Vasile Dîncu: Există o criză politică în acest moment. Partidele politice o recunosc
alte articole
"Există o criză în acest moment, o criză politică. Partidele politice o recunosc. Cele mai mari partide, primele două partide în clasamentul politic, să spunem aşa, sunt în reformă. PNL-ul are în acest moment nevoia de a face împreună cu un alt partid puternic, care a fost înainte, cu PDL, (...) un partid unit de dreapta, care nu este uşor, pentru că au fost partide continuu în competiţie, mai ales în ultimii ani.
PSD-ul a trecut la o reformă profundă, o reformă în care încearcă să schimbe bazele organizării, pentru că trebuie să se adapteze la o lume nouă, să se despartă de un anumit trecut. (...) Aceste partide au în acest moment o pauză de respiraţie şi, prin intermediul Parlamentului, atât la învestire, cât şi după aceea, atunci când am discutat bugetul, am văzut o bunăvoinţă din partea partidelor în a sprijini demersul nostru", a declarat, la TVR, Vasile Dîncu, citat de Agerpres
Vicepremierul a explicat că Guvernul Cioloş încearcă să impună câteva "priorităţi simple" în perioada scurtă cât se află la conducerea executivă a ţării.
"Noi construim în acest moment, ne luăm câteva priorităţi simple, ceea ce poţi să faci într-un an. (...) În 2016, la final, va veni un guvern, să spunem, care vine după alegeri cu o legitimitate mai puternică şi care va putea duce proiectele mai departe. Sperăm. Acesta este visul nostru, că vom câştiga încrederea atât a partidelor, cât şi a populaţiei. Nu vreau să ne eternizăm la guvernare", a mai declarat Vasile Dîncu.