Tupeu: Grup de refugiaţi acţionează în instanţă un centru de înregistrare din Berlin
alte articole
Un grup de 20 de refugiaţi a depus o plângere împotriva principalului centru de înregistrare a imigranţilor din Berlin pentru eşecul acestuia de a-i înregistra cât mai repede, astfel încât să obţină beneficiile de bază.
Luni, grupul a mers la un tribunal social cu acest caz împotriva centrului de înregistrare Lageso, plângându-se că, după o aşteptare de o săptămână, încă nu au fost înregistraţi.
Un purtător de cuvânt al tribunalului a declarat că refugiaţii doresc să pună presiune pe autorităţi pentru a primi ajutoarele sociale, inclusiv un pat într-un centru de refugiaţi, în condiţiile în care vremea se răceşte.
Tribunalul va ajunge la o decizie în următoarele zile, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Germania aşteaptă să primească între 800.000 şi un milion de refugiaţi în acest an, iar cancelarul Angela Merkel este încrezătoare că ţara sa poate să facă acest lucru.
Totuşi, autorităţile locale au declarat în repetate rânduri că nu sunt pregătite să facă faţă unui aflux masiv de refugiaţi.
De asemenea, Înaltul Comisar ONU pentru Refugiaţi, Antonio Guterres, a susţinut la o conferinţă de presă ce a avut loc luni în Atena că planul curent de a găzdui cei 160.000 de refugiaţi din Grecia şi Italia în următorii doi ani ar trebui să fie extins.
Guterres a declarat că autorităţile ar trebui să se pregătească pentru o creştere a numărului de refugiaţi din Siria din cauza intensificării războiului, adăugând că dimensiunea fenomenului este imposibil de prognozat.
“Nu poţi să ai o abordare tehnocrată în privinţa redistribuirii. Fără o abordare umană la redistribuire, acest proces ar putea eşua”, a declarat Guterres după o vizită de 3 zile la taberele de refugiaţi din Grecia.
Fostul premier portughez a mai susţinut că soluţionarea crizei refugiaţilor necesită un mecanism “uman” care este “bazat pe dialog, pe convingere”, adăugând că un astfel de lucru încă nu are loc.