Răzbunarea lui Erdogan şi noaptea confruntărilor din Turcia
alte articole
O altă noapte de noi proteste în mai multe oraşe din Turcia. Tulburările au provocat numeroşi răniţi, iar o persoanăeste acum în stare gravă, raportează vineri CNN.
Protestele cele mai violente au fost înregistrate în Ankara în timp ce în Antiohia, în Istanbul, Smirne şi Eskisehir tulburările s-au finalizat fără nici un incident.
Evenimentul comemora tânărul de 19 ani, Ail iMail Korkmaz - mort din cauza bătăii primite de la necunoscuţi acum cinci săptămâni în timp ce fugea de poliţie - îngropat joi la Antiohia. La eveniment s-a prezentat şi polizia care a intervenit cu tunuri de apă şi gaze lacrimogene împotriva a sute de demonstranţi care au ridicat baricade. Violenţele s-au încheiat cu rănirea a trei ofiţeri de poliţie şi a mai multor manifestanţi.
Dar răzbunarea lui Erdogan ia forme diferite. Sub tirul său în acest moment se află arhitecţii şi inginerii constructori care au participat la protestele din Piaţa Taksim.
"Trebuie să ne folosim cunostinţele pentru a face oraşe pe o scară umană. Astăzi, la Istanbul nu mai există spaţii verzi. În locul lor, mall-uri şi zgârie-nori. Dacă vine un cutremur nu există nici un spaţiu liber pentru a pune un cort", declara Cemal Gokce - în urmă cu câteva săptămâni, în timpul protestelor din Gezi Park - preşedintele Camerei de ingineri constructori care, împreună cu arhitecţii a luptat mai mult decât oricine altcineva împotriva restructurării Piaţei Taksim.
Experţi din sectorul construcţiilor sunt indignaţi pentru faptul că primul ministru nu îi consultă înainte de lansarea de proiecte de construcţii: "Erdogan nu se poate plimba cu elicopterul deasupra oraşului şi apoi decide să facă ce vrea fără să ţină cont de planul proiectelor imobiliare", a precizat Gokce.
Ei bine, de joi, consultanţa de specialitate în Turcia nu mai contează. O lege adoptată de Parlamentul turc în noaptea de marţi, le-a revocat Camerelor de ingineri şi arhitecţi (TMMOB), care reprezintă 400.000 de profesionişti, responsabilitatea pentru revizuirea şi aprobarea proiectelor imobiliare pe viitor. În viitor, orice nou proiect va fi decis de către Ministerul Mediului şi Urbanismului fără supravegherea şi implicarea tehnicienilor.
Deşi partidul AKP neagă orice scop politic, este clar că legea sună ca o răzbunare a lui Recep Tayyip Erdogan faţă de cei care au condus protestul de „capulçu” (vandali, aşa cum i-a definit premierul) din Gezi Park.
"Nu vom fi printre cei care spun - Trăiască Sultanul" - a tunat ieri preşedintele TMMOB, Mehmet Soganci - dar repetăm că "împăratul este gol şi considerăm această lege drept o intimidare".
Ceea ce este sigur este că nu pare că guvernul să fi învăţat nimic din protestele care au loc pe stradă şi care încă se succed în Turcia. Cei care strigă "Tayyip Istifa" (Erdogan pleacă), cer mai puţin autoritarism premierului, respect pentru alţii, nu impunerea asupra vieţii private a oamenilor. El, însă, reacţionează prin trimiterea protestatarilor în închisoare.
Lunea trecută, peste zece dintre membrii TMMOB au fost arestaţi în timpul unui protest din Istanbul, iar ieri, patru persoane dintre acestea erau încă în închisoare şi au început o grevă a foamei. Poliţia a percheziţionat de asemenea casele unor membri ai Taksim Solidaritate, platforma care este formată din 116 de asociaţii care au susţinut protestul Gezi Park.
Pentru a intra în vigoare măsura aprobată de către Parlament necesită validarea de către preşedintele Abdullah Gul. Dar dacă şeful statului nu aprobă legea s-ar putea deschide o rană incurabilă în cadrul AKP-ului. Dar ar fi un pas înainte pentru democraţia în Turcia.