Vântul libertăţii nu garantează victoria democraţiei
Anul 2011 a fost anul luptei şi revoltei popoarelor arabe pentru libertate. Aceste evenimente au avut loc la 20 de ani de la revoltele populare din Europa Centrală şi de Est şi la circa 30 de ani de la doborârea dictaturilor din America Latină şi Asia. Anul 2012 va fi marcat la rândul său printr-un număr imens de campanii electorale în diverse ţări: în Rusia, în Egipt, SUA, Franţa, Venezuela, Coreea de Sud şi multe alte state. Însă, toate aceste alegeri şi mişcări populare nu înseamnă că democraţia a putut să-şi consolideze poziţiile peste tot în lume, notează cotidianul francez Les Echos.
În mod cert, anul 2012 nu va deveni anul puterii populare. China, unde înlocuirea lui Hu Jintao a început să fie pregătită de mai demult, serveşte drept exemplu concludent pentru un regim autoritar care a reuşit să supravieţuiască sfârşitului războiului rece. Şi Rusia lui Putin reprezintă un regim care este gata să revină la vechea autocraţie sovietică.
Rezultatul alegerilor presupune întotdeauna incertitudine, iar acest lucru trage o linie de demarcaţie între regimurile autoritare şi ceea ce era caracterizat de preşedintele SUA Abraham Lincoln drept 'guvern din popor, creat de popor şi pentru popor'. În timpul vizitei sale la Paris, laureatul yemenit al Premiului Nobel pentru Pace, Tawakel Karman, a revenit de asemenea la această noţiune, subliniind că manifestaţiile împotriva lui Ali Abdullah Saleh, care se află deja de 32 de ani la putere în Yemen, sunt menite să implementeze dreptul la 'rotaţia puterii pe cale paşnică'.
În acelaşi timp, chiar dacă o asemenea 'rotaţie' reprezintă un minim extrem de important, ea nu înseamnă neapărat impunerea democraţiei, subliniază Les Echos. Astfel, după căderea regimului Mubarak, Egiptul se află în continuare departe de adevărata democraţie: junta militară îşi menţine în continuare puterea şi iniţiază represalii împotriva manifestanţilor. Acelaşi lucru se referă şi la situaţia din Libia de după moartea lui Gaddafi sau la cea din Tunisia de după doborârea lui Ben Ali.
De la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, există un anumit număr de criterii şi indicatori care permit evaluarea nivelului de libertate dintr-o ţară sau alta. Potrivit organizaţiei nonguvernamentale Freedom House, care a fost creată cu sprijinul guvernului american în 1941 în scopul luptei cu totalitarismul fascist, o ţară liberă trebuie să asigure posibilitatea luptei politice, respectarea libertăţilor civile, libertatea gândirii şi toate componentele unui stat de drept, inclusiv dreptul de a înfiinţa asociaţii şi organizaţii, precum şi libertatea confesională şi de exprimare. La aceste criterii, o serie de organizaţii nonguvernamentale şi Uniunea Europeană (UE) adaugă de asemenea anularea pedepsei cu moartea.
Din analiza Freedom House rezultă că 115 din 194 de ţări puteau fi considerate, anul trecut, democraţii electorale. În ultimii 20 de ani, numărul lor a crescut în mod semnificativ. Totodată, 47 de ţări (între care China, Coreea de Nord, sau Cuba) continuă să fie considerate 'lipsite de libertate', iar aceasta înseamnă o pătrime din planetă. Orientul Mijlociu (OM) şi Africa de Nord, unde se află o serie întreagă de aliaţi ai SUA şi puterilor occidentale, au fost declarate două dintre cele mai puţin libere regiuni din întreaga lume. Înainte de 'primăvara arabă' de la sfârşitul lui 2010 din Tunisia, 78 la sută dintre state şi 88 la sută din populaţia acestei zone era considerată 'neliberă'. În rândul democraţiilor a reuşit să fie inclus doar Israelul. Kuweitul, Libanul şi Maroc au fost declarate, la rândul lor, 'parţial libere'.
Totodată, nu poate fi negat faptul incontestabil că în ţările arabe, la fel ca peste tot în lume, aspiraţia spre democraţie era ca niciodată puternică. Sondajul de opinie pe care l-au desfăşurat în 2010 în rândul tinerilor specialiştii de la Burson-Marsteller demonstrează că peste două treimi dintre respondenţi sunt convinşi că 'a trăi într-o ţară democratică este cel mai important obiectiv de viitor'. Această problemă îi preocupă pe tinerii din această regiune mai mult decât şomajul, chiar dacă până în 2020 în regiune este planificată crearea a 50 de milioane de noi locuri de muncă.
Mai mult decât atât, în pofida faptului că democraţia nu poate nici la ora actuală să se impună în Libia, Egipt sau Tunisia, ea rămâne şubredă şi în alte colţuri ale planetei. Italia lui Silvio Berlusconi, unde se înregistrează o explozie a corupţiei, sau Ungaria lui Viktor Orban, cu legile sale păguboase pentru libertate, sunt exemple de posibile devieri de la calea cea dreaptă. Iar acest lucru nu face decât să sublinieze necesitatea unei atitudini extrem de vigilente. De la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial au trecut 75 de ani şi oamenii nu trebuie să uite ce înseamnă lipsa democraţiei sau un pas înapoi de la aceasta, atenţionează publicaţia franceză.
