"Statul român e bolnav la rădăcină" - Expert denunţă "puroiul" din structurile statului
Istoricul şi analistul politic Armand Goşu a rememorat, în podcastul "Rezilienţa prin cultură" realizat de Cristian Pătrăşconiu, modul în care a trăit evenimentele din decembrie 1989, dar şi momentul simbolic al condamnării oficiale a comunismului, din 18 decembrie 2006.
De la baricadele improvizate din Piaţa Universităţii, la tensiunile şi vacarmul din Parlament, Goşu descrie atât emoţiile personale, cât şi mizele politice majore ale acestor episoade care au marcat istoria recentă a României.
Redăm mai jos declaraţiile expertului în istoria politică a Rusiei şi a spaţiului ex-sovietic
Jurnalist: La Revoluţie cum ai trăit acele zile? A fost sau nu a fost? Cum ţi le aminteşti? Aveai 22 de ani, da?
Armand Goşu: Eram în sesiune. Eram chiar în centru, în Piaţa Universităţii. Eram în facultate, au început să ţipe colegii pentru că au început oamenii să iasă de la miting, să fugă. Eu şi cu un coleg, da, într-adevăr, eram şi noi speriaţi. Am deschis geamul, le-am aruncat nişte scaune pe geam ca să îi ajutăm pe oameni să facă o baricadă. Nu-mi era foarte clar. Am stat undeva până la ora 4, după aceea am ieşit pe dincolo, pe unde era Chimia, pe vremea respectivă, acolo era Institutul de Studii Est-Europene. Şi ne-am aşezat în Piaţa Universităţii şi am stat la Intercontinental.
În seara zilei de 21, am stat cu un coleg, care şi acum mi-e coleg de departament, de facultate, profesor la ştiinţe politice. Am mers spre Moşilor, căutam un telefon, voia să sune el acasă, mama lui era impacientată, voia să o liniştească. I-a dat telefon pe la 10 seara şi s-a schimbat la faţă după ce a venit de la telefon. Şi a zis: băi, eu mă duc acasă, mama-i speriată. Şi eu m-am întors în piaţă, a venit un tanc, au venit nişte maşini. Deci asta era după 12 noaptea.
Şi pe 22 m-am întors în piaţă şi pe 25, când a început zăpada, am plecat, am stat în BCU, cu ce s-a întâmplat acolo, cu incendiu, cu cărţile. Adică m-am mişcat într-un perimetru, în universitate, n-am coborât, au coborât o parte dintre colegii mei din alte facultăţi, că la istorie erau 5 băieţi şi 45 de fete – n-am prea văzut colegele la Revoluţie –, dar erau băieţi de la filozofie, erau de la matematică, pe care îi ştiam şi ne ştiam.
Jurnalist: Dar în 18 decembrie 2006, unde ai fost? A fost o condamnare pe bune sau, cum spunea o anumită parte a presei, o farsă, condamnarea comunismului?
Armand Goşu: Eram în Parlament, sus. 18 decembrie 2006 e ziua în care, în mod oficial, în Parlamentul României a fost condamnat comunismul. A fost un gest simbolic. Acum, că unii nu îl înţeleg, că, din raţiuni, nu ştiu, politice, politicianiste, nu-l acceptă, e, pur şi simplu, treaba lor. E un moment simbolic în istoria statului român. Suntem la 18 decembrie 2006. Peste două săptămâni, România intra membru deplin al Uniunii Europene. E un moment de referinţă, un moment important.
Sigur, mulţi critică, detestă, dar detestă nu pentru momentul în sine, ci pentru faptul că era vorba de Băsescu, de Petrov, ei n-au înţeles că miza e mult mai mare. Nu contează Petrov, nu contează nimic altceva. Contează simbolistica acestui gest. Acum să nu-ţi închipui că e o naivitate, oamenii ştiau foarte bine ce fac în momentul în care negau. Era o campanie de presă. Îmi amintesc că trustul lui Vântu, al lui Voiculescu... Era o campanie incredibilă. Eu îi ascultam Gherila, era ceva interesant.
Jurnalist: A fost o condamnare care a venit prea târziu? Lucrurile astea trebuiau să vină mai repede la noi în România?
Armand Goşu: Eu cred că a venit târziu, da. Ar fi putut să vină mai repede. Trebuia să vină în 97–98. Eu atunci o vedeam. Şi atunci, dacă s-ar fi întâmplat, pur şi simplu, şi al doilea mandat al lui Iliescu, sau al treilea... în cazul în care ar fi fost, oricum ar fi avut altă dinamică.
Eu cred că a rămas un moment important, dar personalitatea lui Băsescu a fost atât de pronunţată, totul era atât de bold, încât nu ştiu, a umbrit într-un fel, deşi evident îi datorăm această condamnare totuşi lui Băsescu. Deci a fost o atmosferă incredibilă. Eu din sală nu auzeam ce citea el la tribună. Era un vacarm, deci ce făcea PSD-ul, ce făceau liberalii, ce făcea PRM-ul.
Pentru mine, ăla e un moment foarte important, în afară de faptul că e zi bold. În primul rând eu merg în plen, am mers destul de rar, chiar dacă am fost ziarist şi sigur am mai fost acolo la diverse departamente, şi în plen am mai asistat, dar la aşa ceva... Atenţie, by the way, am mers mult în străinătate. Am asistat la dezbateri în Dumă, la Rada Supremă, în Parlamentul de la Chişinău. Deci nu poţi să spui că am fost şi eu de trei ori la Parlament şi gata, am dat ochii peste cap. Deci am văzut multe dezbateri, dezbateri tensionate, dar ce a fost în Parlamentul României a depăşit orice limite.
Şi asta s-a întâmplat şi, apropo, şi de ce vorbim zilele astea, că se întâmplă cu arestarea acestor oameni de către DIICOT, cu unii, vezi că-s militari, serviciile armate, şi îţi dai seama cât de adânc e puroiul în structura statului român. Te mai miră ce s-a întâmplat atunci când nişte băieţi – Dan Voiculescu, Sorin Ovidiu Vântu, aşa – care controlau reţele cu bani, nu se ştie de unde! Îţi dai seama că, de fapt, statul român e bolnav la rădăcină.
