Urmările Olimpiadei: România pierde doi antrenori de excepţie
alte articole
Dan Podeanu (antrenorul echipei feminină de scrimă) şi Mircea Roman (tehnicianul echipelor de canotaj), doi dintre cei mai importanţi tehnicieni români ai ultimilor 10-15 ani, şi-au anunţat demisia din posturile pe care le-au avut la JO ca urmare a eşecurilor înregistrate. Două demisii de onoare care, date fiind rezultatele excepţionale de până acum ale loturilor conduse de cei doi, nu pot fi decât două pierderi pentru sportul românesc.
Dan Podeanu ar fi băgat mâna în foc, înainte de Olimpiadă, că fetele “lui” de la scrimă, Ana Maria Brânză, Loredana Dinu, Anca Măroiu, Simona Ghermăn, se vor întoarce acasă cu cel puţin o medalie olimpică, dacă nu chiar două…"Se munceşte cu generaţia asta de la 13 ani. Bilanţul o să mi-l fac la pensie, dar în ultimii zece ani avem cam 24-25 de medalii la Mondiale, Europene, la toate categoriile de vârstă", spunea Dan Podeanu, gata să parieze ca vor lua cel puţin un aur la Londra.
Acum, după eşecul dureros de la Londra, acolo unde fetele s-au oprit şi la individual, şi pe echipe, cu mult înaintea medaliilor, Podeanu a anunţat că demisionează. “O să urmez drumul domnului antrenor de la canotaj, Mircea Roman. Renunţ şi eu, am încheiat al treilea ciclu olimpic şi e timpul să lăsăm locul unui colectiv mai tânăr. Colegul meu Cornel Milan este pregătit, are o mare dorinţă de afirmare şi o să găsească înţelegere la fete. Eu realizez critica, mi se pare normală, dar nu înţeleg această persiflare. Nu vrem să fim priviţi ca nişte infractori ai sportului românesc. Nu suntem răufăcători, nu uitaţi că noi am fost la un moment dat binefăcători ai sportului românesc”, a opinat Podeanu, care crede că aceleaşi fete vor reprezenta România şi la Olimpiada de la Rio de Janeiro, din 2016. „Fiecare are un plan familial, dar tot cu ele ne vedem la următoarea Olimpiadă, la Rio. Apare un copil, stai un an, doi, dar calificarea pentru Olimpiadă e în ultimul an, deci în 2015, nu acum. Nimeni nu a transmis dorinţa de a renunţa. Iar acest rezultat defavorabil ar putea să le mobilizeze să dorească adevărata performanţă în următorul ciclu olimpic. Pentru ele, impactul cu Olimpiada a fost foarte mare şi au rămas buimace... Dar eu cred că tot cu ele vom defila şi la Rio”...
Primul „greu” care şi-a prezentat demisia a fost Mircea Roman, omul care are o „barcă” de medalii la canotaj, acolo unde ani de zile, de exemplu, echipajele de 8 1, două rame etc au dominat lumea. Dar acum, ca niciodată, toate echipajele au ratat podiumul, iar canotajul – care se angajase în faţa COSR că va aduce de la Londra cel puţin două medalii, dintre care una de aur, primind şi un buget în consecinţă - s-a întors acasă cu ochii în pământ. "Îmi asum responsabilitatea acestui eşec. Sunt satisfăcut că las o generaţie de sportive tinere, de perspectivă, care pot readuce România pe podium, dar nu pot trece peste cel mai prost rezultat din istoria canotajului românesc. Psihic sunt terminat. Eu cred că mi-am făcut treaba, dar rezultatele nu au fost cele aşteptate. Când nu sunt rezultate, primul care plăteşte e antrenorul", a spus Roman.
O să urmez drumul domnului antrenor de la canotaj, Mircea Roman. Renunţ şi eu, am încheiat al treilea ciclu olimpic şi e timpul să lăsăm locul unui colectiv mai tânăr.
Mai mult, din cauza unor remarci acide la adresa sportivelor din partea preşedintelui forului de specialitate, Elisabeta Lipă, dar şi ale fostului preşedinte al forului, Ioan Dospinescu, nervii sunt întinşi la maximum, iar situaţia e asemeni unui butoi cu pulbere.