Un deceniu după atacurile teroriste din 11 septembrie: Mai multe gadgeturi şi la fel de multe frici
După zece ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie din SUA, se poate afirma cu convingere ceea ce atunci părea o simplă ipoteză: era creştină a omenirii s-a încheiat. După prăbuşirea turnurilor-gemene, spre care fanatici musulmani au îndreptat avioane de pasageri, omenirea s-a trezit într-adevăr într-o altă lume. Însă, aceasta nu înseamnă că noua eră este una musulmană. Bin Laden a schimbat lumea, însă nu după cum şi-ar fi dorit, notează cotidianul rus Gazeta.
Creştinismul era forţa motrice dominantă în dezvoltarea omenirii de după apusul civilizaţiei antice. Desigur, nu era singura, însă era cea mai importantă şi mai influentă. În timpul acestei ere creştine, lumea nu era un tot întreg şi, după toate probabilităţile, nici nu va fi vreodată. Musulmanii trăiesc după propriul calendar, iar existenţa unor aşa-zise valori general-umane nu este deloc evidentă.
Totuşi, după prăbuşirea Imperiului Otoman şi a Imperiului lui Tamerlan, în orice caz în ultimele şase secole, culturile creştine au fost lideri geopolitici, economici şi tehnologici. Valorile democratice cu care omenirea a progresat în ultimele secole, în pofida cunoscutelor 'excepţii sângeroase', sunt prin geneza lor unele creştine, preponderent catolice şi protestante.
Mai mult decât atât, respectivele valori au fost preluate, cu anumite adaptări la propriile culturi, de două ţări foarte importante precum India şi Japonia. În mod evident se 'westernizează' şi China, chiar dacă nu politic, ci în ceea ce priveşte consumismul şi cultura în masă. Astfel, dacă China va deveni superputerea secolului XXI-lea, atunci tot pe seama unui 'combustibil' al culturii occidentale, creat în epoca creştină, subliniază cotidianul rus.
Aflaţi în interiorul istoriei, este greu să conştientizăm cum se va dovedi noua lumea. Însă, se poate constata că aceasta va fi una fără valori dominante, afirmă Gazeta.
În pofida faptului că principalele religii mondiale mai sunt capabile încă să manipuleze masele, posibilităţile tehnice ale erei informaţionale, toate aceste 'twittere-facebookuri' nivelează puternic efectul pe care orice doctrină religioasă îl are asupra creierului uman. Acum, nu numai că 'spiritul adie unde vrea' şi nu există posibilitatea de a îngrădi masele largi în faţa informaţiilor, ci însăşi realitatea amplifică mobilitatea populaţiei, fluxurile migraţioniste atingând niveluri record. Dimpotrivă, rolul statelor naţionale în graniţele lor geografice se reduce.
Potrivit Gazeta, astăzi omenirea trăieşte într-o lume post-creştină, fără coordonate exacte. Nu este exclus ca niciun fel de puncte de orientare coerente, niciun fel de graniţe artificiale nici să nu apară în această nouă lume. De exemplu, am putea uita de noţiunea 'ţara noastră', în sensul în care populaţia titulară nu ar avea asupra ţării drepturi mai mari decât imigranţii, de culori şi religii diferite. De fapt, atacul terorist comis în Norvegia de Anders Breivik constituie exemplul clasic al incapacităţii de a conştientiza caracterul ireversibil al noilor realităţi.
Pentru prima dată după dezvoltarea creştinismului până la o religie mondială, în lume sunt mai mulţi musulmani decât creştini. Însă, aceasta nu înseamnă că, aparent mai 'pătimaş' decât creştinismul, islamul şi-ar putea impune regulile de viaţă ţărilor nemusulmane şi nici măcar că le-ar putea 'conserva' în mod unitar pe cele musulmane. Prăbuşirea lumii vechi nu înseamnă că nu se poate construi o lume nouă relativ raţională.
Deceniul de după atacurile teroriste a dezvăluit ce anume rămâne neschimbat în această lume în continuă schimbare: oamenii continuă să fie la fel de neajutoraţi în faţa morţii şi a calamităţilor naturale. Suntem la fel de solitari în faţa posibilităţii de a ne alege drumul individual în viaţă sau în faţa lipsei unei atare posibilităţi. Omenirea are mai multe gadgeturi, dar la fel de multe frici.
Criza economică globală a speriat omenirea la fel de mult ca şi turnurile gemene prăbuşite. Lumea intră într-o nouă eră, cu noi posibilităţi politice, culturale şi tehnologice, dar cu vechi contradicţii şi prejudecăţi, cu veşnice întrebări pe care şi le pune şi la care nu poate găsi răspuns.
În noua lume, omenirea se va confrunta cu provocări imprevizibile şi previzibile, cum ar fi necesitatea de a găsi resurse elementare pentru întreţinerea populaţiei în creştere. În noua lume, nicio ţară, nicio religie, nicio grupare politică nu va reuşi să dicteze şi să le impună tuturor celorlalţi propria voinţă.
Aceasta este o lume în care capacitatea luptei concurenţiale pentru supravieţuire şi pentru un loc sub soare ar trebui înlocuită prin capacitatea de a negocia şi de a obţine acest loc prin eforturi colective. Însă, eforturi care, pe cât posibil, să nu suprime aspiraţia firească a oamenilor spre o exprimare individuală a potenţialului lor, conchide publicaţia rusă.
