Toader, faţă în faţă cu cetăţenii. "Să nu intraţi în istorie în mod ruşinos. Voi chiar ne credeţi proşti?"

Prezenţi la dezbaterea publică pe tema abuzului în serviciu, mai mulţi cetăţeni care au ieşit în stradă pentru abrogarea OUG 13 i-au transmis un mesaj clar ministrului Tudorel Toader: nu vrem prag, dar dacă totuşi trebuie impus unul, acesta trebuie să fie minim, de 1-2 lei sau, de ce nu, chiar de zero lei.
Tudorel Toader (Mihuţ Savu / Epoch Times)
Loredana Diacu
28.06.2017

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a stat de vorbă, miercuri, cu reprezentanţi ai societăţii civile şi ai mediului de afaceri, în cadrul dezbaterii publice privind modificarea şi completarea dispoziţiilor din Codul penal referitoare la abuzul în serviciu în acord cu deciziile Curţii Constituţionale.

"Şi Iordache a organizat dezbatere cu societatea civilă şi am fost ignoraţi complet. Dvs veţi face la fel? Credeam că a înţeles toată lumea care e părerea societăţii civile: că nu se doreşte prag. De părerea noastră ţine cont cineva? Sau se ţine cont doar în ziua votării. Am ieşit în stradă cu sutele de mii, să vă spunem că nu vrem prag. A căzut Iordache, nu s-a înţeles mesajul? I s-a spus lui Iordache la precedenta dezbatere publică să aibă grijă să nu intre în istorie în mod ruşinos, acelaşi lucru vi-l transmitem şi dvs: să nu intraţi în istorie ruşinos. (...) Toţi ştim că aceasă lege este cu dedicaţie pentru Liviu Dragnea.

Întrebare personală, câţi oameni trebuie să contribuie pentru a acoperi un abuz în serviciu? Eu am făcut un calcul şi, pentru a acoperi acest prag de 200.000 de lei ar fi nevoie de 400 de salariaţi, vi se pare ok? Să ştiţi că la fel a procedat şi fostul minstru, nu a răspuns", i s-a adresat vorbitorul lui Toader care îl asculta tăcut.

"Treceţi la muncă, nu mai furaţi, de ce nu puneţi acest prag la salariul minim, aşa poate creşte şi salariul minim să crească şi pragul? Voi chiar ne credeţi proşti? Să fie prag de un leu. (...) Eu muncesc pentru leul ăla, de ce să îl fure cineva? (...) Dacă vreţi musai un prag, să fie de 1 leu", i-a transmis Gheorghiţă Constantin mesajul lui şi al colegilor săi de proteste ministrului Justiţiei.

Acelaşi cetăţean i-a dat drept exemplu lui Toader cazul unui spital unde s-a achiziţionat aparatură modernă însă doar un anumit profesor o poate folosi. În rest, sala zace nefolosită, deşi pacienţii ar avea nevoie de ea să fie operaţi. Cum se stabileşte un prag pentru acest tip de abuz în serviciu?

Un alt participant la discuţie, Sorin Soare, i-a solicitat la rândul său ministrului Justiţiei să impună un prag minim pentru abuzul în serviciu de "1-2 lei", sau chiar de "0 lei" pentru că "şi zero e o valoare".

"Am fost în stradă alături de mulţi dintre oamenii de aici în februarie şi mă întrebam cum ar fi să transpunem ce facem aici în violenţă domestică, am putea să lovim cu condiţia să dăm pumnii mai uşori. Imaginaţi-vă că peste ceva timp în rubricile de ştiri va apărea informaţia: ştiaţi că în România poţi să furi cu condiţia ca suma să fie până în pragul de...? Suntem în 2017, într-o ţară europeană, trebuie să reglementăm ceea ce CCR a impus, vreţi să faceţi asta, haideţi să facem la cel mai mic nivel posibil, 1-2 lei, şi zero e o valoare", a declarat Sorin Soare.

"Cu siguranţă, oricare va fi pragul nu va fi cel aşteptat de toată lumea, nici zero, nici 1 leu, nici un salariu minim, dar în urma acestor dezbateri vom trage o concluzie. Nu îmi solicitaţi concluzia înaintea dezbaterilor", i-a replicat Tudorel Toader.

O altă doamnă i-a atras atenţia ministrului că, aşa cum a spus şi fosta şefă a Înaltei Curţi Livia Stanciu, în prezent judecător al CCR, Curtea Constituţională şi-a depăşit atribuţiile în acest caz:

"Augustin Lazar a spus că nu e nevoie de prag, Livia Stanciu a spus că acest CCR şi-a depăşit atribuţiile. Eu vin cu întrebarea: cine îl păzeşte pe pazinc? Nu trebuie prag, nu trebuie reformulat să se potrivească nu ştiu cui, nu trebuie să se facă serpentine, nu mi se pare corect şi onest faţă de români. Eu aş mai da o direcţie acestei discuţii. Noi ne-am adunat să dezbatem pe toate feţele ce a decis Curtea, dar eu întreb aşa: dacă această Curte şi-a depăşit atribuţiile obligând Parlamentul să pună prag... dacă CCR dă o dispoziţie care îi iese din atribuţii, de ce să o luăm în discuţie? De ce să ne batem capul cum să o punem în aplicare?"

La rândul său, Oana Ispas, care s-a prezentat drept "o voce civică", a opinat şi ea că pragul trebuie să fie (dacă tot se impune unul) de 1 leu.

''Trebuie să ne exercităm drepturile unei democraţii directe. În ceea ce priveşte speţa discutată azi, pragul, am venit să spunem că, dacă chiar trebuie să recunoaştem o hotărâre a Curţii, chiar abuzivă sau absurdă, propun să fim de acord cu un prag minim, de 1 leu. Dacă legiuitorii, în dauna noastră, ne obligă să punem un prag, să răspundem cu aceeaşi monedă şi să punem un prag care nu are nicio valoare'', a declarat participanta la eveniment.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor