Comisia Specială pentru Roşia Montană a respins proiectul de lege
alte articole
Comisia specială Roşia Montană a respins luni proiectul de lege al Guvernului cu 17 voturi şi 2 abţineri şi a precizat, în raportul emis, că se simte necesitatea unui cadru legislativ mai larg. În acelaşi timp, Comisia recomandă desecretizarea licenţei şi a documentelor clasificate şi atrage atenţia asupra unor „posibile încălcări ale legislaţiei” în vigoare pe parcursul exploatării miniere, scrie Realitatea.
Prin desecretizarea licenţei se poate afla cine a făcut presiuni pentru a transfera licenţa cu titlu gratuit de la compania Minvest Deva la Compania Roşia Montană. De asemenea, Comisia specială pentru Roşia Montană a informat că va sesiza DNA-ul si Parchetul pentru a investiga posibilele încălcări ale legislaţiei, referindu-se la transferarea licentei cu titlu gratuit.
Membrii comisiei sunt de părere că este necesară crearea unei noi legi-cadru pentru exploatările aurifere.
Raportul Comisiei Speciale pentru Roşia Montană
Comisia atrage atenţia asupra unor posibile încălcări ale legislaţiei în vigoare pe parcursul derulării proiectului de exploatare minieră de la Roşia Montană. De aceea, Comisia va înainta prezentul raport autorităţilor competente cu scopul asigurării legalităţii integrale a proiectului Roşia Montană şi investigării, acolo unde este cazul, a faptelor presupus ilegale.
Din raport reiese faptul că proiectul de lege nu acoperă în mod satisfăcător toate cerinţele complexe privind cadrul desfăşurării activităţii de exploatare a resurselor minerale în România şi, în consecinţă, propune respingerea acestuia.
Având în vedere carenţele legislaţiei actuale, care nu ţine cont de specificul unor proiecte de anvergura proiectului minier în discuţie, Comisia recomandă completarea cadrului legislativ cu măsuri care să stimuleze implementarea unor proiecte miniere de asemenea amploare. Comisia consideră necesară stabilirea unor condiţii de parteneriat corect între acţionarul majoritar şi compania de stat românească, cu respectarea normelor comunitare obligatorii şi a principiilor dezvoltării durabile a zonelor în care va fi realizat proiectul.
Comisia apreciază modificările condiţiilor Acordului iniţial (licenţa) propuse de Guvernul României, considerând că acestea reprezintă o îmbunătăţire reală faţă de licenţa în vigoare şi pot aduce beneficii economice pentru statul român.
În acelaşi timp, Comisia propune, prin prezentul raport, "o serie de acţiuni pentru stabilirea unui cadru legislativ coerent, care să sprijine poziţia de negociere a statului român şi în alte proiecte de asemenea anvergură".
Comisia apreciază că este necesară analizarea unor scenarii alternative de stabilire a redevenţelor şi a participaţiei statului în cazul exploatărilor miniere, având în vedere exemplul altor state.
De asemenea, Comisia este de părere că este nevoie de un cadru legislativ cât mai larg care să fie supus dezbaterii parlamentare, referitor la proiectele miniere auro-argentifere, care să permită dezvoltarea industriei miniere în România şi atragerea de investitori.
Comisia recomandă desecretizarea licenţei şi a documentelor clasificate aferente prezentului proiect minier (mai puţin a hărţilor şi a documentelor referitoare la zăcământ)", se mai arată în raport.
Comisia solicită ministerelor de resort şi instituţiilor implicate în evaluarea proiectului de la Roşia Montană analizarea tuturor aspectelor semnalate în urma audierilor desfăşurate în cadrul Comisiei şi cuprinse în prezentul raport şi demararea procedurilor în consecinţă.
Dezvăluirile fostului director IGR
Fostul Director general al Institutul Geologic Român (IGR), Ştefan Marincea, a fost audiat la 8 octombrie de Comisia specială. La acea data încă avea calitatea de director general, însă ulterior a fost demis „prin fax”. Marincea a precizat că demiterea sa are probabil legatură cu faptul că a solicitat desecretizarea unor documente privind proiectul de exploatare care sunt "falsuri" şi "probabil că nu trebuia sa ajung la ele".
În cadrul audierilor Comisiei, acesta a criticat proiectul de exploatare şi a apreciat că acesta este "de nota cinci" susţinând că ar trebui modificat substanţial şi adaptat la practicile europene.
Întrebat de preşedintele Comisiei, Darius Vâlcov, despre faptul că IGR a dat un aviz favorabil proiectului atunci când institutul era condus de un alt director, Marincea a replicat: "E un fals grosolan, e o situaţie penală din partea fostului director general. Parchetul s-a autosesizat".
"Susţin cu argumente ştiinţifice că modul de prezentare a analizelor de către companie este viciat. Nu este un organism al statului român care să verifice aceste analize. (...) S-a vorbit de absenţa faliilor, un predecesor al meu care a semnat că nu există falie. În trei hărţi ale companiei sunt burduşite de falii. Am freatic şi falii, nu pot să pun deşeuri periculoase", a adăugat Marincea.
În opinia lui Marincea proiectul "nu este în avantajul statului român" pentru că presupune costuri uriaşe după exploatare.
Marincea a declarat, ulterior, că a fost anunţat "prin două ordine, cu semnături diferite" că a fost demis din funcţia de director general al IGR.
Comisia speicală pentru Roşia Montană este de părere că declaraţiile lui Ştefan Marincea, audiat în calitatea sa oficială de director general al IGR de la acel moment, alături de declaraţiile angajaţilor institutului, care au făcut parte din echipa trimisă pentru cartografierea zonei sunt "extrem de grave şi trebuie investigate de către instituţiile judiciare".
Perspective viitoare
Raportul adoptat de Comisia specială urmeaza să fie trimis la Senat pentru a fi dezbătut urmând ca apoi va fi adoptat de către plen. Va ajunge apoi la Camera Depuţatilor, care va fi de altfel şi forul decizional, unde va trece prin aceeaşi procedura.
În cadrul şedintei USL, PSD şi PNL au căzut de acord să iniţeze o lege nouă care să creeze o bază legală corespunzătoare pentru exploatarea de la Roşia Montană. În baza acestei legii Guvernul va putea emite o ordonanţă pentru această exploatare.