Trenul de mare viteză trece frontiera şi leagă Spania de Franţa (revista presei spaniole)

Inaugurarea ultimei porţiuni a liniei de tren de mare viteză care leagă Spania de Franţa este ştirea dominantă de pe primele pagini ale ediţiilor de luni ale cotidienelor spaniole.
Inaugurarea ultimei porţiuni a liniei de tren de mare viteză care leagă Spania de Franţa. (JOEL SAGET / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
16.12.2013

Inaugurarea ultimei porţiuni a liniei de tren de mare viteză care leagă Spania de Franţa este ştirea dominantă de pe primele pagini ale ediţiilor de luni ale cotidienelor spaniole. Distanţa dintre Barcelona şi Paris poate fi parcursă, de acum, în aproape şase ore şi jumătate. În plus, ziarele spaniole mai scriu despre modificările asupra jurisdicţiei universale a justiţiei spaniole, chestiunea referendumului pentru autodeterminare în Catalonia sau reformarea legii avortului.

O modificare legală frânează un proces impus regimului chinez la Audienţa Naţională, anunţă El Pais odată cu precizarea că executivul spaniol va stabili mai multe limite jurisdicţiei universale a tribunalelor spaniole, astfel ca aceasta să nu pună în pericol relaţiile diplomatice şi economice cu alte ţări, în special cele cu China. Pe de altă parte, acelaşi cotidian scrie că Michelle Bachelet revine la putere în Chile, cu 62% din voturi, asumându-şi provocarea de a ajunge la egalitate în societatea chiliană.

Trenul de mare viteză 'zboară' deja între Spania şi Franţa, scrie cotidianul ABC, care precizează că noua linie de cale ferată estimează la un milion numărul pasagerilor în anul următor.

Trenul de mare viteză către Paris trece în sfârşit frontiera, constată cotidianul La Vanguardia, după ce miniştri spanioli, alături de omologi francezi au inaugurat prima călătorie dintre Barcelona şi Perpińán, corespunzătoare ultimei porţiuni a liniei de tren de mare viteză care leagă Parisul de capitala Cataloniei. Cotidianul catalan citat scrie luni pe prima pagină şi despre situaţia revendicărilor secesioniste din regiune: acordul la care au ajuns unele forţe politice asupra întrebării ce le va fi adresată catalanilor la referendum provoacă din nou tensiuni în rândul socialiştilor locali, întrucât unii dintre aceştia ar fi de acord cu întrebarea, în vreme ce conducerea, care nu este de acord, ia în considerare expulzarea acestora.

Uniţi de acelaşi tren, titrează cotidianul La Razon, subliniind tocmai unitatea ţării: guvernul inaugurează linia de tren de mare viteză dintre Barcelona şi Paris, care va lega Catalonia de Europa în şase ore şi 25 de minute. În context, cotidianul spaniol scrie că şeful executivului regional catalan, Artur Mas, a respins, în pregătirile unui interviu la postul public local de televiziune, întrebările legate de criză şi corupţie şi i-a obligat pe jurnalişti să vorbească despre secesiune în cadrul apariţiei televizate ce va avea loc luni seară.

Liniile de tren de mare viteză micşorează harta Europei, scrie la rândul său şi cotidianul catalan El Periodico. Acesta arată că reţeaua de TGV-uri de pe tot cuprinsul Europei apropie mai mult Barcelona de Londra decât de oraşul A Coruna, din comunitatea autonomă spaniolă Galicia. Pe de altă parte, publicaţia citată abordează controversatul subiect al modificării legii întreruperii voluntare a sarcinii: guvernul are de gând să adopte vineri cel mai restrictiv proiect de lege, deşi premierul Mariano Rajoy ia în considerare uşurarea avortului atunci când vine vorba de cazuri de malformaţii ale feţilor, aşa cum cer unele voci din cadrul Partidului de la guvernare, Partidul Popular.

Cotidianul El Mundo dezvăluie luni că tatăl jucătorului de fotbal Leo Messi este cercetat pentru spălare de bani proveniţi din traficul cu droguri. Astfel, Jorge Messi ar apărea în centrul unei reţele de traficanţi de droguri din Columbia, cercetate până acum în secret de o instanţă din Madrid. Banii, precizează cotidianul citat, ar fi fost spălaţi prin cumpărarea masivă a unor bilete în cadrul unui turneu al fotbalistului, sau la unele concerte rock, iar Garda Civilă bănuieşte că tatăl lui Messi ar fi primit între 10% şi 20% drept comisioane.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor