Titus Corlăţean s-a întâlnit cu Catherine Ashton şi cu mai mulţi omologi din UE

Sefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton. (Jack Guez-Pool/Getty Images)
Epoch Times România
08.09.2012

Ministrul de externe, Titus Corlăţean, s-a întâlnit, în marja reuniunii informale din Cipru, cu mai mulţi omologi din UE, printre care Laurent Fabius, Guido Westerwelle şi William Hague, precum şi cu Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Catherine Ashton.

În cadrul dialogului cu ministrul german de externe, Guido Westerwelle, Titus Corlăţean a apreciat nivelul foarte bun al cooperării bilaterale în toate domeniile.

Şeful diplomaţiei române a confirmat acceptarea invitaţiei pe care omologul german i-a adresat-o pentru a vizita Germania la jumătatea lunii octombrie, ocazie cu care vor fi abordate aspecte complexe de cooperare bilaterală în plan politic, economic şi cultural, precum şi o serie de aspecte de interes comun în plan multilateral. De asemenea, ministrul Corlăţean a evocat şi oportunităţile oferite în acest an de aniversarea a 20 de ani de la semnarea Tratatului politic dintre România şi Germania.

În cadrul întrevederii cu ministrul de externe olandez, Uri Rosenthal, Titus Corlăţean a reiterat obiectivul României de aderare la spaţiul Schengen, evidenţiind îndeplinirea tuturor criteriilor necesare. De asemenea, a reafirmat angajamentul guvernului român pentru a da curs recomandărilor din raportul Comisiei Europene privind MCV, cât mai curând posibil şi a făcut o prezentare a progreselor înregistrate, în ultima perioadă de timp, pe linia recomandărilor menţionate.

Titus Corlăţean şi omologul suedez, Carl Bildt, au realizat o trecere în revistă a evoluţiilor pe teme de interes comun, precum Parteneriatul estic al UE, obiectivele europene ale Republicii Moldova, Georgiei, statelor din Balcanii de Vest, evoluţiile din Orientul Mijlociu.

A fost agreată de principiu realizarea, în perspectivă, a unei întâlniri oficiale între cei doi miniştri.

O întâlnire oficială a fost agreată de principiu şi cu ministrul italian de externe, Giulio Terzi.

Totodată, ministrul român a adresat omologului său spaniol, Jose Manuel Garcia-Margallo y Marfil, invitaţia de a efectua o vizită oficială în România, invitaţie care a fost acceptată de principiu, urmând ca data exactă să fie fixată pe canale diplomatice.

Ministrul de externe a avut o întrevedere şi cu ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski, cei doi convenind de principiu organizarea la Bucureşti, în toamna acestui an, a unui forum economic româno-polonez, precum şi realizarea unei agende consistente de consultări politico-diplomatice româno-poloneze.

Titus Corlăţean a mai avut bilaterale cu ministrul britanic de externe, William Hague, cu ministrul francez de externe, Laurent Fabius, cu şefa diplomaţiei cipriote, Erato Kozakou-Marcoullis, dar şi cu Catherine Ashton, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, şi cu omologii din Finlanda, Bulgaria, Ungaria, Slovenia, Estonia, Letonia, Lituania, Irlanda, Belgia, şi Slovacia.

Ministrul român a acceptat invitaţia de a efectua o vizita oficială în Cipru, la finalul lunii octombrie, şi a fost confirmată vizita la Budapesta, în cursul lunii septembrie.

Titus Corlăţean a participat, în perioada 7-8 septembrie, la Paphos (Cipru), la reuniunea informală a miniştrilor de externe din statele membre UE (tip Gymnich).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor