Tulcea: Circulaţia pe canalul şi la bara Sulina, reluată

(wikipedia.org)
Circulaţia navelor maritime pe canalul şi la bara Sulina a fost reluată marţi dimineaţa, ca urmare a îmbunătăţirii condiţiilor hidrometeorologice. Decizia a fost luată de Administraţia Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) din Galaţi, conform Căpităniei Portului Tulcea, după ce în ultimele 24 de ore circulaţia navelor maritime a fost interzisă din cauza vântului care sufla cu putere şi a furtunii de gradul cinci de pe Marea Neagră. Circulaţia navelor de pasageri care fac legătura între Tulcea şi localităţile din Delta Dunării nu a fost afectată de condiţiile meteorologice nefavorabile, ea desfăşurându-se în condiţii de iarnă.