Sprijinită de Statele Unite, Polonia va juca un rol de conducere în Estul Europei
alte articole
Statele Unite trebuie să se ”re-pivoteze” militar în Europa susţinând statele membre NATO aflate sub ameninţarea Rusiei, iar Polonia va juca un rol de conducere în regiune, a declarat ministrul polonez al Apărării, Tomas Siemoniak, în timpul vizitei sale la Pentagon.
SUA vor susţine Polonia cu capabilităţi militare aeriene, forţe speciale şi vor ajuta la protejarea spaţiului virtual, a anunţat Siemoniak.
Vizita şefului CIA la Kiev cât şi desfăşurarea ”forţelor speciale” americane în teritoriul polonez indică faptul că NATO încearcă să reducă prezenţa serviciilor de informaţii ale Rusiei în Europa de Est.
Un răspuns imediat al NATO faţă de agresiunea rusă în Ucraina este mai puţin important ca o repoziţionare a alianţei în Europa, adăugat ministrul.
”Până de curând se credea că nu mai există ameninţări în Europa şi că nu mai este nevoie de prezenţa Statelor Unite în Europa”, a declarat Siemoniak.
Statele europene trebuie să oprească tăierile din bugetul de Apărare şi să transforme reducerile în creşteri pentru buget, a adăugat acesta.
”Acum se vor duce la preşedinţi, premieri şi miniştrii de Finanţe iar asta nu va fi uşor. Însă avântul este foarte puternic”, a declarat ministrul polonez cu privire la miniştrii Apărării din statele europene care vor trebui să asigure noile măsuri conform cerinţelor NATO.
Avântul puternic nu este provocat de anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia, ci de minciunile exagerate ale preşedintelui rus Vladimir Putin cu privire la acţiunile ruse cât şi de expunerea noii sale doctrine conform căreia Kremlinul va interveni în ţările cu populaţie rusofonă, a mai menţionat Siemoniak.
Asta pune în pericol naţiunile baltice membre NATO şi ameninţă chiar mai mult Moldova, Belarusul şi naţiunile din Asia Centrală care n-au protecţia alianţei, a adăugat ministrul polonez al Apărării.