Turcia: Studenţii participanţi la proteste nu vor primi credite pentru finalizarea studiilor

Institutul de acordare de burse pentru învăţământ superior elevilor şi pensionaţilor turci (KYK) a decis să nu acorde credite de studiu celor implicaţi în activităţi de rezistenţă sau de boicot, celor care scandează slogane sau participă la iniţiative similare, întrucât aceste activităţi sunt considerate a fi "o încălcare a dreptului la educaţie".
Un protestatar anti-guvern este reţinut de poliţia turcă în timpul unei demonstraţii din Gezi Park, Istambul, 28 iulie 2013. (OZAN KOSE / AFP / Getty Images)
Mioara Stoica
31.07.2013

Institutul de acordare de burse pentru învăţământ superior elevilor şi pensionaţilor turci (KYK) a decis să nu acorde burse de studiu celor implicaţi în activităţi de rezistenţă sau de boicot, celor care scandează sloganuri sau participă la iniţiative similare, întrucât aceste activităţi sunt considerate a fi "o încălcare a dreptului la educaţie".

"În instituţiile de învăţământ frecventate, în anexele căminelor studenţeşti, în afara locaţiilor şcolare şi a căminelor, individual sau colectiv, în orice formă, cei implicaţi în evenimentele de anarhie şi terorism, care participă la comportamente ce încalcă dreptul la educaţie (rezistenţe, boicoturi, ocupaţii, scris şi pictură în spaţii publice, scandare de sloganuri, etc), chiar
dacă este vorba de participare activă, sau doar o tentativă", vor fi consideraţi nepotriviţi pentru a li se acorda bursa, la fel ca cei care poartă arme de foc şi obiecte ascuţite.

Textul de mai sus a fost publicat luni de KYK . De fapt, scrie ziarul „Hurriyet”, se pare aceste condiţii erau deja prezente în reglementările KYK de ani de zile, dar numai în acest an au fost aduse în prim-plan în anunţurile Institutului, la mai puţin de o lună după încheierea protestului din Gezi Park.

Pe site-ul de la KYK, care enumeră condiţiile referitoare la anul universitar anterior, nu există nici urmă de acest regulament, care a apărut în acest moment particular, în urma manifestaţiilor care au zguduit Turcia.

Este de fapt un alt mod de represiune a manifestaţiilor în piaţă. Cu paşi mici, dar siguri, guvernul lui Erdogan reduce la tăcere orice formă de libertate.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor