Tulcea: "Salvaţi Dunărea şi Delta" pregăteşte noi proteste

Sturioni crescuti pentru recoltarea de caviar (David Silverman / Getty Images)
Epoch Times România
27.10.2009

Asociaţia "Salvaţi Dunărea şi Delta" (SDD) a început demersurile pentru organizarea unui miting de protest în Bucureşti, din cauza prevederilor Legii nr. 317/2009 privind pescuitul şi acvacultura.

Directorul SDD, Costel Popa, a declarat pentru AGERPRES că legea publicată în Monitorul Oficial săptămâna trecută deschide calea pentru pescuitul sturionilor, în condiţiile în care textul acesteia sancţionează pescuitul neautorizat al sturionilor, spre deosebire de textul Ordonanţei pe care legea o modifică, ce prevedea sancţionarea pescuitului sturionilor în alt scop decât pentru repopulare.

"Conform actualului cadru legislativ, sturionii pot fi capturaţi dacă se obţine autorizaţie de la Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA), pentru Dunăre sau de la Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD), pentru Deltă, pentru că nicăieri în lege nu apare menţiunea că aceste capturi se pot face doar pentru repopulare. Astfel, calea este deschisă pescuitului sturionilor", a afirmat directorul SDD, Costel Popa.

Un alt motiv al protestului care va avea loc săptămâna aceasta cel mai probabil în Bucureşti este articolul 65 al legii, care sancţionează cu închisoare de la 1 la 3 ani şi interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă cuprinsă între 1 şi 3 ani "pescuitul cu scule şi unelte neautorizate", spre deosebire de textul vechi al Ordonanţei nr. 23 care sancţiona cu aceeaşi pedeapsă "pescuitul cu setci şi ave pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, cu excepţia Mării Negre, Dunării şi braţelor sale".

"Vom organiza protestul mai întâi la Bucureşti", a declarat directorul SDD, Costel Popa.

În replică, guvernatorul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, Grigore Baboianu, a afirmat că ordinul emis în 2006, care a impus interzicerea pescuitului sturionilor pe o perioadă de 10 ani în alt scop decât pentru repopulare, rămâne în vigoare.

"Prevederea referitoare la pescuitul sturionilor exclusiv pe baza unei autorizaţii poate fi una superfluă, dar legiuitorul a vrut să o consolideze, pentru că pescuitul oricărei specii se face numai organizat, iar administratorul poate lua măsuri de interdicţie pe o perioadă mai lungă sau mai scurtă, măsuri care sunt la fel de puternice ca legea. Legea spune clar că acela care încalcă acest act normativ ştie unde să se încadreze. Din punctul meu de vedere, poate că era mai bine ca pescuitul sturionilor să fie sancţionat cu închisoarea, dar subliniez că noua lege măreşte de 40 de ori amenda minimă aplicabilă unei persoane care săvârşeşte această faptă", a afirmat guvernatorul Rezervaţiei, Grigore Baboianu.

El a mai spus că "problema rediscutării acestui ordin de prohibiţie rămâne în continuare în seama institutelor de cercetare, a oamenilor de ştiinţă, care să constate dacă ce s-a făcut până acum a fost bine sau nu, sau dacă va trebui să se continue ce s-a început şi dacă este oportună o altă decizie faţă de cea care s-a luat".

"Programul de protejare a sturionilor în România şi în Delta Dunării vizează în mod special stimularea dezvoltării acvaculturii, care este considerată cea mai importantă alternativă la pescuitul sturionilor. Administraţia Rezervaţiei pledează pentru o analiză permanentă a efectelor acestei prohibiţii şi dacă prohibiţia poate fi ridicată, în condiţiile în care starea populaţiilor se reface sau se îmbunătăţesc condiţiile de mediu, atunci poate veni şi o propunere de decizie de acest fel, dar numai cu suportul ştiinţific", a menţionat guvernatorul Rezervaţiei.

În ceea ce priveşte pescuitul cu setci - interzis în 2008, dar permis în prezent, conform noului act normativ -, Grigore Baboianu a afirmat că utilizarea acestor unelte pe timp de iarnă nu este periculoasă pentru resursa piscicolă, Administraţia Rezervaţiei putând propune restricţionarea utilizării setcilor.

"Propusesem ca în fiecare an, pe perioada sezonului cald, să nu se pescuiască cu setci. Nu ştiu dacă asta va fi soluţia cea mai bună şi vom discuta cu Institutul Naţional Delta Dunării. Într-o primă fază însă trebuie să discutăm cu ANPA dacă a făcut evaluarea resurselor pe 2010. Din semnalele pe care le avem se pare că nu şi trebuie să vedem ce soluţii vom găsi pentru finanţarea evaluării resursei piscicole din Deltă", a precizat guvernatorul Rezervaţiei, Grigore Baboianu.

Săptămâna trecută, în Monitorul Oficial a fost publicată Legea nr. 317/2009 care modifică Ordonanţa de Urgenţă nr. 23 din 2008, resursa piscicolă din Delta Dunării trecând din administrarea ANPA în cea a ARBDD.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor