UPDATE: Ciocniri violente înaintea inaugurării noului sediu BCE în Frankfurt. Cel puţin 350 de manifestanţi arestaţi

Protestele anti-austeritate din Germania au devenit violente miercuri, după ce autorităţile s-au ciocnit cu manifestanţii de stânga care protestau împotriva deschiderii noului sediu din Frankfurt al Băncii Centrale Europene (BCE), al cărui cost s-a ridicat la aproximativ 1,3 miliarde de euro.
Manifestanţi anticapitalism afişează un banner în faţa unei maşini de poliţie incediate în apropierea noului sediu BCE din Frankfurt, care va fi inaugurat în 18 martie 2015. (Captură Foto)
Andrei Popescu
18.03.2015

UPDATE: Noul bilanţ al ciocnirilor prilejuite de inaugurarea noului sediu al BCE din Frankfurt a crescut la 14 răniţi în rândul forţelor de ordine, a anunţat poliţia locală, şi la 21 în rândul protestatarilor, conform organizatorilor manifestaţiei, susţine AFP.

Un purtător de cuvânt al poliţiei a precizat că 14 poliţişti au fost răniţi, fără a furniza amănunte suplimentare, iar alţi 80 au avut ochii iritaţi din cauza gazului lacrimogen. De asemenea, poliţia a anunţat că a efectuat 16 arestări, conform Agerpres.

***************

Protestele anti-austeritate din Germania au devenit violente miercuri, după ce autorităţile s-au ciocnit cu manifestanţii de stânga care protestau împotriva deschiderii noului sediu din Frankfurt al Băncii Centrale Europene (BCE), al cărui cost s-a ridicat la aproximativ 1,3 miliarde de euro.

Cel puţin două maşini de poliţie au fost incendiate în timpul protestelor şi autorităţile au raportat că un ofiţer de poliţie a fost rănit după ce manifestanţii au aruncat cu pietre împotriva forţelor de ordine, a declarat o purtătoare de cuvânt a poliţiei, conform Reuters.

Manifestanţii anti-capitalism şi anti-austeritate au spart, de asemenea, geamuri şi vitrine ale unor magazine. Politia a reţinut cel puţin 350 de manifestanţi începând cu ora 9:30 a.m. GMT. În plus, câteva străzi au fost blocate de grămezi de cauciucuri şi coşuri de gunoi cărora li s-a dat foc.

Politia a ridicat baricade şi sârmă ghimpată în jurul sediului BCE pentru a se pregăti pentru protestele organizate de reţeaua “Blockupy”, o alianţă de stânga formată din peste 90 de grupuri de pe cuprinsul Europei. De asemenea, politia a folosit tunuri cu apă pentru a dispersa masa de protestatari îmbrăcaţi în negru la intrarea în clădire, conform Reuters.

Blockupy a plănuit o serie de activităţi, incluzând ridicarea de blocade, concerte de muzică şi teatru stradal, afişare de bannere şi pancarte sau obiecte pe această temă, în semn de protest împotriva măsurilor de austeritate din UE şi împotriva capitalismului. BCE a fost luată în vizor pentru rolul său în promovarea tăierilor bugetare şi a serviciilor sociale în ţări tulburate şi îndatorate financiar precum Grecia.

Activiştii au blocat un pod central şi un drum major în oraş, înaintea unui protest mai mare la care s-au prezentat peste 6.000 de oameni în principala piaţă din Frankfurt. Organizatorii au închiriat un tren special şi autocare pentru a aduce manifestanţii din Berlin şi alte oraşe ale Europei, susţine Internaţional Business Times.

“Protestul nostru este împotriva BCE, ca membră a troicii, care, în pofida faptului că nu este aleasă în mod democrat, împiedică activitatea guvernului grec. Ne dorim ca austeritatea politică să se încheie”, a declarat Ulrich Wilken, unul dintre organizatorii protestelor. “Ne dorim un protest puternic, dar paşnic”, a adăugat el pentru Reuters.

Politia din Frankfurt a declarat că majoritatea protestelor sunt aşteptate să fie paşnice dar că în mulţimile de manifestanţi se vor afla şi persoane violente care probabil vor folosi această şansă pentru a-şi manifesta nemulţumirile într-o manieră mai puţin paşnică.

BCE, Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional sunt membre ale aşa zisei troici, care a fost responsabilă pentru proiectarea politicilor de austeritate. Partidul grec de guvernământ Syriza a adoptat o atitudine dură împotriva austerităţii, susţinând că prin aceste măsuri dure troica a contribuit la agravarea suplimentară a unei situaţii economice deja dezastruoase precum şi la înrăutăţirea condiţiilor de viaţă pentru pensionari şi şomeri.

Banca Centrală Europeană a declarat că deschiderea noului sediu, la ora locală 11.00 (10.00 GMT), se va desfăşura conform programului şi în ciuda protestelor.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor