Valeriu Lazăr: "Proiectul Ameliorarea Competitivităţii a depăşit aşteptările iniţiale...”
alte articole
"Proiectul Ameliorarea Competitivităţii a depăşit aşteptările iniţiale, iar pentru noul proiect merită să ne stabilim obiective şi mai ambiţioase", a declarat Valeriu Lazăr în cadrul unei întrevederi cu Melissa Rekas, specialist în dezvoltarea sectorului privat în cadrul Băncii Mondiale. Potrivit Ministerului Economiei, în cadrul întrevederii oficialii au evaluat rezultatele Proiectului Ameliorarea Competitivităţii (PAC) şi impactul acestuia asupra beneficiarilor.
De asemenea s-a discutat despre lansarea unui nou proiect finanţat de Banca Mondială, care are drept scop sporirea competitivităţii economiei moldoveneşti. Lazăr a menţionat că "piaţa de capital în Republica Moldova nu a ieşit din faza incipientă şi nu oferă populaţiei şi sectorului real suficiente instrumente de intermediere financiară".
În Moldova există suficiente lichidităţi, însă în condiţiile unei game înguste a instrumentelor financiare eficiente, ele sunt canalizate doar în depozite bancare, spre deosebire de alte ţări, unde investitorii au o alegere mult mai bogată de instrumente investiţionale", a declarat Valeriu Lazăr.
În acest context, ministrul Economiei a solicitat ca următorul proiect a Băncii Mondiale dedicat competitivităţii să includă acţiuni de stimulare a apariţiei fondurilor investiţionale, a fondurilor private de pensii şi altor vehicule investiţionale, ce ar canaliza economiile cetăţenilor în sectorul real al economiei.
În opinia ministrului, următorul proiect a Băncii Mondiale dedicat competitivităţii să includă acţiuni de stimulare a apariţiei fondurilor investiţionale, a fondurilor private de pensii şi altor vehicule investiţionale, ce ar canaliza economiile cetăţenilor în sectorul real al economiei.
Proiectul Ameliorarea Competitivităţii II trebuie să includă trei componente principale - consolidarea capacităţii pentru reforma regulatori; accesul la finanţe şi consolidarea capacităţilor de competitivitate a întreprinderilor. Proiectul urmează să răspundă provocărilor identificate în studiul Băncii Mondiale "Priorităţile de politici pentru dezvoltarea sectorului privat", ca fiind principalele constrângeri în dezvoltarea afacerilor în Moldova - administrarea vamală; administrarea fiscală; reglementarea în afaceri; cadrul concurenţial; şi accesul la finanţare.
Primul proiect a fost elaborat la iniţiativa Guvernului Moldovei în cadrul Strategiei Naţionale de creştere economică şi reducere a sărăciei, cu scopul de a ridica competitivitatea produselor moldoveneşti, de a moderniza sistemul de standardizare şi metrologie, dotarea tehnică, dezvoltarea mecanismelor de control a calităţii la nivelul întreprinderii şi facilitarea accesului la finanţare. Proiectul a fost îndreptat spre susţinerea reformei sistemului infrastructurii calităţii, în Moldova, dotarea laboratoarelor cu utilaj modern, elaborarea unor acte legislative privind piaţa de capital. În acest scop, BM a acordat $14,3 mil, transmite ”Infotag”.