Toate puterile lui Tarcisio Bertone până la conclav

Cetatea Vaticanului: vedere asupra Pieţei şi Bazilicii Sf. Petru.
Cetatea Vaticanului: vedere asupra Pieţei şi Bazilicii Sf. Petru. (VINCENZO PINTO / AFP / GettyImages)

După anunţul Papei Beedict al XV-lea de retragere din Pontificat, secretarul de stat de stat al Vaticanului, Tarcisio Bertone va fi cel care va conduce, în calitate de cardinal 'camerling', până la conclavul care va alege noul Papă. Nu ar fi exclus să fie chiar el, omul din centrul fiecărei manevre, scrie revista L'Espresso.

Tarcisio Bertone este acum cel mai puternic om al '' Santa Romana Chiesa''. Cardinalul nu este doar secretarul de stat al Vaticanului, ci şi cardinal ''camerling'', cel care prezidează sala apostolică şi care administrează bunurile şi drepturile temporale ale Sfântului Scaun atunci când acesta este 'vacant' - în caz de deces al Papei dar şi de decizie de a renunţa la Pontificat. Potrivit celei de-a doua cărţi a 'Codului de drept canonic', în caz de renunţare, postul de camerling este de fapt identic.

Bertone va gestiona personal perioada de tranziţie, care merge de la 28 februarie - data anunţată a renunţării Papei - până la încheierea conclavului care va alege noul Suveran Pontif. Unii spun că Bertone ar avea şanse în cursa pentru scaunul Sfântului Petru. Cert este că cardinalul este o joncţiune decisivă a puterii Vaticanului, în pofida scandalului ''Vatileaks'', a anchetelor privind Institutul pentru Opere Religioase (IOR) şi aşa-numiţilor ''corbi'' (grupul responsabil de scurgerile de informaţii de la Vatican, n.red) care l-au atacat luni de zile şi au dat ca sigură demisia sa.

Dar cine este Bertone? Care este reţeaua sa de putere şi de relaţii? Care sunt ambiţiile sale personale? Mâna dreaptă a lui Joseph Ratzinger, spun cei care îl cunosc bine, se prezintă ca un om gata să se pună la dispoziţie. Prieten cu Silvio Berlusconi şi Gianni Letta (eminenţa cenuşie a lui Berlusconi) este suporter înfocat al echipei Juventus iar în trecut el însuşi un bun jucător ca apărător. Are o minge de piele ascunsă sub birou, cu care driblează singur, între o întâlnire cu un cardinal şi o predică de corectat. De câte ori poate pedalează în parcul de la Castel Gandolfo, sau în grădinile Sfântului Scaun. Dar este un om care nu iartă.

Bertone este un răzbunător, consideră L'Espresso. În ultimii ani, atacurile duşmanilor interni (care sunt mulţi, de la cardinalul Camillo Ruini, predecesorul fostului secretar de stat Angelo Sodano, precum şi arhiepiscopul Giovanni Battista Re) au fost respinse cu asprime, iar cei care şi-au permis să-l înfrunte au avut o soartă şi mai rea. Carlo Maria Vigano, fostul secretar al Guvernoratului de stat al Cetăţii Vaticanului, printre primii care s-au opus numirii sale, a fost trimis ca nunţiu apostolic la Washington (se pare că o scrisoare a lui Vigano publicată de ''Fatto'' ar fi declanşat Vatileaks), în timp ce alţi contestatari au ajuns în Africa şi Papua.

După ce şi-a pus sigiliul pe Curie, Bertone s-a focalizat pe sectoarele strategice ale puterii temporale a Bisericii: sănătatea, IOR şi controlul comunicaţiilor

Bertone s-a născut în 1934, la Romano Canavese, în provincia Torino. Al cincilea din opt copii, cu părinţi foarte credincioşi (tatăl său era singurul din sat abonat la 'L'Osservatore Romano') a avut în Congregaţia Saleziană, fondată de Giovanni Bosco, casa sa. Aici şi-a construit, pas cu pas, ascensiunea pe scara ierarhiei ecleziastice. Dintre salezieni şi-a ales grupul de prieteni şi loiali pe care i-a adus la Vatican, ca Angelo Amato, numit prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor în 2008; Enrico Dal Covolo, promovat rector al Universităţii Pontificale Laterane; Raffaele Farina, ajuns bibliotecar al Santa Romana Chiesa şi Mario Toso, secretarul Consiliului Pontifical pentru Justiţie şi Pace. Cu ei patru, Bertone şi-a petrecut cea mai mare parte a timpului liber, organizând cine unde cânta la orga sa tip pianină Bontempi.

