Traian Băsescu, pentru Comisia de la Veneţia: "Câteva instituţii politice au făcut abuzuri în lanţ"

Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit luni cu membrii Comisiei de la Veneţia şi i-a asigurat că instituţiile statului funcţionează, chiar dacă guvernul şi majoritatea parlamentară au făcut unele abuzuri.
Traian Băsescu, preşedintele României (Epoch Times România)
Liviu Şerbănescu
11.09.2012

Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit luni cu membrii Comisiei de la Veneţia şi i-a asigurat că instituţiile statului funcţionează, chiar dacă guvernul şi majoritatea parlamentară au făcut unele abuzuri.

Oficialii europeni membri ai comisiei - trei experţi în drept constituţional din Finlanda, Italia şi Polonia - verifică în aceste zile dacă a fost respectat sau nu statul de drept în timpul scandalului legat de referendumul pentru demiterea preşedintelui Băsescu.

„Prima concluzie este că într-un mod sau în altul, instituţiile din România au rezistat crizei economice şi au reuşit să supravieţuiască şi să rămână dincolo de disputa această politică. Este un motiv de satisfacţie pentru mine, nu am fost surprins. Dar pe de altă parte, concluzia mea este că în acest moment România are instituţii care sunt capabile să reziste presiunii politice şi asta a fost o oportunitate să vedem această realitate. Poate că a fost o surpriză pentru mulţi oameni, dar România a ajuns la un nivel la care instituţiile pot să supravieţuiască atunci când politicul presează”, a precizat preşedintele după întâlnire.

Totodată, Traian Băsescu le-a reamintit membrilor Comisiei modificările pe care actuala majoritate parlamentară le-a efectuat la începutul lunii iulie, când a fost declanşată procedura de suspendare a şefului statului.

„Consider că o parte din instituţiile politice ale României, Guvern, majoritatea din Parlament, au făcut un lanţ de abuzuri, spre exemplu, faptul că l-au schimbat pe Avocatul Poporului, pentru că s-a blocat capacitatea Curţii de a analiza ordonanţele şi hotărârile Parlamentului. Astfel de acţiuni s-au întâmplat în perioada 3-6 iulie şi o parte dintre aceste abuzuri au fost corectate mai târziu de diferite instituţii”, a mai spus Traian Băsescu.

"Curtea Constituţională a României rămâne puternică şi de neatins, atât timp cât nu face niciun fel de joc politic"

Răspunzând la o întrebare adresată de reporterii Epoch Times, în legătură cu presiunile asupra CCR, care au fost observate de către presa străină şi de către preşedintele Comisiei de la Veneţia, Traian Băsescu a declarat recent, într-o conferinţă de presă, că instituţia va rămâne "puternică şi de neatins, atât timp cât nu face niciun fel de joc politic", exprimându-şi convingerea că nu va face nici în continuare acest lucru, indiferent de partidele care au propus judecătorii la Curte.

"Dincolo de sprijinul de la Comisia de la Veneţia pe care l-au solicitat sau nu, eu nu am văzut o astfel de adresă, o astfel de scrisoare, dincolo de poziţia doamnei vicepreşedinte al Comisiei Europene, dincolo de orice alte declaraţii politice, Curtea Constituţională a României rămâne puternică şi de neatins, atât timp cât nu face niciun fel de joc politic. Şi eu cred că nu face, asta este convingerea mea, indiferent ce partide i-au propus pe judecători. Mai ales, în chestiuni fundamentale, pot fi erori, pe care Curtea le-a şi recunoscut, uneori le-a corectat prin decizii care au urmat. Nimeni nu-i perfect şi la volumul de lucru uriaş pe care îl are Curtea Constituţională sunt posibile uneori şi erori, dar nu cred că putem spune că avem o Curte Constituţională care decide în funcţie de deciziile de la partide", a declarat preşedintele suspendat.

Totodată, el a precizat că, în ciuda presiunii pe care ar fi făcut-o public USL, premierul Victor Ponta sau preşedintele interimar Crin Antonescu, judecătorii Curţii au respins solicitările acestora.

"Cu toată presiunea pe care a făcut-o USL public, preşedintele interimar Antonescu, premierul, decizia 3 a Curţii aţi văzut cum execută practic fiecare element de contestaţie. (...) Nu a fost admisă niciuna dintre contestaţiile pe care le-a făcut preşedintele Senatului şi preşedintele Camerei, deci cred că avem probe că aici influenţele sunt foarte mici. Sper să rămână aşa", a mai afirmat preşedintele suspendat, referitor la contestaţiile depuse de USL privind validarea referendumului din 29 iulie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor