Dosarul Loteria 2: Mandat de aducere pe numele lui Dan Voiculescu
alte articole
Întrucât fondatorul Partidului Conservator va trebui să se prezinte miercuri în faţa instanţei alături de fiica sa Camelia, în dosarul Loteria 2, este foarte probabil că o parte din familia Voiculescu să se reunească la Tribunalul Bucureşti.
Alături de George Copos şi de alţi inculpaţi, Camelia Voiculescu, patroana "Antenelor", este cercetată în acest dosar pentru fapte de corupţie.
Întrucât Dan Voiculescu are calitatea de martor în acest dosar, dar nu s-a prezentat la tribunal, instanţa a decis în cazul omului de afaceri emiterea unui mandat de aducere.
Mai mult, în cazul în care fondatorul PC nu se va prezenta miercuri la Tribunal, ar urma sa fie adus cu escorta pentru a da declaraţii în acest dosar.
Sondaj: Dan Voiculescu şi Kelemen Hunor, cei mai antipatici politicieni
Pe de altă parte, mul de afaceri Dan Voiculescu, fondatorul PC şi Kelemen Hunor, liderul UDMR, au adunat cele mai multe antipatii din partea populaţiei, conform unui sondaj de opinie realizat de Geopol pentru Realitatea TV.
Pe de altă parte, premierul Victor Ponta este simpatizat de 62,1% din români, în timp ce 37,9% îl găsesc mai degrabă antipatic, iar locul secund al acestui top este ocupat de pe Mugur Isărescu, guvernatorul BNR fiind simpatizat de 61,5% din români.
În cazul lui Crin Antonescu, românii nu sunt la fel de decişi - 50,5 la sută îl simpatizează pe copreşedintele USL, în timp ce 49,5% îl antipatizează, conform datelor sondajului de opinie realizat de Geopol în perioada 26 aprilie – 2 mai 2013, pe un eşantion de 1.068 persoane.