Transnistria va intensifica controlul asupra spaţiului aerian

Autorităţile Transnistriei vor intensifica controlul asupra spaţiului aerian "cu scopul de a asigura securitatea statului". În orice caz spre aceasta îndeamnă declaraţia Sovietului Suprem al autoproclamatei RMN, proiectul căruia în ajun a fost aprobat de deputaţi. Potrivit "Infotag", cu referinţă la pagina web a organului legislativ din autonomie, în document este menţionată necesitatea "consolidării eforturilor organelor de conducere pentru elaborarea măsurilor practice pentru asigurarea controlului asupra spaţiului aerian al republicii în conformitatea cu principiile şi normele dreptului aerian internaţional şi prevederile legii "cu privire la frontiera de stat a RMN".
Transnistria este reprezentată de culoarea galbenă. (wikipedia.org)
Tatiana Chiriac
14.02.2014

Autorităţile Transnistriei vor intensifica controlul asupra spaţiului aerian "cu scopul de a asigura securitatea statului". În orice caz spre aceasta îndeamnă declaraţia Sovietului Suprem al autoproclamatei RMN, al cărui proiect a fost aprobat în ajun de deputaţi. Potrivit "Infotag", cu referinţă la pagina web a organului legislativ din autonomie, în document este menţionată necesitatea "consolidării eforturilor organelor de conducere pentru elaborarea măsurilor practice pentru asigurarea controlului asupra spaţiului aerian al republicii în conformitate cu principiile şi normele dreptului aerian internaţional şi prevederile legii "cu privire la frontiera de stat a RMN".

Potrivit legislatorilor, "actualitatea subiectului cu privire la controlul zborurilor transportului aerian este confirmată de dinamica în creştere a colaborării între Moldova şi structurile militar-politice ale Alianţei Nord-Atlantice".

În declaraţie se menţionează că "eroziunea" semnificativă a neutralităţii constituţionale a Republicii Moldova, care se exprimă prin intensificarea colaborării de parteneriat cu NATO pe un spectru larg de direcţii, este un pericol pentru securitatea Transnistriei".

Deputaţii au numit "provocatoare acţiunile cu caracter de recunoaştere din partea Moldovei, în special, confirmarea fotografierii aeriene a teritoriul Transnistriei, necoordonată cu Comisia Unificată de Control".

Săptămâna trecută Tiraspolul i-a transmis Chişinăului o adresare, ce priveşte elaborarea unui mecanism de achitare de către Moldova a compensaţiilor "pentru utilizarea spaţiului său aerian".

De asemenea, SS examinează proiectul "Codului aerian", principalul punct al căruia vizează stabilirea aşa-numitelor compensaţii pentru utilizarea spaţiului aerian al regiunii.

Proiectul prevede că operatorii de transport aerian internaţional trebuie să coordoneze cursele, care trec prin spaţiul aerian al regiunii, cu autorităţile Transnistriei. Compensaţiile trebuie să fi achitate, inclusiv, pentru prejudicierea ecologiei regiunii. Parlamentul regiunii urmează să stabilească mărimea compensaţiilor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor