Un nou record Riverdance la Dublin: Peste 2.000 de persoane au dansat celebrul dans irlandez

Trupa de dans irlandez Riverdance în timpul unei reprezentaţii în Singapore. (ROSLAN RAHMAN / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
22.07.2013

Interpreţi de dans irlandez au stabilit un nou record mondial la Dublin, titrează luni The Belfast Telegraph. Mai mult de 2.000 de artişti, reprezentând 163 de şcoli de dans din 44 de ţări, au format o linie şerpuitoare de-a lungul malurilor râului Liffey, în centrul oraşului Dublin, în încercarea de a doborî vechiul record la interpretarea Riverdance în stradă, realizat la Nashville, Tennessee în Statele Unite, unde 652 de persoane care au dansat într-o linie continuă.

La acţiunea din Dublin au fost implicaţi dansatori din Japonia, Mexic şi chiar Uzbekistan, fostă republică sovietică din Asia Centrală. Evenimentul a fost moderat de faimosul Jean Butler, care a susţinut primul spectacol cu dansuri irlandeze în 1994 la ediţia Eurovision din acel an.

'Riverdance a jucat un rol important în viaţa mea şi am încercat să dăruiesc bucuria dansului şi muzicii irlandeze multor oameni din întreaga lume', a spus cunoscutul artist.

După cum au menţionat organizatorii acţiunii de la Dublin, la eveniment au participat peste 2.000 de persoane, dar reprezentanţii Guinness World Records, care au asistat la dansul în masă, au înregistrat cifra de 1.693 de participanţi care au respectat regula pentru stabilirea unui nou record, şi anume să fie aşezaţi într-o singură linie şi să facă aceleaşi mişcări simultan timp de cinci minute.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor