Torţionarul Vişinescu faţă în faţa cu ultimul deţinut de la Râmnicul Sărat care a rămas în viaţă

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti îl audiază miercuri pe Valentin Cristea, singurul deţinut politic de la penitenciarul Râmnicu Sărat care mai este încă în viaţă, în dosarul în care torţionarul Alexandru Vişinescu, fostul comandant al închisorii comuniste, este acuzat de crime împotriva umanităţii ca urmare a regimului de exterminare implementat acolo, relatează Evz.ro.

În perioada 1956-1963, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, Vişinescu "a supus colectivitatea reprezentată de deţinuţii politici încarceraţi la condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică a acestora, prin acţiuni ce depăşesc cadrul legal (lipsa medicamentelor şi a îngrijirii medicale, refuzul de a acorda asistenţă adecvată, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer către spitalele penitenciar, degradarea stării de sănătate a condamnaţilor prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreţionar şi abuziv deţinuţilor, condiţii de detenţie inumane, rele tratamente, bătaia şi alte violenţe, ignorarea adreselor şi sesizărilor formulate de către deţinuţi)", reiese dintr-un comunicat de presă al Parchetului din 3 septembrie.

Alexandru Vişinescu a condus închisoarea Râmnicu Sărat în perioada în care liderii politici Corneliu Coposu, Ion Mihalache sau Ion Diaconescu, care au fost torturaţi şi supuşi unor tratamente inumane în această închisoare.

Din documentele de arhivă şi cele memorialistice reiese că Alexandru Vişinescu era un torţionar dur şi lipsit de omenie, care avea plăcerea să terorizeze.

Regimul de detenţie din închisoare poate fi calificat drept unul de exterminare, ţinând seama de condiţiile inumane de detenţie, care au dus în final la decesul unor deţinuţi politici aflaţi în executarea pedepselor privative de libertate în această închisoare.

Audiat din nou de judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti, Valentin Cristea s-a prezentat la sala de judecată în baston. Instanţa l-a invitat să dea declaraţii de pe un scaun în mijlocul sălii, în timp ce ceilalţi martori au fost rugaţi să părăsească sala de judecată.

Valentin Cristea a povestit despre modul în care a ajuns în penitenciarul Râmnicu Sărat, în timp ce Vişinescu asculta cu gură căscată relatarea fostului deţinut.

"Am fost la Râmnicu-Sărat în două perioade. Toamna lui 1956, când am stat trei luni şi am fost readus în toamna anului următor. Am stat până la finalul pedepsei, în 1963. Menţionez că la momentul primei detenţii nici nu am ştiut unde mă aflu. Am fost transportat cu duba şi am fost obligat să port ochelari de tablă. La al doilea transport mi-am dat seama că sunt la Râmnicu-Sărat. Am aflat de la deţinuţii cu care vorbeam prin limbaj Morse. L-am învăţat în Penitenciarul Jilava", a precizat acesta.

Obosit din cauza vârstei înaintate, Valentin Cristea a vorbit neîncetat despre modul în care era condus penitenciarul de către Vişinescu, precizând că deţinuţii politici erau ţinuţi la un regim de izolare.

"În cele două perioade cât am fost închis nu am avut niciun contact cu familia. Nu am primit vizite, pachete sau dreptul la corespondenţă. Singurul lucru aflat de familie despre mine a fost că eram în viaţă la un moment dat. Mama a făcut un demers pentru a obţine o împuternicire în vederea vânzării unei case. Un ofiţer de la penitenciar mi-a prezentat procura pentru a o semna fără a intra în contact cu familia.

Privaţi de drepturi erau şi ceilalţi deţinuţi de la Râmnicu- Sărat. Singurul drept era la plimbare. În curtea interioară, 10-15 minute zilnic. Timp în care eram obligaţi să mergem în cerc fără a privi cerul şi fără a ne putea apleca pentru a culege ceva de pe jos. Orice abatere putea fi observată de santinele şi era raportată gardianului care aducea deţinutul în cameră. Plimbarea era câte unul singur.

În celulă eram singur. Singura cale de a comunica cu ceilalţi era limbajul Morse. Astfel am comunicat cu cei de deasupra mea. Doi deţinuţi: amiralul Horia Măcelariu şi un colonel din vechea armată. La fel am comunicat cu colegii din vecinătatea celulei", a continuat fostul deţinut politic.

Printre relatările despre persecuţia suferită în timpul regimului comunist, Valentin Cristea şi-a amintit că în timpul ierni condiţiile deveneau crunte, zăpada ajungând în interiorul celulelor. În timpul mărturiei, Vişinescu asculta ţinându-şi pălăria în degetele tremurânde.

"Nu pot preciza dacă regimul de executare monocelular avea bază legală. Am fost singur şi la Ocnele Mari şi Văcăreşti. Doar la Jilava am avut un coleg, dar am suspectat că era omul Securităţii. Stingerea era la ora 10.00 printr-o batere din palme. Trezirea era la 6 dimineaţa. Nu aveam voie pe pat. Doar să mă plimb pe o distanţă de 3 metri în celulă. Sau pe o bancă fără spătar folosit la servirea mesei. Orice abatere era sancţionată de conducerea penitenciarului.

Un pat de campanie. O saltea de paie, un cearceaf, o pernă de paie şi o pătură uzată, indiferent de anotimp. Cea mai mare problemă era frigul pătrunzător. Există o sobiţă, primeam câteva lemne şi cărbuni. Focul dura două ore. Apa în cană îngheţa. De multe ori nici nu dormeam nopţile din cauza frigului. Fereastra din celulă era acoperită de un oblon. Se vedea o mică linie din cer. Nimic nu se vedea în curte. Fereastra nu era etanş. Pe timp de iarnă. Viscolul aducea zăpada în celulă. După moartea lui Jenică Arnăutu, despre care eram suspectat că am vorbit prin Morse, am fost mutat într-o celulă fără vecini.

Limbajul Morse presupunea ciocănitul în perete. O bătaie pentru punct şi două pentru linie. O bătaie de pumn era un semn de alarmă. Pe toată perioada detenţiei la Râmnicu-Sărat n-am avut nicio posibilitate de a comunica cu alţi deţinuţi. Orice contact era imposibil. Din acest motiv am inventat aşa numitul limbaj tuse Morse pe care l -au deprins mai mulţi deţinuţi. Ne salutam sau, când auzeam clopotele din oraş, ştiam că e sărbătoare. La un moment mi-am pierdut dreptul la mâncare. Unei santinele i s-a părut suspect modul de a tuşi. La baie eram dus o dată pe săptămână. Singur", a mai povestit Cristea.

Fostul deţinut politic a oferit şi o serie de noi detalii despre tratamentul suferit în timpul regimului Alexandru Vişinescu cât şi despre moartea fostului partizan anticomunist, locotenentul Jenică Arnăutu.

"Mâncarea era puţină şi proastă. Tot timpul sufeream de foame. Pentru mâncare fiecare deţinut avea la dispoziţie un castron, o lingură şi o scândură folosită pentru pâine sau mămăligă. Toate marcate cu numărul celulei în care eram încarcerat pentru a se evita marcarea cu semne în vederea comunicării. Dimineaţa primeam un lichid negru un surogat de cafea şi o feliuţă de pâine. La prânz erau 4 meniuri care se repetau la nesfârşit. La prânz şi seara primeam acelaşi fel de mâncare zilnic. Un arpacaş din boabe de grâu, varză murată, imposibil de mâncat, sărată şi amară, o mâncare modestă de cartofi. Pâine primeam câte o felie numai dimineaţa. La prânz şi seara primeam mămăligă.

Tot deţinuţii primeau mâncare la fel indiferent de starea de sănătate. Jenică Arnăutu cu care am fost vecin de celulă. Am aflat că Arnăutu, care suferea de mai multe boli a formulat o cerere să nu i se mai pună sare în mâncare. Nu i-a fost aprobată. A intrat în greva foamei. A urmat alimentarea cu forţa. La fel s-a întâmplat şi cu e . O dată pe zi i se introducea pe gât un lichid. A supravieţuit 40 de zile după care a murit. Am conversat cu el până la 3 zile înainte de moarte. La intrare în penitenciar, aveam 70 kg. La ieşire, în 1963, avea 51 kg", a mai precizat fostul deţinut politic.