Sticla de deşert, o mărturie despre arme nucleare străvechi?

“Acum am devenit Moartea, distrugătorul de lumi.”— Bhagavad Gita

La şapte ani după testele nucleare din Alamogordo, New Mexico, dr. J. Robert Oppenheimer, părintele bombei atomice, ţinea o conferinţă la un colegiu când un student a întrebat dacă înainte de Alamogordo, Statele Unite au mai efectuat şi alte teste atomice.

“Da, în timpurile moderne”, a răspuns el.

Propoziţia, enigmatică şi de neînţeles la acea vreme, era, de fapt, o aluzie la textele antice hinduse care descriu o catastrofă apocaliptică ce nu poate fi pusă pe seama erupţiilor vulcanice sau a altor fenomene naturale cunoscute. Oppenheimer, care a studiat cu pasiune sanskrita antică, se referea, fără niciun dubiu, la un pasaj din “Bhagavad Gita” care descrie un dezastru global cauzat de “o armă necunoscută, o rază de fier.”

Deşi pentru comunitatea ştiinţifică ipoteza existenţei armelor atomice înainte de actualul ciclu al civilizaţiei umane este ceva greu de acceptat, peste tot în lume apar dovezi care par să confirme realitatea catastrofelor descrise de antici.

Sticla de deşert

Au fost reale armele apocaliptice descrise de hinduşi? Nu avem încă dovezi certe, însă existenţa întinselor fâşii de fragmente de sticlă topită nu îşi poate găsi nici o altă explicaţie în prezent. Aşa numita sticlă de deşert a fost descoperită în multe locuri ce nu au avut de a face cu armele nucleare create de omul modern. Numeroase deşerturi sunt presărate cu silicoane cristalizate, aranjate într-o formă curioasă, care se aseamănă remarcabil de mult cu fragmentele de sticlă descoperite la Nisipurile Albe, în Alamogordo, fragmente care s-au format, în mod cert, ca urmare a exploziilor nucleare din timpul testelor conduse de americani.

În decembrie 1932, Patrick Clayton, inginer în cadrul Egiptian Geological Survey, conducea printre dunele Mării de Nisip Egiptene, în apropiere de Platoul Saad din Egipt, când a auzit un scârţăit sub roţile maşinii. Examinând ceea ce cauzase sunetul, a descoperit bucăţi mari de sticlă în nisip.

Descoperirea a atras atenţia geologilor din jurul lumii şi a dat naştere uneia dintre cele mai mari enigme ştiinţifice ale lumii moderne. Ce fenomen ar putea face ca temperatura nisipului deşertic să crească la minimum 1815 grade Celsius, astfel încât să se transforme în fâşii solide de sticlă de culoare galben-verde?

Pe când trecea prin locul de testare nucleară din Alamogordo, Albion W. Hart, unul dintre primii ingineri care au absolvit Institutul de Tehnologie din Massauchusetts, a observat că bucăţile de sticlă apărute în urma testelor nucleare erau identice cu formaţiunile pe care le observase în deşertul african în urmă cu 50 de ani. Însă suprafeţele de nisip transformat în sticlă din deşertul Egiptean sunt mult mai extinse decât cele de la Alamogordo şi numai o explozie de 10.000 de ori mai puternică decât cea din New Mexico ar fi putut genera asemenea transformări.

Mulţi savanţi au susţinut că marile roci de sticlă în Deşertul Libian, în Sahara, Mojave şi în multe alte locuri din lume, au apărut ca urmare a impactului unor meteoriţi gigantici. Totuşi, în locurile respective, cu excepţia sticlei, deşertul pare neatins, nici urmă de clasicele cratere asociate căderilor de meteoriţi; nici sateliţii şi nici sonarele nu au relevat nimic şi, în absenţa craterelor, teoria meteoriţilor nu stă în picioare.

Mai mult, rocile sticloase găsite în Deşertul Libian prezintă un grad de transparenţă şi o puritate (99%) ce nu sunt tipice fuziunilor meteoriţilor cu pământul. Siliconul cristalizat după un astfel de impact este amestecat cu fier şi alte materiale, ceea ce nu este cazul sticlei din deşert.

Totuşi, pentru a-şi salva teoria, savanţii au susţinut că este posibil ca meteoriţii să fi explodat la câteva mile deasupra suprafeţei Pământului, ca în cazul celebrul eveniment de la Tunguska, sau că, în trecerea lor, doar au atins pământul şi au ricoşat de o asemenea manieră încât nu au lăsat alte urme ale impactului în afara rocilor de sticlă formate în uriaşa căldură degajată de acele fricţiuni.

Aceste ipoteze nu explică însă faptul că două zone din Deşertul Libian, foarte apropiate una de altă, prezintă acelaşi tipar al dispersiei rocilor de sticlă – probabilitatea ca doi meteoriţi să lovească atât de aproape unul de celălalt este foarte scăzută. Şi nu explică nici absenţa apei din specimenele de tectite descoperite, în condiţiile în care se crede că respectivele zone erau acoperite de apă cu aproximativ 14.000 de ani în urmă.

Antica catastrofă de la Mohenjo Dâro

Oraşul în care a apărut cultura în actuala Vale a Indusului este o mare enigmă. Pietrele ruinelor au fost parţial cristalizate, la fel şi locuitorii săi. Mai mult, misterioase texte locale vorbesc de o perioadă de şapte zile consacrată recunoştinţei faţă de maşinile zburătoare numite Vimana, timp în care oamenii le-au mulţumit acestora pentru salvarea a 30.000 de locuitori dintr-un episod catastrofic.

În 1927, la multă vreme după descoperirea ruinelor de la Mohenjo Dâro, la marginea oraşului au fost descoperite 44 de schelete. Majoritatea erau cu faţa în jos, zăcând pe stradă şi ţinându-se de mâini, ca şi cum o catastrofă a cuprins brusc oraşul. În plus, unele trupuri prezintă semne inexplicabile de radiaţie. Mulţi experţi cred că Mohenjo Dâro este o dovadă clară al unei catastrofe nucleare ce a avut loc cu 2 milenii înainte de Cristos.

Şi aceasta nu este singura locaţie antică unde se crede că au avut loc activităţi nucleare. Zeci de clădiri din lumea antică prezintă cărămizi din pietre topite, iar testele efectuate de savanţii moderni nu pot explica geneza lor:

Forturi şi turnuri antice în Scotia, Irlanda şi Anglia

Oraşul Catal Huyuk din Turcia

Alalakh în nordul Siriei

Ruinele celor Şapte Oraşe, în apropiere de Ecuador

Oraşe între Râul Gange din India şi Dealurile Rajmahal

Zonele din deşertul Mohave din SUA

Oriunde ar fi fost făcute aceste descoperiri, simpla lor prezenţa, corelată cu descrierile clare ale anticilor despre un cataclism teribil, sugerează că ar fi putut exista o epocă timpurie în istoria umanităţii în care tehnologia nucleară să fi fost deja cunoscută, o epocă în care tehnologia atomică a fost întoarsă împotriva omului.

Pentru a cumpăra bucăţi unice de sticlă găsite în Deşertul Libian şi alte pietre rare puteţi vizita www.marmet-meteorites.com