Tribunalul Ilfov a dispus expertize medicale în cazul Monicăi Iacob Ridzi
alte articole
Judecătorii Tribunalului Ilfov au dispus, luni, efectuarea unei expertize medico-legale în cazul fostului ministru, Monica Iacob Ridzi, care susţine că suferă de o boală ce nu poate fi tratată în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, relatează postul B1 TV.
Potrivit sursei citate, instanţa vrea să clarifice dacă boala pe care fostul ministru susţine că o are împiedică executarea pedepsei de cinci ani de închisoare, urmând să se pronunţe după rezultatul expertizei, adică pe 9 aprilie.
Reamintim că pe 26 martie a.c., avocaţii fostului ministru al Tineretului şi Sportului Monica Iacob Ridzi au depus la Tribunalul Ilfov o cerere de întrerupere a executării pedepsei.
Tiberiu Iacob Ridzi, soţul fostului ministru, a declarat vineri, pentru B1 TV, că soţia sa are nevoie de investigaţii care nu pot fi efectuate în sistem de penitenciar:
Există investigaţii pe care soţia mea le face periodic şi care nu pot fi făcute în sistem de penitenciar”, a spus acesta în intervenţia telefonică.
Tiberiu Iacob Ridzi a mai adăugat că imunitatea soţiei sale este scăzută iar problemele medicale pe care aceasta le are nu pot fi rezolvate în închisoare şi iscă să se agraveze. De asemenea, acesta a mai precizat că ia în calcul inclusiv înaintarea unei cereri de graţiere către preşedintele Klaus Iohannis, însă, în acest moment, soluţia este întreruperea executării pedepsei pentru ca soţia sa să poată efectua investigaţiile medicale.
Monica Iacob Ridzi a fost condamnată definitiv, pe 15 februarie, la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu organizarea Zilei Tineretului din 2009. Înainte şi după pronunţarea sentinţei, în presă s-a vehiculat intens informaţia că Ridizi este foarte bolnavă. Apropiaţi ai acesteia au declarat că fostul ministru suferă de 13 afecţiuni, printre care leuconeutropenie severă idiopatică şi trombofilie.
Ridzi însăşi anunţa pe blogul său, cu o zi înainte ca magistraţii ÎCCJ să o condamne la 5 ani de închisoare, că este foarte bolnavă, şi îşi compară soarta cu cea a bunicei sale, deportată în 1945 în Uniunea Sovietică.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.