Coreea de Nord: morţi de foame, dar cu staţiune de schi de lux

Unul dintre cele mai sărace state ale lumii şi o ţară în care aproape nimeni nu schiază, Coreea de Nord, se află acum într-o cursă contra cronometru pentru a finaliza prima sa staţiune de schi din ţară, un proiectul care speră că va atrage mai mulţi vizitatori străini în ţară - un obiectiv cheie pentru actualul regim.
Paradă nord-coreană, 27 iulie 2013, Phenian (Ed Jones / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
08.10.2013

Unul dintre cele mai sărace state ale lumii şi o ţară în care aproape nimeni nu schiază, Coreea de Nord, se află acum într-o cursă contra cronometru pentru a finaliza prima sa staţiune de schi din ţară, un proiect care speră că va atrage mai mulţi vizitatori străini în ţară - un obiectiv cheie pentru actualul regim.

Trecătoarea Masik, un complex de pârtii, cabane de lux şi transport furnizat de sănii trase de cai, are lansarea programată la 10 octombrie, pentru a coincide cu de-a 68-a aniversare a Partidului Muncitorilor din Coreea.

Cu toate acestea, există îndoieli în ceea ce priveşte terminarea la timp a lucrărilor – Associated Press a raportat luna trecută că cele două hoteluri ale sale au rămas ceva mai mult decât nişte cochilii goale, în timp ce gropile umpleau drumurile de acces şi încă se lucra la săpatul mai multor fundaţii pentru clădiri secundare.

Plăcile inscripţionate din jurul şantierului de construcţie îndeamnă muncitorii să termine mai repede: "Atac în forţă. Marş înainte. Să terminăm pe deplin de construit staţiunea de schi Masik în acest an prin lansarea unui război agresiv complet şi o bătălie completă". Mass-media de stat nord-coreeană a afirmat recent că lucrătorii "îşi efectuează îndatoririle zilnice la mai mult de 200%".

Costisitorul proiect, comandat de liderul suprem al regimului comunist Kim Jong-un, este în derulare de 10 luni şi a fost criticat ca fiind de prost gust într-o ţară în care atât de mulţi oameni mor de foame.

Însă cine va schia acolo? Poate Kim Jong Un, care, potrivit relatărilor, se presupune că s-a bucurat de schi pe vremea când era adolescent şi studia în Elveţia. Conform estimărilor oficiale, există doar 5.500 de schiori în Coreea de Nord - o ţară de 24 de milioane de oameni, respectiv o populaţie de schi de 0,02%.

Descris ca o "muncă patriotică gigantică'', staţiunea va cuprinde 110 km de pârtii de schi, un heliport şi telecabine, potrivit rapoartelor. Va avea două hoteluri de lux. Unul de 250 de camere într-o clădire de opt etaje, destinat străinilor şi unul de 150 de camere pentru coreeni.

La începutul acestui an, regimul comunist a declarat că face "eforturi mari" pentru dezvoltarea turismului, şi are planuri să deschidă noi zboruri către capitala Phenian pentru a le permite turiştilor să viziteze "pe tot parcursul anului". Transport aerian direct către ţara este în prezent limitat.

Coreea de Nord are o tradiţie de aventurării în proiecte generoase, monumentale, indiferent de relevanţa lor pentru economia ţării.

Dar de ce o staţiune de schi de lux?

Având în vedere că Jocurile Olimpice de iarnă 2018 vor fi găzduite de Coreea de Sud, nu există îndoială că Phenianul a simţit că trebuie să facă ceva ca să nu fie mai prejos. Liderul suprem Kim Jong-un a decis ca staţiunea Masik va fi folosită inclusiv ca un centru de formare pentru sportivi, iar Coreea de Nord va avea propriul ei campion mondial în doar câţiva ani. Până în prezent, ea a câştigat doar două medalii la Jocurile de Iarnă - ambele la patinaj de viteză.

Gusturi excentrice ale lui Kim jong-un sunt probabil moştenite de la tatăl său, Kim Jong-il. Reuters a remarcat că „nimeni nu se bucura de produse de lux mai mult decât liderul Kim Jong-il” care cumpăra 10.000 de sticle de coniac Hennessy pe an, ce costau în jur de 700.000 de dolari, în timp ce un nord-coreean câştigă estimativ 900 de dolari pe an. Acesta avea de asemenea o înclinaţie pentru alimente fine, cum ar fi homar, caviar şi cele mai scumpe bucăţi de sushi care i se aduceau direct cu avionul din Japonia. Ca să nu mai vorbim despre faptul că era un fan declarat al maşinilor de lux, iar ultima sa achiziţie, importul a 200 de Mercedes Benz S500 sedan de lux, l-a costat 20 milioane dolari - le-a adăugat lângă celelalte 7.000 de Mercedesuri aflate în stocul său de la palat.

Construirea de oraşe nelocuite pentru propagandă

Oraşul Kijongdong, construit lângă zona demilitarizată (DMZ), prevăzut cu semafoare dar şi difuzoare care emit sloganuri comuniste, oficial este locuit de 200 de familii. Însă Corea de Sud a constatat că este complet nelocuit şi că a fost construit complet din motive de propagandă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor