Ştiri din Zona Crepusculară: Cutremur masiv zguduie Oceanul Atlantic

Un cutremur de magnitudine 6,7 a lovit de-a lungul Dorsalei Atlantice, 30 noiembrie 2017. (U.S. Geological Survey)
Andrei Popescu
01.12.2017

Un cutremur masiv de magnitudine 6,7 grade pe Scara Richter a lovit în primele ore ale zilei de joi, la o adâncime de 10 km sub pământ, în centrul Oceanului Atlantic, declanşându-se temeri că CEL MAI PUTERNIC cutremur ar fi pe cale să se producă.

Cutremurul s-a produs la o distanţă de peste 1.400 km de cea mai apropiată coastă – cea a Braziliei, nu au fost raportaţi răniţi şi nu a fost emisă o alertă pentru tsunami.

Conform US Geological Survey (USGS), cutremurul a avut loc de-a lungul Dorsalei Atlantice – o placă tectonică situată de-a lungul fundului oceanului Atlantic, care formează cel mai lung lanţ muntos submarin din lume.

Dorsala separă Placa Eurasiatică de placa Americii de Nord în Atlanticul de Nord (emisfera nordică), şi Placa Africană de Placa Americii de Sud în Atlanticul de Sud (emisfera sudică). Regiunea este una dintre cele mai active din punct de vedere seismic din lume.

Recent, savanţii au anunţat că ar putea creşte numărul cutremurelor devastatoare în anul următor din cauza încetinirii rotaţiei Pământului.

Viteza de rotaţie a Pământului fluctuează extrem de uşor – extinzând sau micşorând durata unei zile cu o milisecundă – dar această încetinire ar putea avea consecinţe devastatoare.

Savanţii au avertizat că, în cazul în care rotaţia încetineşte, ar putea duce la mai multe cutremure majore.

O cercetare realizată de Roger Bilham de la Universitatea Colorado din Boulder şi Rebecca Bendick de la Universitatea Montana din Missoula a analizat cutremurele cu o magnitudine mai mare de 7 care au avut loc începând cu anul 1900.

Cei doi au descoperit cinci ani de după intrarea în secolul 20 în care au avut loc un număr semnificativ mai mare de cutremure cu magnitudine 7,0 – cu toţii fiind ani în care viteza de rotaţie a Pământului a încetinit uşor.

Iar în 2018, viteza de rotaţie a Pământului este pregătită să încetinească, ceea ce ar conduce la o creştere a numărului cutremurelor cu magnitudine 7 sau chiar mai mare.

Profesorul Bilham a declarat: „Corelaţia dintre rotaţia Pământului şi activitatea seismică este puternică şi sugerează că anul viitor va avea loc o creştere a numărului de cutremure cu intensitate mare”.

„Concluzia este clară. Anul următor ar trebui să vedem o creştere semnificativă a numărului de cutremure severe.”

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor