STENOGRAME din dosarul reţinerii directorului Antena Group

Referatul în cazul reţinerii directorului Antena Group, Sorin Alexandrescu, pentru şantaj la adresa administratorului unei societăţi comerciale, presupus a fi directorul RCS&RDS Ioan Bendei, a fost dat publicităţii vineri de către procurori.
Liviu Şerbănescu
31.05.2013

alte articole

(photos.com)
Liviu Şerbănescu
31.05.2013

Referatul în cazul reţinerii directorului Antena Group, Sorin Alexandrescu, pentru şantaj la adresa administratorului unei societăţi comerciale, presupus a fi directorul RCS&RDS Ioan Bendei, a fost dat publicităţii vineri de către procurori.

În referatul procurorilor apar mai multe interceptări telefonice, în care Sorin Alexandrescu face o serie de ameninţări la adresa părţii vătămate.

Pe de altă parte, numele reclamantului şi a altor persoane implicate în acest caz nu sunt divulgate în acest referat, însă, la un moment dat, Sorin Alexandrescu poartă o discuţie "cu o persoană de gen feminin", care îl atenţionează, printre altele, că "Ştii că … Acum mi-a dat şi mie tata grija aia. Să mă suni şi pe mine după aia.”.

"În data de 22.04.2013, inculpatul ALEXANDRESCU GEORGE SORIN se întâlneşte din nou cu partea vătămată (…), împrejurare în care inculpatul are asupra să o copie certificată cu menţiunea „conform cu originalul” a contractului încheiat între S.C. (…)S.A. şi S.C. (…), exprimându-şi din nou convingerea că acest înscris este o formă de mituire a numitului (…). Inculpatul îi prezintă părţii vătămate respectivul contract de asociere în participaţiune, semnat la data de 15.08.2009 de (…) în calitate de administrator al S.C. (…) S.A., dar şi actele adiţionale ale documentului respectiv, comentând conţinutul acestuia într-o manieră de natură a amplifica starea de temere a părţii vătămate în scopul de a o determina pe aceasta să-şi exprime acordul în semnarea contractului de retransmisie, în caz contrar urmând a fi făcute publice detalii referitoare la această faptă de corupţie. Însă, de astă dată, învinuitul adaugă un element nou de presiune corelând încheierea contractului cu S.C. (…) cu înfiinţarea postului de televiziune „…”, relevă referatul realizat de procurori, conform B1 TV.

STENOGRAME

Alexandrescu Sorin: „… O să facem … o să facem altfel. O să vă facem… noi o să facem mâine dimineaţă o adresă …

(…).: Da.

Alexandrescu Sorin: În mod oficial, dumneavoastră, la (…), domnului (…).

…: Da, da, nicio problemă.”
……………………………………………………………………………..

Alexandrescu Sorin: „Pentru că acest contract are legătură directă cu momentul în care aţi făcut postul de televiziune (…), exact două mii nouă.

(…): Da.

Alexandrescu Sorin: Dumneavoastră aţi pus trei milioane cinci sute de mii de euro într-o companie care n-a produs absolut nimic, în care spuneţi foarte clar că… şi se menţionează acolo, faptul că nu există niciun fel de… niciun fel de regres împotriva companiei(…), indiferent ce se întâmplă. Iar legătura asta va trebui să o desluşească… Ce?”
…………………………………………………………………………...

Alexandrescu Sorin: „…… Dar vă spun sincer, probabil, că ori nu vă gândiţi ce se va întâmpla şi vreţi să vă spun …

(…): Ce să se întâmple?

Alexandrescu Sorin: Vreţi să vă spun ceva? Aicea, credeţi-mă, dumneavoastră sunteţi un simplu semnatar al acestui document. Dar o să …

(…): Pe mine mă interesează persoana mea, domnule. Da.

Alexandrescu Sorin: Păi… Păi… Păi, bun, dar aici e vorba de companie, în primul rând, că dumneavoastră sunteţi un reprezentant al companiei. Pe urmă reprez… răspunderea dumneavoastră ca persoană fizică. Asta este prima parte. Asta este prima parte. De ce s-a făcut contractul ăsta, o s-o vedem şi pe aia. Şi eu vă spun clar: până n-o să se dărâme tot montajul făcut cu dumneavoastră şi cu(…), nu o să se lase nimeni! Asta este mită, oficial dată. Haideţi, să fim serioşi!

(…): Mită, asta!? Mită, mită!?

Alexandrescu Sorin: Da. Domnule...

(…): Rândul trecut aţi zis şpagă. Acuma mită. ”
……………………………………………………………………………

Alexandrescu Sorin: „Eu am… eu contractu’! Eu am contractu’! Eu am contractu’. Sunt singurul om care are acest contract în mână!”
……………………………………………………………………………..

Alexandrescu Sorin: „Domnu’… Crede… Crede… Credeţi-mă… Domnu’(…), credeţi-mă ce vă spun: luptele astea, credeţi-mă, nu sunt bune… nu sunt bune la nimic!

(…): Da domn’e, e banu’, domnu’ SORIN! E bani multi...!”

"În urma punerii în aplicare a autorizaţiilor de interceptare emise în cauză, s-a constatat că, în aceeaşi zi, 26.04.2013, ora 09:38:33, inculpatul poartă o discuţie telefonică cu o persoană de gen feminin, identificată ca fiind (...) căreia îi comunică „omul care a primit primu’ plicul … e într-o oră aicea”. Aceasta îi atrage atenţia să aibă grijă: „Super OK! Adică super, mă rog, să vedem! Şi oricum tre’ să ai super grijă, te rog!? Ştii că … Acum mi-a dat şi mie tata grija aia. Să mă suni şi pe mine după aia.”

După încheierea întrevederii dintre inculpatul Alexandrescu George Sorin şi partea vătămată(…), aşa cum stabilise anterior, inculpatul o contactează telefonic pe numita (...) (26.04.2013, ora 11:49:34) relatându-i despre întâlnirea avută:

Alexandrescu Sorin: „Am avut o întâlnire cu cineva. Era foarte, foarte speriat că primise o adresă.

(…): Aşa.

Alexandrescu Sorin: Foarte speriat.

(...): Da.

Alexandrescu Sorin: Da .Foarte speriat. Şi domnule, dacă aveam ceva cu el, personal. Zic: Domnule, n-am nimic cu dumneavoastră personal, domnule. Ce să avem? Doamne fereşte! Dar, zic, la ce vă referiţi? Şi pe urmă mi-a arătat despre ce e vorba.

(…): Da.

Alexandrescu Sorin: Zic: Domnule, dar eu văd că asta e adresată companiei, nu e adresată dumneavoastră.

(...): Da.

Alexandrescu Sorin: Da. Foarte speriat.

(...): Da OK. Şi mă rog, bună întâlnirea?

Alexandrescu Sorin: În principiu, da. În sfârşit, îşi povestesc.”

"La data de 14.05.2013, inculpatul Alexandrescu George Sorin se întâlneşte din nou cu partea vătămată (…) în cafeneaua amplasată în incinta hotelului „(…)”, solicitându-i acesteia ca de această dată să discute concret despre încheierea contractului de retransmisie prin satelit a programelor aparţinând ANTENA TV GROUP S.A.

Apoi, inculpatul îi dă asigurări totale părţii vătămate că odată ce devin parteneri, în cuprinsul contractului de retransmisie vor fi inserate clauze ce vor proteja atât persoana, cât şi compania(…), iar întreaga activitate denigratoare va fi stopată. Reproşându-i că, în acest interval de timp, pe posturile de televiziune aparţinând ANTENA TV GROUP S.A. au fost difuzate ştiri cu impact negativ asupra (…), fapt ce a determinat amplificarea stării de teamă că ar putea fi date publicităţii şi materiale compromiţătoare despre persoana sa, partea vătămată este asigurată de inculpat că încă nu a apărut nimic în spaţiul public, nu s-a făcut referire la nume sau persoane, deşi investigaţia jurnalistică a fost finalizată:

Alexandrescu Sorin: „Domnu’(…)! Ideea e să vorbim la concret. Aia e toată treaba, adică… Eu cred că ne-am întâlnit de suficiente ori până acum. Hai, să vorbim la concret… lucru pe tema asta.

(…): Da. Păi, toată treaba este ce garanţii am pe urmă că nu se mai întâmplă nimic?

Alexandrescu Sorin: Sută la sută!

(…): Credeţi?

Alexandrescu Sorin : Sută la sută!

(…): Că…

Alexandrescu Sorin : Sută la sută! Sută la sută!

(…): Cum o vedeţi ca garanţie, aşa?

Alexandrescu Sorin : Îm?

(…): Cum o vedeţi ca… garanţie?

Alexandrescu Sorin: Păi, domnu’… Una prin documente şi număru’ doi, v-am zis, dacă suntem parteneri, aia n-are cum să se întâmple nimic, nimic. Sută la sută e garanţia!”

………………………………………………………………………….

(…): „Dom’le, eu n-am somn, domnu’ SORIN. N-am somn, mă credeţi? Te pui în locu’ meu? Că văd că nici nu se opreşte treaba. Asta este! Adica, noi discutăm şi pe partea ailaltă văd că tot o primesc …”

………………………………………………………………………….

Alexandrescu Sorin: „Noi n-am discutat nimic concret. Eu v-am spus nişte lucruri, am aşteptat de la dumneavoastră ceva concret.”

………………………………………………………………………….

(…): „Să zicem că se face… se face treaba. Păi, eu ce garanţii am?

Alexandrescu Sorin: Sută la sută aveţi garanţii! Sută la sută!

(…): Aici nu înţeleg eu, faceţi-mă să înţeleg. Da…

Alexandrescu Sorin: Legal… noi facem garanţii. Sută la sută! Deci, eu asta am vorbit…

(…): Cu garanţii, cu…? Ce garanţii am?

Alexandrescu Sorin: Sută la sută! Sută la sută că nu se mai întâmplă absolut nimic între noi.

(…): Şi care ar fi ultima…?

Alexandrescu Sorin: Ce?

(…): Negociere…”

………………………………………………………………………….

Alexandrescu Sorin: Pe bune vă zic şi… După cum aţi văzut, faţă de ultima discuţie pe care am avut-o, ultima, când aţi fost la mine…

(…): Da.

Alexandrescu Sorin: Că eu v-am demonstrat, că am cuvânt, fără să vă spun nimic, nici că da, nici că nu…

(…): Aţi mai apărut ceva… A mai apărut!

Alexandrescu Sorin: Numai că… Ce? Na, domnu’… Lăsaţi-o! Că nu, n-a apărut nimic. N-a apărut… Încă n-a apărut nimic. Încă n-a apărut nimic. Încă n-a apărut nimic. Nu sunt nume, nu sunt persoane, nu-i nimic încă. Încă n-a apărut nimic. E adevărat că e… investigaţia e terminată toată, cap-coadă. Asta e adevărat.

(…): Deci, toporu’-i deasupra capului meu.

Alexandrescu Sorin: Nu, eu am spus că investigaţia noastră e terminată cap-coadă. E făcută toată în cap, în coadă. E făcută pe toate etapele, cu tot, cu tot, tot, tot. E terminată.

(…): Deci, urmează să-i daţi drumul!

Alexandrescu Sorin: Ziceţi-mi concret!”

"Din cuprinsul acestei discuţii, reiese că singura posibilitate practică de a evita un scandal mediatic în ceea ce priveşte persona sa şi, implicit, activitatea în cadrul companiei ...este de a veni cu date exacte în scopul perfectării contractului de retransmisie.

(…): „Eu sunt… sunt... sunt neliniştit domnu’ …[neinteligibil]… da!

Alexandrescu Sorin: Păi, ca să ne liniştim tre’ să ajungem în situaţia în care să ne liniştim! Eu aşa zic.”

……………………………………………………………………

(…): „Ă… Persoana mea… Eu… nu o vreau denigrată! Asta vreau! Eu, vreau persoana mea! Aici, dacă matale zici: „uite, ai garanţia asta…”, de persoana mea, eu… şi pornesc şi nu iese… ce păţesc? Domnul, aici e munca mea de douăzeci şi ceva de ani. E familia mea în joc, domnu’… Eu nu… Nu… Aici trebuie să ne gândim, domnu’…!

Alexandrescu Sorin: Ţi-am zis! Până nu ajungem în momentul ăla, vorbim discuţii!”

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor