Trump şi Putin cad de acord să lucreze în direcţia îmbunătăţii relaţiilor bilaterale
alte articole
Preşedintele rus Vladimir Putin l-a invitat pe omologul american Donald Trump să participe la cea de-a 75-a ceremonie aniversară a înfrângerii Germaniei naziste, în contextul în care cei doi lideri s-au întâlnit pentru prima dată după aproximativ un an, în încercarea de a îmbunătăţi relaţiile tot mai deteriorate dintre ţările lor, potrivit RFE/RL.
Întâlnirea de vineri, desfăşurată în marja summitului G20 din Japonia, a avut parte de un start cu hopuri, când Trump a fost întrebat de reporteri dacă problema amestecului în alegeri va fi discutată cu Putin.
„Bineînţeles că o voi face”, a răspuns Trump, declanşând ceva ce părea a fi un zâmbet bizar din partea liderului de la Kremlin.
Apoi, liderul american a fost întrebat de un alt reporter dacă îi va spune lui Putin să nu se mai amestece în alegerile din SUA – o concluzie la care au ajuns membrii Congresului SUA, agenţiile de informaţii americane şi procurorul special Robert Mueller, şi pe care Rusia a respins-o ca fiind neadevărată.
Trump a schiţat un zâmbet uşor, în timp ce, arătând cu degetul înspre Putin, a afirmat: „Nu vă amestecaţi în alegeri”.
Întâlnirea cu uşile închise dintre cei doi lideri a fost prima de acest gen de când Mueller a publicat în luna aprilie raportul său cu privire la amestecul rusesc în alegerile americane.
Putin şi Trump au avut o scurtă discuţie telefonică la puţin timp după publicarea raportului Mueller, care a descoperit un efort sistematic din partea Rusiei pentru a înclina alegerile din 2016 în favoarea lui Trump. Totuşi, raportul a concluzionat că membrii campaniei Trump nu au fost implicaţi în aceste presupuse eforturi din partea Kremlinului, care a negat orice amestec în alegerile din SUA sau alte ţări.
Relaţiile dintre Moscova şi Washington s-au deteriorat puternic din cauza disputelor privind probleme precum Siria, Ucraina, Iran, Venezuela şi tratate pentru controlul armelor.
Totuşi, în ciuda relaţiei lor problematice, cei doi au declarat că au relaţii personale bune.
Potrivit Casei Albe, Putin şi Trump au discutat despre multe dintre aceste probleme în timpul întâlnirii lor de aproximativ 80 de minute din Osaka, Japonia.
„Ambii lideri au căzut de acord că relaţiile îmbunătăţite dintre SUA şi Rusia sunt în interesul reciproc al ambelor ţări şi în interesul lumii”, a susţinut o declaraţie a Casei Albe.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că Putin l-a invitat pe Trump să viziteze Moscova în 2020 pentru a comemora aniversarea înfrângerii Germaniei naziste.
Peskov a precizat că Trump a reacţionat pozitiv la invitaţie.
A fost prima întâlnire faţă în faţă, dintre Trump şi Putin, de la cea desfăşurată în iulie 2018 în Helsinki, Finlanda, când liderul american a refuzat să le permită consilierilor săi să i se alăture. În plus, Trump a refuzat să împărtăşească Congresului SUA detaliile acelei întâlniri.
Ulterior, Trump şi-a anulat o întâlnire planificată cu Putin în Argentina, în noiembrie 2018, după ce Rusia a confiscat două nave ucrainene şi echipajele acestora în Marea Azov. Totuşi, cei doi au discutat pentru scurt timp în marja acelui eveniment.
Cei 23 de marinari ucraineni încă se află în custodia autorităţilor ruse şi nu este clar dacă situaţia lor a fost discutată în timpul întâlnirii Trump-Putin.
De asemenea, controlul asupra armelor a afectat relaţia dintre Moscova şi Washington în ultimii ani.
Tratatul Forţelor Nucleare cu Rază Intermediară urmează să expire în luna august după ce SUA şi Rusia s-au acuzat reciproc de încălcarea prevederile acestuia şi după ce ambele ţări s-au retras din el.
De asemenea, Tratatul New START, care limitează numărul de focoase, rachete şi alţi vectori de transport pentru arme nucleare, urmează să expire în 2021 dacă cele două ţări nu ajung la un acord privind prelungirea acestuia.
Oficiali ai administraţiei Trump au semnalat că doresc să negocieze un nou tratat care să includă şi China.
Într-un interviu cu ziarul Financial Times, publicat joi, Putin a susţinut că Rusia nu a văzut niciun interes din partea SUA pentru prelungirea acordului New START.
„Dacă nu începem discuţiile acum, tratatul va expira din cauză că nu va fi timp nici măcar pentru formalităţi”, a precizat el în interviu.
Potrivit declaraţiei Casei Albe, publicată după întâlnirea din Osaka, Trump şi Putin au discutat totuşi despre acest tratat.
„Preşedinţii au căzut de acord ca cele două ţări să continue discuţia asupra unui model specific secolului 21 pentru controlul armelor, despre care preşedintele Trump a susţinut că trebuie să includă şi China”, conform declaraţiei.
Rusia şi SUA au neînţelegeri şi în privinţa Iranului şi Venezuelei, unde situaţia s-a deteriorat în ultimele luni. Atât Teheranul cât şi Caracasul sunt aliaţi ai Kremlinului şi pieţe cheie pentru armele ruseşti.
SUA urmăreşte să îl alunge de la putere pe liderul socialist venezuelean Nicolas Maduro, în condiţiile în care economia ţării sud-americane scapă de sub control. În plus, Washingtonul a cerut Moscovei să îşi retragă din Venezuela specialiştii în armament trimişi acolo.