Un nou caz de violenţă în rândul minorilor: Fetiţă de 11 ani bătută în Hunedoara de două fete. Agresoarele au filmat scena

Fată bătută în Hunedoara (Captură Video)
Andrei Popescu
06.09.2023

Continuă să apară în mediul online materiale video în care minori torturează alţi minori. De această dată, este vorba de o fată de 11 ani, a cărei mamă a sesizat Poliţia din Hunedoara după ce fiica ei a fost agresată în curtea unui liceu de două fete de 12 ani, relatează Ziare.com. Torturarea fetiţei a fost filmată şi postată pe reţele de socializare.

“În data de 5 septembrie 2023, în jurul orei 18:30, la sediul Poliţiei Municipiului Hunedoara s-a prezentat o femeie din municipiul Hunedoara, împreună cu fiica sa, în vârstă de 11 ani, şi sesizat faptul că minora a fost agresată fizic de două minore, ambele în vârstă de 12 ani”, a transmis, miercuri dimineaţă, IPJ Hunedoara.

Potrivit oamenilor legii, femeia a reclamat faptul că, marţi, a primit pe telefonul mobil o filmare în care este redat momentul în care cele două fete o lovesc pe fiica sa.

În imagini se vede cum două fete o lovesc în mod repetat pe fată, cu palmele şi genunchii, şi o trag de păr, în timp ce victima le implora să înceteze pe motiv că se simte rău.

Mai mult, una dintre agresoare o calcă pe cap cu piciorul pe tânăra victimă.

“Minora a relatat faptul că avut discuţii în contradictoriu cu cele două fete în data de 4 septembrie a.c., în timp ce se aflau în curtea unui liceu din municipiul Hunedoara, iar acestea au agresat-o fizic”, se mai arată în comunicatul IPJ Hunedoara.

Oamenii legii au deschis un dosar penal în acest caz sub aspectul comiterii infracţiunii de loviri sau alte violenţe.

Incidentul a avut la doar câteva zile după ce un adolescent de 12 ani a fost bătut cu bestialitate de alţi doi băieţi în vârstă de 13 ani pe un teren de fotbal din comuna Plopii Slăviteşti, judeţul Teleorman.

Torturarea copilului de 12 ani a fost filmată de unul dintre agresori, care, ulterior, a schimbat locul cu colegul său pentru a-şi dovedi la rândul său cruzimea şi lipsa de caracter şi omenie.

În imagini, care au fost postate pe reţelele de socializare, se poate vedea cum victima plânge şi îi imploră pe agresori să nu îl mai lovească cu pumnii şi picioarele în cap şi în alte părţi ale corpului.

La un moment dat, victima se plânge că nu poate respira însă agresorul l-a ignorat, fiind prea ocupat cu actul de cruzime.

Pe fir a intervenit poliţia, care a deschis dosar penal.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor