Studiu CPR: Autorităţile R. Moldova îngrădesc accesul presei la informaţia de interes public

În urma mai multor solicitări de informaţie transmise diverselor instituţii ale statului, a unui chestionar elaborat şi expediat jurnaliştilor de investigaţie şi a consultărilor formale şi informale cu reprezentanţii instituţiilor media, Centrul pentru Politici şi Reforme a elaborat un studiu despre metodele prin care, în Republica Moldova, autorităţile îngrădesc presei accesul la informaţia de interes public.

După ce mai mulţi jurnalişti de investigaţie s-au plâns de instituţiile statului care îngrădesc accesul la informaţiile publice, invocând „datele cu caracter personal” şi „secretul de stat”, CPR precizează că „rolul statului în acest context este de a crea toate premisele ca jurnaliştii de investigaţie să nu întâmpine niciun impediment în accesarea informaţiei necesare pentru realizarea activităţii de investigaţie. Atunci când eforturile statului de a combate corupţia eşuează, rolul presei de investigaţie este, cel puţin, de a aduce interesele ascunse ale demnitarilor în atenţia opiniei publice”.

Potrivit studiului CPR, modul în care instituţiile statului interpretează legislaţia ar constitui principalele piedici care ar stopa lucrul presei de investigaţie, transformându-l în unul anevoios şi ineficient. În opinia jurnaliştilor de investigaţie, cu care a comunicat CPR, comportamentul autorităţilor este deliberat şi are drept scop şi rezultat tăinuirea intereselor demnitarilor de opinia publică.

Mai mult decât atât, CPR informează că potrivit celor mai bune practici internaţionale, dar şi legislaţiei naţionale, autorităţile statului ar trebui „să asigure informarea activă, corectă şi la timp a cetăţenilor asupra chestiunilor de interes public”.

Astfel, pentru o analiză obiectivă a comportamentului instituţiilor statului Republica Moldova privind solicitările legate de informaţiile de interes public, CPR a adresat un şir de interpelări la adresa Guvernului, diverselor Ministere, Preşedinţiei, Băncii Naţionale, Serviciului Fiscal de Stat, Î.S. Cadastru etc. În urma adresărilor efectuate, CPR a constatat că instituţiile statului deseori îşi setează drept scop limitarea informaţiei de interes public prezentând-o cu întârziere, incomplet, sau refuză s-o prezinte din cauza interpretării eronate a legislaţiei.

Prin urmare, „doar 42,9% din solicitările transmise de CPR au obţinut un răspuns până la expirarea termenului maxim, de 15 zile lucrătoare, iar 28,6% din solicitări - exact în ultima zi, potrivit termenului maxim prescris legal. La 14,3% dintre solicitări am obţinut răspunsuri dincolo de termenul maxim prevăzut de lege, iar la alte 14,3% dintre solicitări nu am primit niciun răspuns”.

Totodată, Centrul pentru Politici şi Reforme a mai specificat că din răspunsurile primite, 20% reprezintă refuz, informaţia solicitată fiind calificată drept secret de stat, 20% din răspunsuri au fost irelevante, iar 40% din ele incomplete. „Aproximativ o treime din solicitările expediate de CPR nu au fost satisfăcute de autorităţi, fiind vorba, în aceste cazuri, de informaţii deţinute de Î.S. Cadastru şi Cancelaria de stat, legate de proprietarii imobilelor din anumite sectoare ale capitalei şi administrarea bunurilor în proprietatea autorităţilor publice centrale şi a instituţiilor subordonate acestora”, se arată în studiul CPR.

Conform reprezentanţilor presei de investigaţie care au participat la analiza CPR, cele mai reticente instituţii în ceea ce priveşte furnizarea informaţiilor, sunt: Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, Centrul Naţional Anticorupţie, Comisia Electorală Centrală, Serviciul Vamal, Serviciul Fiscal de Stat, Ministerul Justiţiei, Ministerul Educaţiei, Preşedinţia, Poliţia de Frontieră, Cancelaria de Stat, Ministerul Sănătăţii, instanţele de judecată, Parlamentul şi Inspectoratul General al Poliţiei.

CPR a mai constatat că în unele cazuri, procedura de solicitare a informaţiilor este una excesiv de birocratizată, responsabilii de comunicare din diferite instituţii insistând deseori ca solicitarea să fie remisă prin corespondenţa oficială, iar alteori semnată şi ştampilată. Astfel că demersurile făcute verbal au toate şansele să fie respinse sau ignorate, asta deşi în articolul 12 al legii nr. 982 privind accesul la informaţie, se stipulează clar că “(1) informaţiile oficiale vor fi puse la dispoziţia solicitanţilor în baza unei cereri scrise sau verbale”.

„O bună parte din carenţele ce au fost depistate şi descrise în acest studiu nu sunt legate de prevederile legislaţiei în domeniu, ci de modul în care sunt gestionate procesele interne din instituţiile statului şi interpretarea eronată, defectuoasă a legislaţiei. Revizuirea legislaţiei trebuie să fie îmbinată cu eforturi de îmbunătăţire a managementului intern din cadrul diverselor instituţii şi de interpretarea şi implementare corectă şi cu bună credinţă a legislaţiei existente”, au concluzionat membrii Centrului pentu Politici şi Reforme.