Ştefan Marincea acţionat în instanţă de RMGC

Ştefan Marincea, fostul director al Institutului Geologic Român (demis de premierul V. Ponta prin fax) este acţionat în instanţă de RMGC. Prin acest proces, compania minieră canadiană vrea să îşi repare "onoarea" pe care Marincea i-a "lezat-o", declarând public ca avizul geologic obţinut de compania canadiană, în baza căruia RMGC a cerut avizul de mediu, este "un fals".
Loredana Diacu
12.11.2013

Ştefan Marincea, fostul director al Institutului Geologic Român (demis de premierul V. Ponta prin fax) este acţionat în instanţă de RMGC. Prin acest proces, compania minieră canadiană vrea să îşi repare "onoarea" pe care Marincea i-a "lezat-o", declarând public ca avizul geologic obţinut de compania canadiană, în baza căruia RMGC a cerut avizul de mediu, este "un fals", atrăgând atenţia asupra pericolului pe care exploatările miniere îl reprezintă pentru mediu şi oamenii din Apuseni.

"Compania respinge ferm acuzaţiile defăimătoare, care au adus atingere dreptului la reputaţie şi dreptului la propria imagine, referitoare la falsificarea hărţilor bazinului Văii Corna. Aceste afirmaţii sunt complet nefondate şi calomnioase. Despăgubirile civile solicitate în instanţă sunt absolut simbolice - 100 Ron", se arată într-un comunicat de presă al RMGC.

Reprezentanţii companiei mai declară că "RMGC are cel mai mare respect pentru toate instituţiile statului şi pentru experţii acestora" însă, în momentul în care reputaţia îi este lezată, are dreptul să acţioneze pe toate căile legale disponibile, informează mediafax.

Cu doar câteva zile înainte de a fi demis, Ştefan Marincea a declarat că avizul geologic obţinut de RMGC este fals.

Avizul din partea Institutului Geologic Român (IGR) nu ar fi trebuit emis în veci, a afirmat Marincea, declarând că geologii care au făcut inspecţii în zona Roşia Montană au constatat că pe bazinul de decantare al viitorului lac cu cianuri există cel puţin 19 falii. Acestea apăreau pe harta zonei întocmită de IGR, însă au dispărut din memoriul de prezentare întocmit de RMGC pentru obţinerea avizului de mediu, trimis spre studiu şi aprobare Rovanei Plumb.

”Există fisuri şi falii pe bazinul de decantare. Faliile asigură o comunicare facilă între şlamul cianurat cu multă apă din viitorul bazin şi pânza freatică. Ceea ce este foarte grav, pentru că din cauza situaţiei formaţiunilor geologice din regiune va fi afectat direct oraşul Abrud”, a declarat Marincea, intervievat în octombrie de gandul, cu trei zile înainte de a fi demis.

În plus, fostul director al IGR a mai atras atenţia asupra faptului că rocile în care este proiectat să fie sistemul iazului de decantare sunt doar nişte gresii, nisipuri consolidate de fapt, ceea ce ar transforma iazul de decantare într-o bombă cu ceas. Lucru pe care iarăşi, RMGC l-a ascuns.

„Este o coloană de pulbere de 130 de metri care le va presa. Poţi să faci şi cel mai solid baraj din univers ele tot se vor disloca. Nu sunt roci care să reziste”, a explicat Ştefan Marincea structura rocilor ce vor constitui barajul "sigur pentru populaţie" pe care RMGC l-ar fi vrut avizat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor