Tocmai s-a spart bula acţiunilor chineze?

Indicele bursei din Shanghai s-a depreciat cu 6,4 la sută vinerea trecută, aducând astfel deprecierea la 13 la sută într-o săptămână despre care unii cred că este începutul spargerii bulei stocurilor chineze.
Băieţel cu baloane de săpun în Hong Kong (Anthony Kwan/Getty Images)
Fan Yu
23.06.2015

Indicele bursei din Shanghai s-a depreciat cu 6,4 la sută vinerea trecută, aducând astfel deprecierea la 13 la sută într-o săptămână despre care unii cred că este începutul spargerii bulei stocurilor chineze.

Procentual, declinul de săptămâna trecută a fost cea mai mare depreciere săptămânală a indicelui bursei din Shanghai (indicele SSE) din 2008, când acesta s-a prăbuşit în timpul crizei financiare.

Contracţia de săptămâna trecută a urmat lunilor de speculaţii cu privire la o corecţie a celei mai performante piaţe de valori din lume.

Dar în ultimele trei luni, indicele SSE a prezentat o volatilitate extremă, cu câştiguri şi pierderi bruşte în timp ce traderii s-au luptat cu probleme de supraevaluare şi datorii exorbitante de marjă la brokeraj.

Indicele compozit s-a apreciat cu 25 la sută între 20 martie şi 27 aprilie, s-a depreciat 10 la sută în următoarele zece zile, a crescut cu 20 la sută în următoarele 20 zile, şi a scăzut cu 7 procente în următoarele două zile. Apoi a crescut cu 12 la sută între 30 mai şi 12 iunie, doar ca să scadă cu 13 la sută în ultima săptămână.

Profund îndatorat

Indicele compozit al bursei Shanghai se tranzacţionează în prezent, la un P/E Forward multiplicat cu 24, potrivit datelor compilate de S & P Capital IQ. Asta înseamnă ca Shanghai este cea mai mare piaţă de capital supraevaluată din lume, prin această măsură comună.

Amintind de bula financiară Shanghai 2007, preţurile de vînzare ale stocurilor din ultimele 15 luni au fost în mare parte ridicate de investitori începători care cumpără acţiuni pe marjă, sau împrumută bani de la firmele de brokeraj pentru a achiziţiona acţiuni suplimentare.

Asumarea unor astfel de riscuri este rezervată numai pentru traderii cu experienţă, dar pentru mulţi chinezi care sunt investitori începători, cumpărarea în marjă este o modalitate simplă de a se îmbogăţi rapid.

Bloomberg a estimat că investitorii chinezi datorau uimitoarea sumă de 358 miliarde de dolari în datorii de marjă la 15 iunie. Traderii neexperimentaţi deţineau multe din aceste conturi. Epoch Times a relatat la 26 aprilie că 67 la sută din noii solicitanţi de cont de brokeraj nu aveau o diplomă de bacalaureat, citând un studiu al Universităţii de Finanţe şi Economie Southwestern din Chengdu, China.

Acest tip de pârghii înseamnă că orice lichidare materială ar putea scăpa rapid de sub control deoarece traderii se grăbesc să lichideze poziţiile de stoc pentru a satisface apelul în marjă.

"Valul va trece"

Unii analişti văd turnura evenimentelor de săptămâna trecută ca începutul unei corecţii majore pentru bursa chineză.

"Valul va trece, şi vor fi o mulţime de oameni fără costume de baie pe ei. Îl vedem câzând destul de rapid", a declarat Ewen Cameron Watt, strateg de investiţii la BlackRock, pentru Bloomberg Television vinerea trecută.

Morgan Stanley a scris o notă adresată clienţilor săi săptămâna trecută declarând că jumătate dintre investitorii pe care i-a intervievat în iunie cred că Shanghai se află într-o bulă a acţiunilor faţă de doar 12 la sută care credeau asta în luna ianuarie.

Un X-factor este modul în care Partidul Comunist Chinez ar reacţiona la o corecţie majoră a pieţei.

Autorităţile de reglementare din sectorul financiar al Chinei au introdus în ultimele şase luni mai multe reguli într-un efort de temperare a câştigurilor de piaţă recente, inclusiv limitarea tranzacţionării în marjă pentru anumiţi investitori şi prin deschiderea Bursei din Shanghai managerilor financiari occidentali în Hong Kong în speranţa încheirii tranzacţiilor "scurte"chinezeşti. Dar aceste măsuri nu au reuşit să potolească exuberanţa investitorilor şi bula a continuat să se umfle.

"Factorii de decizie vor interveni în cazul în care corecţia de piaţă trece dincolo de un nivel confortabil," a declarat Adrian Mowat, strategul şef pe Asia şi al pieţelor de capital emergente de la JPMorgan Chase & Co., într-un interviu cu Bloomberg în Hong Kong.

"Mi-aş imagina că dacă corectarea va continua şi săptămâna viitoare vom auzi ceva liniştitor."

Dar având în vedere economia chineză suferindă de astăzi şi viteza şi amploarea ultimului accident financiar din 2007-2008, de data aceasta s-ar putea să nu mai fie nici o veste liniştitoare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor