Traian Băsescu: Am graţiat un om bolnav, nu un om corupt
alte articole
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că a semnat un decret de graţiere pentru doamna Tiron Jeana, născută în 1942, o femeie în vârstă de 72 de ani care a fost condamnată pentru fapte asimilate corupţiei. Decretul de graţiere urmează să fie publicat în curând.
"Doamna lucra ca asistentă medicală şi a promis unei alte persoane că o va ajuta să fie angajată ca secretar dactilograf în spitalul din Vidra unde lucra dânsa. Fapta de corupţie este legată de primirea a 35.000 de rol, deci 35 de lei de astăzi, în care intră şi bani şi bunuri. Deci valoarea totală a fraudei acestei femei este de 35 de lei", a detaliat preşedintele faptele de corupţie ale femeii graţiate.
"Nu a putut fi încarcerată, deşi a fost condamnată prima dată la 2 ani cu suspendare în 1992, a doua oară la 4 ani cu executare în 1997, adunându-i-se şi pedeapsa iniţială. De ce nu a putut fi încarcerată din 1997 şi până acum?
Certificatele de la dosar arată că a fost operată de neoplasm mamar, că are ciroză hepatică, abdomen operat, insufiecienţă cardiacă, diabet zaharat (...) Lista e mult mai lungă. Doamna are, dacă socotesc bine 72 de ani, fiind născută în 1942. Asta înseamnă, că la 17 ani de la condamnare, pentru că a beneficiat de bani şi bunuri în valoare de 35, ar fi trebuit să intre la închisoare", a explicat şeful statului.
Preşedintele a mai precizat că a simţit nevoia să facă această declaraţie deoarece în curând va apărea decretul şi presa trebuie să ştie că nu graţiat un corupt, ci un om grav bolnav care la vârstă de 72 de ani nu mai e capabil să facă închisoare.