Stanomir: Dorinţa asta patologică de a aduna bani din toate sursele în acelaşi timp s-ar putea să ducă la o catastrofă economică

Invitat la Digi24, politologul Ioan Stanomir a atras atenţia, în contextul discuţiilor despre negocierile pe măsurile economice menite să ţină în frâu deficitul, că se remarcă "un fel de sindrom al nesiguranţei" şi "o dorinţă patologică de a aduna bani din orice fel de surse, neînţelegând că a aduna bani din toate sursele în acelaşi timp s-ar putea să ducă la o catastrofă economică".
"Domnul profesor Albu Comănescu a menţionat un element pe care eu, nefiind specialist, îl pot doar simţi: inflaţia. Care dintre aceste măsuri vizează oprirea erodării puterii de cumpărare a cetăţenilor noştri? Şi mă întreb, poate că eu nu sunt precum domnul Năsui atât de evoluat intelectual, nici măcar nu sunt ales, nu-mi propun să fac politică, dar mă întreb totuşi: o politică care, cum spuneaţi, îi face pe oameni să se simtă mai nesiguri, mai plini de anxietate şi mai săraci, este o politică de succes sau de insucces? Eu atâta mă întreb. După toate standardele, adică într-o democraţie, totuşi, binele comun se măsoară prin statistici sau se măsoară prin creşterea prosperităţii resimţite de fiecare?", a declarat Ioan Stanomir.
În acest context, profesorul de drept constituţional a amintit că dictatorul comunist Nicoale Ceauşescu a impus în anii 1980 politici economice extrem de dure, cu scopul de a achita integral datoria externă a ţării. Astfel, populaţia a fost forţată să trăiască în lipsuri extreme, cu foamete, frig în locuinţe şi penurie de produse de bază — totul pentru a atinge obiectivul politic declarat al "independenţei economice".
"Eu îmi aduc aminte că am avut un preşedinte care cred că se considera şi economist, Nicolae Ceauşescu, care şi-a propus, la un moment dat, să treacă la nişte măsuri pe care unii dintre politicienii noştri le-ar socoti naturale: să plătească toată datoria externă a României pentru a fi independenţi şi ne-a aruncat într-o groapă de potenţial, într-o orbire colectivă, într-o nebunie colectivă. Eu cred totuşi că trebuie să fii mai prudent şi că a arunca cu măsura înainte să existe un guvern care să se prezinte în faţa Parlamentului este o eroare. Un program de guvernare poate că lumea uită. Nu este programul Parlamentului. Este programul de guvernare pe care Parlamentul îl aprobă, dar este programul Guvernului. Parlamentul nu are un program de guvernare", a precizat Ioan Stanomir.
Potrivit politologului, Parlamentul exercită funcţii de reprezentare şi de cenzură.
"În primul rând, mi se pare că se greşeşte. Reacţiile domnului Grindeanu, iar aşa ar trebui să ne dea de gândit. La ce bun această paradă de măsuri dacă cel mai important partid este, evident, foarte atent să facă aparent un pas înapoi, dar de fapt e un pas înapoi care înseamnă un pas înainte, pentru că el le spune altora: 'Nu vă duceţi la funcţii', implicând că funcţiile sunt ale lor. Sigur, aritmetica parlamentară a unor alegeri potenţiale este diferită, dar în actualul Parlament, cu alegeri anticipate greu de convocat, Partidul Social-Democrat aspiră parlamentari, îşi consolidează puterea şi se prezintă la negocieri cu singurul element care contează: numărul", a afirmat Ioan Stanomir.