că TikTok listează Poynter şi un alt proiect de verificare a faptelor, MediaWise, ca parteneri.

Directorul de marketing Poynter, Tina Dyakon, a refuzat să spună care sunt fondurile pe care le primeşte de la ByteDance.

„Nu dezvăluim detalii despre contractele comerciale”, a declarat ea pentru The Epoch Times prin e-mail. „Poynter a colaborat cu TikTok anul acesta pentru verificarea de conţinut şi pentru activitatea de alfabetizare media.”

Ea a specificat faptul că Poynter menţine independenţa editorială şi îşi respectă deontologia.

În 2019, IFCN a fost finanţat aproape în întregime de fondatorul eBay, Pierre Omidyar - un important donator democrat - precum şi de Google şi de miliardarul progresist George Soros. Facebook este, de asemenea, listat ca unul dintre donatorii anteriori.

Certificările sunt decise de către consiliul consultativ format din şapte membri ai IFCN, reprezentanţi ai organizaţiilor de verificare a conţinut. Doar doi par să aibă experienţă în ceea ce priveşte ştirile politice din SUA. Unul este Glenn Kessler, fost reporter de politică externă şi acum şeful funcţiei de verificare a conţinutului de la The Washington Post. Kessler şi echipa sa au publicat la începutul acestui an o carte intitulată „Donald Trump şi asaltul său asupra adevărului”.

Celălalt este Angie Drobnic Holan, redactor-şef la PolitiFact, care este deţinut de Poynter.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor