Tatiana Badan: În administrarea publică locală din RM s-a instituit o stare de frică generală
alte articole
Cu ocazia Zilei autonomiei locale şi a lucrătorului din administraţia publică locală, peste 800 de primari şi preşedinţi de raioane din toate zonele Republicii Moldova au participat joi, 1 februarie la o întâlnire cu autorităţile publice centrale. La deschiderea evenimentului „Dialog direct cu APL”, organizat de guvern, prim-ministrul Pavel Filip a menţionat că îşi doreşte să existe deschidere, colaborare şi încredere între executiv şi Administraţiile Publice Locale (APL), astfel încât împreună, cu eforturi comune, să fie găsite soluţii la problemele cetăţenilor.
În discursul său, preşedinta Congresului Autorităţilor Locale, Tatiana Badan, i-a reproşat premierului faptul că guvernarea şi-a supus aleşii locali, iar pe cei care au refuzat să fie loiali PDM-ului i-a condamnat la sărăcie. „În administrarea publică locală din R. Moldova s-a instituit o stare de intimidare şi frică generală prin accentuarea drastică a controlului politic şi administrativ asupra APL prin state de personal şi salarizare mizerabilă.”
În cadrul dialogului cu autorităţile publice centrale, primarii şi preşedinţii de raioane din ţară au mai abordat problemele cu care se confruntă, între care exodul forţei de muncă, salarizarea sub nivel a autorităţilor locale, necesitatea îmbunătăţirii dialogului între instituţiile statului. De asemenea, au solicitat să fie continuate acţiunile de descentralizare a administraţiei publice şi de creştere a numărului de servicii publice prestate la nivel local.
Potrivit Deutsche Welle, Partidul Democrat controlează 600 din totalul de 898 de primării din Republica Moldova, care ar fi transformaţi în agenţi electorali de partea PDM pentru alegerile parlamentare după ce puterea oligarhică şi-ar fi băgat la puşcărie principalii oponenţi politici şi de afaceri. După ce şi-a supus instituţiile centrale ale statului, a început „cuminţirea” aleşilor locali: prin şantaj, limitări de fonduri, dosare penale şi corupţie.