Valoarea deprecierii activelor fixe în situaţiile financiare ale companiilor,mai mare cu 82% în 2011
alte articole
La sfârşitul anului 2011, 84% din companii au recunoscut o depreciere a activelor fixe în situaţiile lor financiare, pregătite în conformitate cu IFRS, valoarea deprecierii crescând cu 82% faţă de anul precedent potrivit unui studiu Ernst & Young.
Cel mai recent studiu realizat de Ernst & Young, Surveying IFRS – lessons learned from year-end reporting: current and future challenges, prezintă rezultatele analizei situaţiilor financiare a peste 50 de companii multinaţionale, din 10 sectoare diferite.
Astfel, deşi numărul de companii care recunosc o pierdere din depreciere a rămas relativ constant în 2010 (82%) şi 2011 (84%), valoarea deprecierii acestor active a crescut cu 82% în 2011 faţă de anul precedent. Aproximativ una din 10 companii participante la sondaj au înregistrat cheltuieli semnificative cu deprecierea, depăşind 5% din capitalurile proprii aferente anului 2011. Cu toate acestea, climatul volatil al pieţelor determină mulţi investitori, creditori, analişti şi autorităţi de reglementare să considere nivelul deprecierii recunoscute ca fiind mai mic decât cel aşteptat.
În ultimii ani a existat o creştere continuă a cheltuielilor cu deprecierea fondului comercial, faţă de alte categorii, cum ar fi mijloacele fixe. Dacă în 2008, la debutul crizei financiare, fondul comercial şi alte imobilizări necorporale reprezentau 29% din totalul cheltuielilor cu deprecierea, procentajul lor a crescut la 51% în 2010 şi a ajuns până la 74% în 2011. Analiza sectoarelor de piaţă arată că cea mai pare parte a acestei deprecieri a fost identificată în telecomunicaţii (98%), tehnologie (94%), minerit (79%), construcţii şi imobiliare (66%) şi farmaceutice (62%).
România a acumulat o valoare semnificativă a fondului comercial şi a imobilizărilor necorporale în timpul creşterii economice din perioada 2003 – 2008, depăşind suma de 5 miliarde de euro. În afara fondului comercial, cele mai importante imobilizări necorporale au fost mărcile înregistrate, relaţiile cu clienţii, licenţele şi contactele favorabile. Ca urmare a crizei economice, fondul comercial s-a depreciat cu aproximativ 2 miliarde de euro, predominant în sectorul bancar şi în cel al telecomunicaţiilor.