După ce a activat ca arhiepiscop la Vercelli, unde a cunoscut un alt om-cheie al echipei sale, Paul Ambrosini, un întreprinzător care se ocupa de sănătate, imobiliar şi deşeuri, ajuns în diferite anchete ale magistraturii, Bertone a fost chemat de Joseph Ratzinger să fie adjunct al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei. Ajuns la Roma, a început să facă ce ştia mai bine - să ţeasă relaţii. Relaţia sa cu Ratzinger era optimă şi ar fi dorit să rămână la Roma, dar Papa Ioan Paul al II-lea l-a trimis să fie arhiepiscop la Genova. Aici a cunoscut alte două ''piese'' astăzi fundamentale în sistemul său de putere: Giuseppe Profiti, pe care l-a chemat să conducă spitalul Galliera, astăzi adevărat 'ministru al sănătăţii' al Vaticanului, şi lobbystul Marco Simeon din Sanremo, care devine omul său de primă mărime mai întâi în finanţe, iar apoi în interiorul RAI.

Când Ratzinger a devenit Papă, l-a dorit pe Bertone imediat alături de el. Ruini şi 'diplomaţii de carieră' au făcut totul pentru a evita numirea sa ca secretar de stat. Sodano i-a trimis chiar o scrisoare lui Bertone, sfătuindu-l să nu accepte postul. Odată devenit mâna dreaptă a Papei Benedict al XVI-lea, Bertone a dezmembrat vechea structură a Papei Ioan Paul al II-lea. Inamicii săi au fost izolaţi. În 2010, secretarul său, Piero Pioppo a fost 'promovat' nunţiu apostolic în Camerun (răspunzând şi de Guineea Ecuatorială). Cardinalul şi arhiepiscopul Crescenzio Sepe a fost izgonit la Napoli, secretarul Guvernoratului, Renato Boccardo, a fost trimis la Spoleto. Un alt episcop foarte apropiat de Sodano, Antonio Guido Filipazzi, a fost ''premiat'' în martie şi trimis în Indonezia.

Tensiunile interne erau de aşa natură încât Papa, pentru prima dată în istorie, a fost obligat de trei ori să sublinieze în mod oficial, în 'L'Osservatore Romano', respectul şi încrederea sa în Bertone. ''Corbii'' din scandalul Valitealks l-au avut tocmai pe Bertone drept principal obiectiv. Cu toate acestea, nu au reuşit să-l detroneze. Din iulie 2012 datează ultima confirmare făcută public de Papa Benedict al XVI-lea.

Dacă ambiţiile şi succesele sunt atât de multe, şi eşecurile sunt pe măsură: în 2011, proiectul de a prelua Spitalul San Raffaele din Milano pentru a crea un singur mare imperiu al sănătăţii controlat direct de Sfântul Scaun nu a demarat; partida pentru a controla Spitalul Gemelli a fost şi ea pierdută; fundaţia Toniolo, care deţine Universitatea Catolică şi spitalul, în pofida tuturor încercărilor, a rămas în mâinile arhiepiscopului de Milano, Angelo Scola, un alt ''papabil'' care nu a avut niciodată prea multe afinităţi cu secretarul de stat.

Nici la IOR lucrurile nu au mers lin: Ettore Gotti Tedeschi, fostul preşedinte dorit de Bertone în 2009, în locul lui Angelo Caloia care a demisionat - a fost înlăturat chiar de Tarcisio, dar acesta nu a reuşit încă să impună un succesor. El ar fi dorit să-l numească pe Carl A.Anderson, cavaler suprem al ''Cavalerilor lui Columb'' (cea mai mare organizaţie fraternă de servicii din lume, romano-catolică, n.red). Acum, noul Papă va numi noua conducere a ''băncii lui Dumnezeu''.

ŞI la RAI puterea lui Bertone se clatină. Fosta directoare generală, Lorenza Lei, care-i datora numirea prietenului salezian, nu mai este în post, iar noul director Luigi Gubitosi nu are relaţii atât de strânse cu Vaticanul

Cardinalul camerling se bucură însă de relaţii optime cu presa: Giovanni Maria Vian, prietenul sau, conduce 'L'Osservatore Romano', în timp ce ziarul episcopilor, 'Avvenire'', deşi apropiat de numărul unu al Conferinţei Episcopale Italiene (CEI), Angelo Bagnasco, nu îi este adversar.