Taiwanul continuă să sacrifice păsări de curte pentru a controla răspândirea gripei aviare
alte articole
Autorităţile taiwaneze au ordonat duminică sacrificarea a 7.500 de raţe la o fermă din Pingtung şi a 8.500 de gâşte la cinci ferme din Yunlin şi Chiayi, două districte aflate în sudul ţării, după ce au fost detectate tulpina H5N8 şi o nouă variantă a tulpinii H5N2.
Vineri, autorităţile taiwaneze au ordonat omorârea a 120.000 de pui la o fermă din districtul sudic Pingtung, după descoperirea unor mostre pozitive pentru H5N2, una dintre dintre tulpinile mai puţin virulente ale gripei aviare.
În ceea ce priveşte măsurile luate duminică, Chang Su-san, şeful Biroului pentru Carantină şi Inspecţie a Sănătăţii Animalelor şi Plantelor, a spus reporterilor: „Această tulpină (H5N8) nu a mai fost descoperită până acum în Taiwan, şi probabil că a fost adusă aici de către păsările migratoare”.
Virusul H5N8 a lovit anterior în Europa, Coreea de Sud, Japonia, Canada şi Statele Unite, determinând sacrificarea unui număr mare de păsări de curte.
De asemenea, multora dintre fermele taiwaneze de raţe şi gâşte li s-a cerut să ia măsuri suplimentare pentru a preveni contactul dintre păsările de curte şi cele sălbatice.
Până acum nu au fost confirmate infecţii umane care implică tulpinile H5N2 sau H5N8, dar ambele tulpini par să fie similare cu cele descoperite în epidemia sud-coreeană de anul trecut.
După apariţia celor mai recente focare, autorităţile pentru sănătatea animalelor au emis măsuri de control în întreaga ţară care implică, printre altele, oprirea sacrificării păsărilor la toate fermele pentru o perioadă de două zile pentru sterilizare.
În plus, se desfăşoară teste extensive asupra păsărilor aflate pe o rază de 3 km în jurul fermelor infectate iar în districtele afectate s-au pus în aplicare controale stricte asupra transportului de păsări.
Deşi a raportat câteva focare de H5N2 în anii recenţi, Taiwanul nu a înregistrat cazuri ale tulpinii H5N1 – potenţial fatală.
Totuşi, autorităţile taiwaneze au declarat că unele păsări aduse ilegal din China au fost testate pozitiv pentru H5N1 în 2005 şi 2012 dar păsările respective au fost imediat sacrificate.