Un nou incendiu a mistuit zeci de hectare din Delta Bucureştiului

Zeci de hectare de teren au fost mistuite marţi de flacări în Văcăreşti, în Delta Bucureştiului, zonă aflată în proces de desemnare ca arie naturală protejată (parc natural). Potrivit unui comunicat al Asociaţiei Salvaţi Dunărea şi Delta, incendiul a afectat semnificativ flora şi fauna.
Lacul Văcăreşti, rezervaţie naturală (Epoch Times România)
Loredana Diacu
04.09.2014

Zeci de hectare de teren au fost mistuite marţi de flacări în Văcăreşti, în Delta Bucureştiului, zonă aflată în proces de desemnare ca arie naturală protejată (parc natural). Potrivit unui comunicat al Asociaţiei Salvaţi Dunărea şi Delta, incendiul a afectat semnificativ flora şi fauna.

În acest context, organizaţiile care fac parte din Grupul de Iniţiativă pentru înfiinţarea Parcului Natural Văcăreşti: Kogayon, Ecopolis, Salvaţi Dunărea şi Delta şi Naţional Geographic România solicită autorităţilor române o serie de soluţii simple, dar deosebit de eficiente, pentru a preveni repetarea unor astfel de incidente.

"Autorităţile române trebuie să înţeleagă că incendiile din zonă se vor opri numai după instaurarea regimului de protecţie.", scriu ONG-urile.

Totodată, activiştii de mediu mai atrag atenţia că, în ultimii doi ani, au atras în repetate rânduri atenţia cu privire la riscurile majore pe care amânarea înfiinţării Parcului Natural Văcăreşti le comportă, incendiile fiind numai unul dintre acestea.

Astfel, ONG-urile le solicită autorităţilor grăbirea procesului de înfiinţare a Parcului Natural Văcăreşti, ca fiind "singura metodă prin care incendiile, dar şi alte evenimente cu impact negativ în zonă – braconaj piscicol, abandonarea deşeurilor, tăierea arborilor, pot fi controlate şi evitate".

De asemenea, până la înfiinţarea parcului, ONG-urile cer instaurarea regimului de protecţie temporară. "Conform art. 9 din OUG 57/2007, după depunerea documentaţiei necesare înfiinţării ariei protejate, fapt petrecut încă din luna iunie a acestui an, în zonă se poate institui un regim de protecţie temporară", reamintesc semnatarii comunicatului.

Acest regim poate cuprinde în primul rând organizarea de acţiuni de pază şi protecţie în zonă prin implicarea organelor de control – Poliţia, Poliţia locală, Garda Naţională de Mediu. De asemenea, poate poate cuprinde supravegherea accesului populaţiei în zonă, amplasarea de panouri informative care să promoveze drepturile şi obligaţiile celor care accesează zona, conform legii precum şi organizarea de sesiuni de informare şi comunicare în cartierele limitrofe.

ONG-urile mai cer amplasarea permanentă în zonă a unor echipaje ale Poliţiei şi asigurarea unei paze corespunzătoare ca în cazul fiecărui parc din Bucureştii. "Astfel, vor fi preîntâmpinate nu numai incendii sau alte atentate la starea mediului ci şi fapte antisociale de natură penală", scriu asociaţiile.

În final, Kogayon, Ecopolis, Salvaţi Dunărea şi Delta şi Naţional Geographic România reamintesc că în data de 03 iunie 2014 la Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice a fost depus dosarul complet şi exhaustiv de înfiinţare a Parcului Natural Văcăreşti. Din acel moment este datoria autorităţilor române de a finaliza acest proces şi de a asigura protecţia corespunzătoare în zonă, atât pentru localnici cât şi pentru bogată şi variată floră şi faună care trăieşte acolo, concluzionează ONG-urile.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor