USL: Desecretizarea contractelor cu Chevron nu aduce nimic nou, informaţiile relevante rămân secrete
alte articole
USL atrage atenţia că declasificarea contractelor de concesionare a unor perimetre petroliere din Dobrogea, încheiate cu Chevron nu aduce nicio informaţie nouă, iar informaţiile cu adevărat semnificative pentru opinia publică, cuprinse în acordul dintre compania Chevron şi stat rămân în continuare secrete.
Uniunea Social Liberală solicită Guvernului, printr-un comunicat, transparenţă totală în privinţa acestor contracte de interes direct pentru cetăţeni. Acest lucru înseamnă, pe lângă publicarea informaţiilor în integralitate, şi desecretizarea contractului care vizează perimetrul din Vaslui, din apropierea Bârladului.
"Faptul că Guvernul Ungureanu încearcă să păcălească opinia publică, desecretizând un document fără de fapt a desecretiza ceva confirmă odată în plus că moţiunea de cenzură depusă de Uniunea Social Liberală este nu doar îndreptăţită, ci şi necesară. Răul pe care această guvernare l-a făcut şi continuă să-l facă României trebuie stopat!", mai arată sursa citată.
Acestui eveniment ar trebui să-i urmeze şi declasificarea celorlalte contracte cu statul român, precum cel de la Roşia Montană şi cele încheiate cu intermediarii din domeniul energiei, crede opoziţia, deoarece "afacerile care implică resurse naturale ale ţării şi bunuri de patrimoniu nu pot fi ascunse de ochii cetăţenilor, mai ales în condiţiile în care există numeroase suspiciuni că acestea nu aduc niciun beneficiu statului".
Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) a publicat joi pe site-ul propriu acordurile petroliere încheiate cu Chevron pentru perimetrele din Dobrogea, însă investiţiile asumate de compania petrolieră nu sunt vizibile, fiind blurate de o bandă neagră.
În anexa 1, unde trebuie precizat programul minim de lucrări pentru fiecare dintre cele trei perimetre, coloana unde sunt trecute investiţiile asumate este blurată de o bandă neagră.
În rest, acordurile sunt identice cu oricare dintre acordurile petroliere încheiate de stat cu o companie petrolieră, iar redevenţele pe care le va plăti Chevron sunt aceleaşi, conform legii. Concesiunile sunt pe 30 de ani, cu posibilitate de prelungire cu încă 15 ani, la fel ca orice alt acord petrolier din România.
Mai sunt blurate şi datele de contact ale reprezentanţilor Chevron din România.
Prin urmare, documentele de pe site-ul ANRM nu aduc nicio informaţie în plus faţă de ceea ce se ştia până acum.