Uniunea monetară italiană - un nou scenariu pentru salvarea euro

Dacă cineva s-ar întoarce acum după câteva săptămâni petrecute pe o insulă pustie, ar crede că nu s-au întâmplat prea multe în chestiunea crizei euro.
(photos.com)
Epoch Times România
27.08.2012

Dacă cineva s-ar întoarce acum după câteva săptămâni petrecute pe o insulă pustie, ar crede că nu s-au întâmplat prea multe în chestiunea crizei euro. Grecii au nevoie de un răgaz şi se roagă pentru o nouă amânare, finlandezii şi nemţii ameninţă puţin şi apoi dau repede înapoi, iar situaţia din zona euro rămâne, în continuare, tulbure. Din păcate, lucrurile nu mai stau chiar aşa, se arată într-un comentariu al cotidianului german Hamburger Abendblatt.

Dincolo de suprafaţă, în statele din nordul UE creşte nemulţumirea. În Olanda vor avea loc peste două săptămâni alegeri, iar şeful executivului are dificultăţi majore în a-şi convinge concetăţenii de necesitatea economisirii în plan intern, în contextul în care statele îndatorate continuă să primească miliarde de euro. Ministrul finlandez de externe se întreabă în public dacă Europa nu ar funcţiona mai bine fără zona euro, iar în Germania, aproape trei sferturi din populaţie (61%) crede că Grecia ar trebui să părăsească zona euro, în timp ce doar 31% consideră că grecii ar trebui să păstreze în continuare moneda euro. Astfel că, în timp ce statele îndatorate demonstrează, prin strânsa lor colaborare, o nouă conştiinţă de sine, în statele solide din nordul UE politicienii sunt supuşi unor presiuni tot mai mari din partea electoratului.

Acestea sunt veşti proaste pentru Grecia, deoarece ambele tabere ar avea un interes în ieşirea Greciei din zona euro - aşa-numitul Grexit. Statele îndatorate ar putea miza pe faptul că, printr-un 'şoc vindecător' se va mări presiunea asupra Germaniei, Finlandei şi Olandei, în timp ce alegătorii din statele nordice ar putea insista asupra acestei măsuri drastice pentru a se da un exemplu. Există însă riscul ca Europa să reitereze şocul Lehman Brothers. În septembrie 2008, Washingtonul a permis ca această bancă de investiţii să dea faliment, însă consecinţele au fost atât de dramatice, încât de atunci încolo statul a trebuit să pompeze miliarde de dolari pentru a salva orice bancă importantă din sistem.

Un scenariu similar în cazul unei ieşiri a Greciei din zona euro - la care se lucrează de multă vreme - ar putea impune acţiuni masive de salvare a Italiei, Spaniei şi Portugaliei, posibil chiar şi a Franţei.

Economiştii de la Commerzbank au elaborat un scenariu destul de plauzibil denumit 'uniunea monetară italiană'. Printr-o creştere puternică a preţurilor şi a salariilor în statele din centrul şi nordul UE - deci printr-o devalorizare a euro -, cele din sud ar putea beneficia de un euro slab pentru a-şi îmbunătăţi competitivitatea, Europa reuşind astfel să ajungă la o egalizare. Aşa a procedat Italia timp de decenii - lira era slabă şi inflaţia mare. Evident că acest lucru nu a însemnat declinul economiei italieneşti, însă nu este nelegitimă întrebarea dacă problemele cu care ţara se confruntă în prezent nu sunt o consecinţă a acelor raporturi.

Preferabil ar fi să nu se ajungă la punerea în aplicare a acestui scenariu, însă alternativele sunt destul de improbabile. După doi ani de ajutorare continuă, Finlanda, Germania şi Olanda au devenit şantajabile - sunt în joc sume atât de mari, încât nu le-a mai rămas decât să aleagă între ciumă şi holeră. O destrămare a zonei euro va costa enorm, însă la fel şi salvarea sa. Astfel că pârghia de care a făcut uz până acum Germania - solidaritate contra soliditate - nu mai poate funcţiona. Cu ce poţi să mai ameninţi, când deja sunt în joc sume de ordinul miliardelor?! Statele nordice 'solide' nu mai sunt cele care impun regulile jocului, ci au ajuns captive într-o situaţie fără ieşire.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor