Un star american în vizită la un măcelar coreean
alte articole
Un articol al publicaţiei britanice The Sun transmite declaraţiile lui Dennis Rodman, fostă stea a basketului american, despre noua sa vizită în Ţara-Morţilor-de-Foame, Coreea de Nord.
Rodman, în vârstă de 52 de ani, se consideră un prieten apropiat al dictatorului comunist Kim Jong Un, căruia i-a făcut o vizită în septembrie.
În interviul său cu The Sun, Rodman descrie vizita sa care a durat şapte zile, pe insula particulară a dictatorului. "Este ca şi cum am merge în Hawaii sau Ibiza, numai că el (n.r. marioneta comunistă) este singurul care locuieşte acolo" declară Rodman. Kim Jong Un "doreşte să fie înconjurat de oameni fericiţi”. Jenant.
Rodman s-a întors în Coreea la şapte luni după prima sa vizită la Phenian. În prima sa călătorie Rodman a dorit să facă un reportaj despre basket în ţara comunistă - aparent Kim Jong Un fiind un mare fan al sportului nord american.
Rodman o dă în bară serios, când descrie luxul în care se lăfăie omul de paie al Chinei. Coreea de Nord este o ţară care, după căderea URSS, care susţinea alimentar aventura coreeană, a suferit crunt de foame. După estimarea ONU, între anii 1992 şi 1994, un număr de 240 de mii până la 3,5 milioane de oameni au murit de foame.
Organizaţiile de apărare a drepturilor omului susţin că regimul coreean, cu o economie centralizată socialistă şi falimentară, a cheltuit 645 de milioane USD pe bunuri de lux în 2012. Parfumuri în valoare de 30 de milioane şi ceasuri de lux în valoare de 8.2 milioane.
De fapt nu numai Kim Jong Un este aşa. Tatăl său, care moştenise şi el cârma regimului, cheltuia pe coniac Hennessy de lux sume anuale de aproximativ 700 de mii de dolari. În timp ce ţara sa murea de foame. Pentru a face rost de bani Coreea trebuie din când în când să cerşească ajutoare alimentare agitând armele nucleare pe care le-a obţinut de la protectorii săi comunişti.
Asta este adevărată faţă a comunismului şi motivul pentru care mă ia cu ameţeli când văd pe forumuri mesaje despre cât de buni români erau Ceauşescu sau Dej.
Mult trâmbiţata „grijă faţă de oameni” a marxiştilor este o batjocură nesfârşită. Ideologia comunistă a produs asemenea bizarerii pe bandă rulantă. Kim Jong Il, probabil cel mai jalnic dictator comunist, Che Guevarra care împuşca tineri în cap pentru nesupunere, Lenin, Stalin sau Mao Tsedun cu zeci milioane de victime la activ, toţi o apă şi-un pământ, nişte psihopaţi aduşi la putere de un regim care a chinuit milioane de oameni.
Cât despre poveştile lui Dennis Rodman, te întrebi cine este mai josnic – marionetele regimului comunist ajunse la cârma unor popoare bătute de Cer, starletele fără obraz şi ruşine, sau presa care idiotizează oamenii scoţând orice mesaj moral din poveste, lăsând în schimb doar „entertainment”-ul.