Udrea: MDRT a semnat aproape 1.000 de contracte în valoare de 3 miliarde euro, cu finanţare prin POR

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat miercuri că ministerul pe care îl conduce a semnat până în prezent 998 de contracte în valoare de 3 miliarde euro, din care 500 de contracte în acest an, cu finanţare prin Programul Operaţional Regional (POR).
Ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea. (www.elenaudrea.ro)
Epoch Times România
16.12.2010

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat miercuri că ministerul pe care îl conduce a semnat până în prezent 998 de contracte în valoare de 3 miliarde euro, din care 500 de contracte în acest an, cu finanţare prin Programul Operaţional Regional (POR).

"Am reuşit să atingem ţinta pe care ne-am propus-o la începutul anului, şi anume să semnăm contracte în valoare de 3 miliarde euro. Dinamica semnării contractelor şi implementării POR a continuat şi în 2010 ca şi în 2009, astfel că am reuşit să semnăm pe parcursul acestui an un număr de 500 de contracte pe toate cele cinci axe pe care Programul Operaţional Regional le are. Valoarea POR este de 4,3 miliarde euro, iar la organismele intermediare au fost depuse cereri de finanţare în număr de 7.551 şi în valoare de 11,16 miliarde euro, deci cu mult peste valoarea POR. Până în prezent, s-au semnat 998 de contracte în valoare de 3,22 miliarde de euro şi s-au efectuat plăţi în valoare de 560 milioane euro. Asta înseamnă că MDRT, ca autoritate de management, este primul, nu doar în ceea ce priveşte valoarea constractelor semnate, dar şi în ceea ce priveşte valoarea plăţilor făcute", a declarat Elena Udrea, în cadrul unei conferinţe de presă privind stadiul implementării POR.

Potrivit acesteia, autorităţile publice locale sunt în mare parte beneficiarele acestui program şi tot acestea sunt responsabile şi supervizează derularea lucrărilor.

"Ca urmare a semnării celor 500 de proiecte, s-au creat 5.450 locuri de muncă, s-au construit sau reabilitat 2.352 km de drumuri, s-au reabilitat 35 de spitale, 64 de centre sociale, s-au dotat 582 de unităţi mobile (adică salvări), s-au reabilitat 143 de şcoli pentru 13.700 de elevi, s-au înfiinţat 15 structuri noi de afaceri, s-au finanţat 305 microîntreprinderi pe Axa 4.3, am reabilitat 43 de obiective de patrimoniu pe Axa 5.1, am sprijinit proiectele pentru 15 IMM-uri în turism, de care au beneficiat aproximativ 200.000 turişti", a precizat ministrul Elena Udrea.

Vorbind de axele care se referă la IMM-uri şi microintreprinderi, Udrea a subliniat faptul că a cerut şi a obţinut acordul ca sumele care au fost alocate pe Axa 4.2, referitoare la reabilitarea siturilor industriale, dar care nu erau cheltuite - pentru că între timp autorităţile publice locale, primăriile, nu mai sunt proprietare de situri industriale, deci nu aveau cum să facă proiecte cu care să solicite aceşti bani - să fie alocate pentru Axa 5 de turism şi pentru Axa 4.3 de finanţare a microintreprinderilor.

"De asemenea, microintreprinderile pot implementa acum proiecte de 200.000 euro, fără să fie nevoie să cofinanţeze cu 30% aceste proiecte. A fost un succes care a ajutat microintreprinderile să atragă aceşti bani mult mai uşor şi mult mai rapid, în condiţiile în care deja se punea problema ca multe microintreprinderi, societăţi comerciale să renunţe la proiectele pe care le câştigaseră pentru că nu aveau posibilitatea să le cofinanţeze", a adăugat Elena Udrea.

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului a mai spus că în 2011 vrea să continue contractarea în acelaşi ritm şi şi-a propus ca la milocul anului, prin iunie, să reuşească să contracteze toate cele 4,3 miliarde euro care sunt alocate prin POR, pentru ca ulterior să îşi concentreze atenţia sprijinirii autorităţilor publice locale în implementarea proiectelor. "Ne aşteptăm ca în 2013 să avem un vârf al rambursărilor", a menţionat Udrea.

Altfel, luni, 20 decembrie, se va lansa o carte cu tot ce a realizat MDRT în acest an.

Programul Operaţional Regional din România este finanţat prin unul dintre Fondurile Structurale ale Uniunii Europene - Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR). Acesta sprijină regiunile UE care au un PIB pe cap de locuitor sub 75% din media europeană.

Bugetul total alocat POR este de aproximativ 4,37 miliarde euro în primii 7 ani după aderare (2007-2013). Finanţarea UE reprezintă aproximativ 84% din bugetul POR. Restul provine din fonduri naţionale, cofinanţare publică (14%) şi cofinanţare privată (2%). Distribuţia fondurilor se realizează pe axele prioritare ale Programului Operaţional Regional. Fiecare axă prioritară are alocat un anumit buget şi cuprinde un număr de domenii cheie de intervenţie care urmăresc realizarea unor obiective de dezvoltare.

Solicitanţii de fonduri pot fi autorităţile administraţiei publice (primării, consilii locale, consilii judeţene), instituţiile publice, cum ar fi cele de sănătate, instituţiile academice, serviciile de intervenţie în situaţii de urgenţă, organizaţiile neguvernamentale (ONG-uri), dar şi companiile private, în special IMM-urile (întreprinderile mici si mijlocii) şi microîntreprinderile.

Axa prioritară 1 priveşte sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor â“ poli urbani de creştere (are 30% din bugetul alocat POR), Axa 2 este pentru îmbunătăţirea infrastructurii regionale şi locale de transport (are 20,35% din bugetul alocat POR), Axa 3 se referă la îmbunătăţirea infrastructurii sociale (are alocat 15% din bugetul POR), în timp ce Axa prioritară 4 sprijină dezvoltarea mediului de afaceri regional şi local (17% din bugetul alocat POR), iar Axa prioritară 5 este dedicată dezvoltării durabile şi promovării turismului (15% din bugetul alocat POR).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor