Un tribunal decide ca o jurnalistă ruso-americană reţinută de autorităţile ruse să rămână încă două luni în arest

Jurnalista ruso-americană, Alsu Kurmasheva (Youtube - screenshot)
D.B.
02.04.2024

Un tribunal din Rusia a decis, luni, ca jurnalista ruso-americană Alsu Kurmasheva, reţinută deja de autorităţile ruse, să rămână în închisoare pentru încă două luni, până la anchetă şi proces, într-un nou pas în represiunea Kremlinului împotriva disidenţei şi a libertăţii de exprimare, informează AP News.

Kurmasheva, redactor la serviciul Tatar-Bashkir al Radio Free Europe/Radio Liberty (RFE/RL), finanţat de guvernul american, a fost reţinută la 18 octombrie şi acuzată că nu s-a înregistrat ca agent străin în timp ce colecta informaţii despre armata rusă. Ulterior, ea a fost acuzată şi de răspândirea de "informaţii false" despre armata rusă.

Un tribunal din Tatarstan a decis luni ca ea să rămână în spatele gratiilor cel puţin până la 5 iunie.

Citiți și Rusia reţine încă un jurnalist american în cadrul unei campanii de reprimare a presei străine. De data aceasta, o femeie

Kurmasheva, care deţine cetăţenie americană şi rusă şi locuieşte la Praga împreună cu soţul şi cele două fiice ale sale, riscă până la 10 ani de închisoare dacă va fi găsită vinovată, potrivit RFE/RL.

Luni, ea a declarat reporterilor din sala de judecată că nu se simte "foarte bine din punct de vedere fizic" şi că unele dintre afecţiunile sale medicale s-au acutizat în detenţie.

"Condiţiile de viaţă sunt foarte proaste, nu am cum să am grijă de sănătatea mea", a spus ea, adăugând că asistenţa medicală în centrul de detenţie a fost "minimă".

Citiți și Jurnalista rusă care a protestat împotriva războiului în direct la TV afirmă că Moscova i-a retras custodia fiicei sale

Autorităţile ruse au intensificat represiunea împotriva criticilor Kremlinului şi a jurnaliştilor independenţi după ce preşedintele Vladimir Putin a trimis trupe în Ucraina în februarie 2022, folosind o legislaţie care a incriminat efectiv orice exprimare publică despre conflict considerată că s-ar abate de la linia oficială a Kremlinului.

Kurmasheva a fost al doilea jurnalist american reţinut în Rusia anul trecut, după ce reporterul Wall Street Journal Evan Gershkovich a fost arestat în martie pentru acuzaţii de spionaj. Gershkovich şi angajatorul său au respins acuzaţiile, iar autorităţile americane l-au desemnat ca fiind reţinut pe nedrept. El a petrecut un an în arest.

Citiți și Putin îl vrea pe asasinul de la Berlin, Vadim Krasikov, dar schimbul de prizonieri este neclar

Kurmasheva a fost oprită iniţial pe 2 iunie pe Aeroportul Internaţional Kazan, după ce a călătorit în Rusia în luna precedentă pentru a-şi vizita mama bătrână, bolnavă. Oficialii i-au confiscat paşapoartele american şi rusesc şi au amendat-o pentru că nu şi-a înregistrat paşaportul american. Ea aştepta să-i fie returnate paşapoartele când a fost arestată în octombrie pentru noi acuzaţii. RFE/RL a cerut eliberarea ei.

În 2017, autorităţile ruse au transmis RFE/RL să se înregistreze ca agent străin, dar a contestat utilizarea de către Moscova a legilor privind agenţii străini la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Organizaţia a fost amendată cu milioane de dolari de către Rusia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor