Ministrul de Externe: Sper ca raportul Comisiei de la Veneţia să nu fie folosit în campania electorală
alte articole
Titus Corlăţean, ministrul de Externe, a declarat luni, după întâlnirea cu delegaţia Comisiei de la Veneţia, că speră ca opinia acesteia privind situaţia constituţională din România să fie echilibrată şi să nu fie folosită în campania electorală care urmează în această toamnă.
"Ministrul Titus Corlăţean a precizat că aşteaptă cu interes Opinia Comisiei de la Veneţia, exprimându-şi speranţa că aceasta va fi una echilibrată şi nu va fi folosită în scop politic în campania electorală din România", se precizează într-un comunicat al MAE.
Totodată, MAE precizează că vizita la Bucureşti a delegaţiei Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneţia) pregăteşte opinia solicitată în luna iulie 2012 de către secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, şi de premierul Victor Ponta, cu privire la ordonanţele de urgenţă ale Guvernului pentru modificarea Legii nr. 62/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, respectiv, a Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.
Titus Corlăţean a făcut "o prezentare succintă a argumentelor care au fundamentat măsurile recente ale autorităţilor române, accentuând asupra conformităţii acestora cu Constituţia României şi standardele europene", mai precizează comunicatul MAE.