Tentaţia constantă a marelui frate de la Răsărit

Dacă Adrian Năstase ar fi avut un sfert din şarmul, prestaţia şi aura lui Gerard Depardieu, oare Mama Rusia ar fi intervenit, aşa cum a făcut cu actorul francez, spre a-l scăpa pe fostul candidat prezidenţiabil PSD din ghearele justiţiei capitaliste ”a la Băsescu”?

Sau poate România e o ţară prea ”mică” într-un joc mult prea mare? Sau, pur si simplu, plictisit de vechea etichetă horror a gulagului sovietic, Kremlinul lucrează la o imagine mai post-modernistă în care tuşa de non-conformism a premierului-preşedinte crează iluzia de libertate. Aşa că marii securişti rataţi ai României, fie ei chiar greii elitei, pot să nu mai intre în jocurile aceluiaşi dar mereu proaspătului Putin, atât de atent cu ieşirile sale publice. În tot ceea ce face primul om în statul rus, fie că e pilot sau iubitor de câini, fie că împuşcă tigri sau cântă la un concert de binefacere, imaginea sa trebuie ajustată până la perfecţiune.

Sau poate că imaginea deloc măgulitoare a fostului candidat la preşedinţia României pe targă, cu fularul său Burberry, derulată în exces de televiziuni, să nu-i fi stârnit sentimente prea bune charismaticului politician rus.

Să ne mai mirăm atunci că l-a îmbrăţişat pe Depardieu? Că l-a adoptat imediat pe cel ce poate fi la fel de genial atât ca Cyrano de Bergerac dar şi ca Sf Augustin sau, şi mai bine, ca Rasputin, deşi actorul poate să circule beat pe motocicleta sa sau să-şi facă nevoile în pantaloni în semn de protest?

Ba poate chiar l-a felicitat pe marele actor francez că s-a strecurat, mereu evazionist, printre meandrele capitalismului francez, în timp ce Năstase, după ce şi-a ratat admirabil venirea la Cotroceni, în 2004, a ajuns, din marele devalizator al statului român, un deţinut.

Mai rămâne totuşi Vocea Rusiei care vede în el un fost prim-ministru care a făcut ”sacrificii (inclusiv prin privatizări)” şi totodată ”o persoană care a fost principalul actor în procesul de integrare europeană a României”, el ”fostul lider al PSD şi, la un moment dat, unul dintre cei mai influenţi oameni din România” care ”a fost trădat de propriul partid şi de persoanele pe care chiar el „i-a făcut oameni” şi a fost transformat într-un simbol al succeselor justiţiei băsesciene” (scria Vocea Rusiei la 20 septembrie 2012).

Deci, ca un mângâiat pe creştet, Vocea Rusiei l-a apărat totuşi pe fostul premier român în două articole. Poate prea puţin din solidaritate de castă ci mai mult pentru a instiga mobilizator la luptă (şi la muncă zic ei) în final. Articolele, scrise cumva în tonul celor din Scânteia anilor 80, doreau doar să arate ruina societăţii româneşti ”a lui” Băsescu-PDL şi nu vărsau nicio lacrimă compătimitoare la scena sinuciderii veteranului PSD, dar pomeneau în treacăt că în cazul altor ”interlopi periculoşi nu s-a procedat aşa” (s-au gândit oare şi la Dan Voiculescu?).

Desigur, Rusia nu poate uita pactele iliesciene dar acum îşi doreşte şi alte semne ale supunerii noastre faţă de ”marele frate” de la răsărit.

Franţa n-a stat ca noi, în coasta Rusiei, fiind mereu o vacă de muls, dar Rusia îi poate fi veşnic recunoscătoare pentru Comuna din Paris, premergătoarea tancurilor ruseşti, a persecuţiilor staliniste şi a gulagului sovietic, în plin Occident.

În post-post-modernismul pe care îl trăim, lumea vrea să uite trecutul sau cel puţin crede că vrea asta. ”Managerii” puterii din umbră lucrează în acest sens, al spălării pe creier, pentru ca nimeni să nu mai facă legături de sens şi semnificaţii între societatea gulagurilor, a controlului, a persecuţiilor comuniste şi consumerismul şi crizele şi aparentul haos al coloratei societăţi contemporane.

Astfel că rămânând acelaşi om de fier al fostului imperiu al Cortinei de Fier, Putin poate să fie şi un un excelent PR-ist al propriei sale imagini. Dă mai bine un portret de o charismatică excentricitate decât unul de agent KGB sau dirijor al asasinilor Annei Politkovskaia.

Ce poate rezerva viitorul? Năstase ar putea în cele din urmă sa obţină o graţiere, din mila ”marelui om”, iar Depardieu s-ar putea trezi în curând erou al muncii socialiste, de vreme ce îşi doreste să înveţe limba rusă, călcând astfel pe urmele tatalui său despre care a afirmat că a fost comunist la vremea sa şi asculta Radio Moscova. Nu de alta, dar Depardieu, conform propriilor declaraţii, îl iubeşte mult pe preşedintele Vladimir Putin şi acest sentiment este reciproc, iar Vladimir Putin a deplâns nu demult 'pierderea anumitor repere, după căderea Uniunii Sovietice şi a ideologiei sale', printre care şi titlul de ”erou al muncii socialiste”.

Niciodată nu se poate şti ce armă secretă deţin conducătorii regimului trecut, regim de care te conving mereu că nu mai există. O armă cu care te pot secera când te aştepţi mai puţin, aşa, să nu-şi piardă obisnuinţa. Mai nou, se poate ca în paşi de dans sau din luping să-ţi arate tainele Gulagului post-modern. De fapt, acelaşi gulag pe care îl ştii de dinainte de perestroika, de revoluţie sau alte mişcări pe care le-au numit ”schimbare”. Schimbarea există - de-a lungul anilor şi-au schimbat mereu înfăţişarea. Înfăţişarea da, dar cu natura cum rămane?...